Sorin Vlaicu: ”Nu prea reușim să marcăm în superioritate numerică”. ACS Poli 1-0

Datorită suspendării antrenorului principal Dan Alexa, aflat astăzi pe tușă pentru primul dintre cele 3 jocuri în care nu poate pătrunde în spațiul tehnic al alb-negrilor, și prerogativele declarațiilor au fost preluate de secunzi, în urma victoriei cu 1-0 a liderului ACS Poli în dauna Unirii Tărlungeni vorbind Sorin Vlaicu.

Fostul internațional român și mijlocaș al alb-violeților a explicat că ”ne așteptam să fie un joc greu. Tărlungeni este una dintre echipele bune ale campionatului, foarte greu de învins. Până la gol a fost un meci echilibrat dar, după reușita noastră, am avut mai multe ocazii și s-a văzut diferența de valoare. Sunt mulțumit de victorie, având în vedere și că celălalt meci important al etapei s-a încheiat la egalitate (n.n.: CS Metalul Reșița – CS FC Olt 1-1). Ne-am distanțat astfel la 10 puncte și avem posibilitatea să pregătim în liniște celelalte partide!”

Într-adevăr, urmăritoarele au remizat în Valea Domanului, pe când CS Olimpia Satu Mare a capotat pe teren propriu, 2-4 cu CS Mioveni.

Întrebat dacă eliminarea căpitanului Vlăsceanu, de la oaspeți, în minutul 69, la 5 minute după deschiderea scorului, n-a influențat desfășurarea ultimei pătrimi a partidei din runda a treia de play-off, Sorin Vlaicu a mai explicat: ”Cred că tot așa se termina, chiar dacă nu era eliminarea, fiindcă noi nu prea reușim să înscriem în superioritate numerică”. Fapt verificat, într-adevăr, în cursul acestei ediții de campionat.

La precedenta suspendare a recidivistului Dan Alexa, secundul Octavian Benga oferea declarațiile după meciul acasă cu CSM Râmnicu Vâlcea, remizat alb.

Vlaicu a avertizat însă că liderul mai are puncte de câștigat pentru a obține statutul de club prim-divizionar: ”În fotbal se întâmplă minuni din ce în ce mai des iar matematic nu suntem încă promovați. Urmează 4 meciuri decisive, dublele cu FC Olt și Metalul Reșița, iar după acestea se va ști…”

Pentru conformitate, în play-out, CS FC Caransebeș – FC Bihor 1-2 și Șoimii Pâncota – CSM Râmnicu Vâlcea 1-0.

ACS Poli va juca sâmbăta viitoare, de la ora 11, la Slatina, iar peste două săptămâni, sâmbătă 2 mai, acasă cu CS Metalul Reșița, în ultima rundă a turului în play-off. Returul va demara pentru lider în Caraș Severin.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 2 și etichetat cu , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


trei + = 6

 


Alte articole legate de acest subiect: