Sorin Brîndescu, 2-1 ASU Politehnica în dauna locului 1: ”În repriza a II-a, după ce-am marcat, am întors noi jocul și-am făcut-o destul de bine”

De la eșecul cu 2-1 în deplasarea de vineri la ocupanta locului 2, unde violeții au condus la pauză, la depășirea astăzi a liderului Ligii 2, cu 2-1 (1-1), după ce Stancu a deschis scorul în primele 10 minute iar marcatorul din Covasna, Bădăuță, a marcat și el în primul sfert de oră, dar din partea secundă. Motiv de satisfacție pentru antrenorul principal al timișorenilor, Sorin Brîndescu…

7

 

După consemnările anterioare, sub formă de comentariu LIVE TEXT al duelului nou-promovatelor și declarațiile lui Blănaru respectiv Oprița, iată și spusele tehnicianului câștigătorilor, înainte de a reveni și cu GALERIA FOTO…

”Au fost două meciuri cu fruntașele nu chiar total diferite, dar după ce la Sfântu Gheorghe n-a fost să fie, să zic așa, azi am avut și puțină șansă, căci în prima repriză Juventus a dominat și a creat ocazii, și poate alta era soarta meciului dacă înscria, dar în repriza a II-a, după ce am înscris pentru 2-1, am întors noi jocul și am făcut-o destul de bine, și pe apărare. Băieții au luptat exemplar și cu puțină șansă am luat cele 3 puncte”, a spus la final Brîndescu.

Nou-promovata s-a revanșat astfel pentru eșecul la scor din tur din Colentina, 5-0 (2-0) pentru Juventus, iar bănățenii nu s-au reabilitat astăzi chiar oricum cu ocazia premierei unui meci televizat al ”violeților” în Liga 2 de posturi de sport de pe ”Știința”.

ASU Politehnica a depășit așadar mult pomenitul lider al Ligii 2, 2-1 (1-1) cu Juventus. Premieră ”violet” în 2016/7 în eșalonul secund: două succese la rând acasă, după 2-1 cu CS Afumați în Vinerea Mare. Și a doua oară în acest campionat ca ASU să preia de două ori conducerea, 1-0, 1-1, 2-1, precum tot într-o… miercuri acasă, atunci cu ilfovenii din Balotești, și tot după 1-1 la pauză. Dar și a doua oară în acest campionat ca Juventus să încaseze două într-un meci.

Brîndescu

Brîndescu

 

A fost așadar doar pentru a doua oară și pentru Juventus, dar în întregul campionat, să încaseze două goluri într-un joc: a reușit-o și UTA Bătrâna Doamnă acum 4 zile, în Colentina. Și este pentru a doua oară acasă în sezonul 2016-2017 ca ASU Politehnica să preia de două ori conducerea, cu 1-0 și 2-1. Se mai întâmpla tot într-o miercuri, contra lui CS Balotești: Ghinescu deschidea scorul în minutul 4 iar Bădăuță făcea 2-1 în minutul 72.

Antrenorul învingătorilor a mai explicat că ”știam că tot campionatul ei au jucat cu 2 atacanți, noi cu 2 fundași centrali dar eram puțin descoperiți căci aveam cartonașe, așa încât pe Telescu l-am trimis în marcaj la unul, pe Mera la altul, și am făcut un joc bun, le-am lăsat benzile laterale să vină cu centrări și am dublat”.

Sorin Brîndescu a remarcat că ultimele dispute au lăsat și urme în tabăra timișoreană, căci ”aveam 7-8 la un cartonaș galben distanță de suspendare și să vedem acum cine a luat azi, cine nu, cum stăm… Ghinescu a avut o problemă la gleznă și cred că cel mai probabil nu va putea juca nici la Satu Mare, va lipsi. Iar Olimpia nu este deloc de neglijat, i-am văzut și ieri la Șiria, au jucat bine, au pus probleme arădenilor și UTA chiar nu a mai avut vreo ocazie în repriza a doua. Satu Mare are o echipă bine așezată în teren, o echipă bună, au jucători cu experiență la nivelul acesta”.

 

Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 2, Poli Timişoara și etichetat cu , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Comentariile nu sunt permise.


Ultimele articole din categoria Fotbal: