Stan, Mama Mia 0-1: ”Ighiu a făcut un meci slab nu pentru că e slabă, ci datorită nouă, căci nu i-am lăsat să joace”

Mama Mia a pierdut la căderea de cortină peste runda a XXIII-a în C4 în premieră pe teren propriu în returul campionatului în curs, 0-1 (0-0) cu gruparea de podium CS Performanța Ighiu, trupa lui Cosmin Stan fiind la al doilea joc la rând fără gol marcat dar la al… șaptelea din tot atâtea în retur cu probleme de efectiv.

DSCF2995

 

Stan a apreciat că ”roșii” de la Mama Mia au avut ”o evoluție bună. Dacă am mai fi putut alerga în a doua repriză, probabil că am fi câștigat meciul de azi. Chiar și așa, chiar dacă în repriza a II-a mijlocul a căzut, Luță a avut din nou o recidivă a accidentării și s-a cerut afară, consider că puteam câștiga destul de lejer acest meci, dacă reușeam să fructificăm imensa ocazie pe care am avut-o, Bîrză singur cu portarul. După ratare, după câteva minute, 2-3, am primit golul care a făcut diferența, iar faza din minutul 94 ne-a arătat că probabil și dacă am fi avut 10 ocazii n-am fi dat gol. Imposibil să ratezi din careul mic de două ori în aceeași fază, să se lovească de jucătorii noștri, în fața liniei porții!”

Cosmin Stan a mai spus că ”probabil asta ne-a fost soarta la meciul de azi, orice s-ar fi întâmplat probabil că n-am fi putut câștiga deși, repet, am făcut un meci bun, am stat bine în teren. Echipa din Ighiu a făcut un meci slab, nu pentru că e o echipă slabă, ci datorită nouă, pentru că nu i-am lăsat să joace, am fost bine așezați în teren, am jucat inteligent, și cred că am făcut aproape maxim ce putem noi face în acest moment”.

Antrenorul roș-albilor a mai semnalat că ”e aproape imposibil când nu ai continuitate în formula de joc, în primii 11, și să dau exemple, să nu zică lumea că vorbesc prostii. Jichici, atacant, obligatoriu a trebuit să joace azi fundaș central. Centea, mijlocaș central, obligatoriu a trebuit să joace fundaș stânga. Luță, cu probleme musculare, obligatoriu a trebuit să intre în teren pentru că n-aveam pe cine să introducem. Muscă, și el vine după o ruptură musculară și probabil ar mai fi trebuit să stea. Dar l-am forțat și l-am aruncat în teren pentru că nu aveam soluții. Banca de rezerve, în afară de Filip și de Miklos – portarul de rezervă, au fost doar jucători cu probleme. Am și făcut schimbările foarte târziu pentru că sunt jucători cu probleme, care nu s-au antrenat foarte mult timp, și în cazul ăsta e aproape imposibil. Singurul lucru de care mă bucur, că putem să jucăm cu portar – încă putem cu portar și nu trebuie cu jucător de câmp în poartă. Acum, în 7 etape câte au trecut, meci de meci a trebuit să fac foarte multe improvizații, și acest lucru se vede, deși jucătorii se străduiesc, se străduiesc…”

Iar noi probleme se ivesc la orizont. ”La cald, problemele medicale nu le știu, sper să nu fie altceva mai grav și care să nu poată să joace la meciul de sâmbătă, dar e clar că l-am pierdut pe Silaghi, care e suspendat, n-o să joace meciul viitor. Revin Telescu și Negruț dar tot cu probleme mari de lot o să abordăm și jocul de la Ineu, însă ne ducem crucea până la capăt, așa cum arătăm și așa cum suntem”.

”În 7 etape câte au trecut, n-am jucat până în momentul de față cu un adversar mai bun, n-a fost nici un adversar mai bun decât Mama Mia. Dacă echipa ar fi fost bine pregătită în perioada de iarnă, cu lotul actual, așa, cu jucători care nu au, să-i spunem, experiență de liga a III-a, mulți dintre ei, nu cred că am fi pierdut nici un joc în returul acesta, pentru că nici o echipă nu a arătat ceva superior nouă”, a mai spus Cosmin Stan.

Comentariul LIVE TEXT al jocului, GALERIA FOTO și declarația lui Adorian Himcinschi, precum și rezultatele din B2 – etapa a III-a de play-off, în articolele anterioare.

Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 3 și etichetat cu , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Comentariile nu sunt permise.


Ultimele articole din categoria Fotbal: