Stan, retras în tribună: ”Nu e normal ce se întâmplă în fotbalul românesc! Dacă voi mai fi marți la meciul de cupă cu UTA, voi fi în tribună, ca semn de protest”

Cosmin Stan a fumegat vineri pe stadionul CFR la ceea ce a considerat a fi o nouă manieră de arbitraj părtinitoare față de CS Nuova Mama Mia, retrăgându-se de la pauză de pe banca tehnică a roș-albilor în tribuna arenei de la Gara Mare, mai exact în cea opusă, de unde a urmărit repriza a II-a de unul singur, singur-singurel.

Mama Mia a protestat vehement la faza acordării penalty-ului din care ACS Poli II avea să egaleze la unu înainte de pauză, când gazdele în alb-roșu au intrat la vestiare totuși în avantaj cu 2-1, iar Stan a ales să protesteze la reluarea întâlnirii din runda a cincea din C4 prin a se refugia în tribuna ceferistă față în față cu băncile de rezerve dispuse în fața celeilalte, dinspre vestiare.

Fără a-și mai putea ascunde supărarea, Cosmin Stan, antrenor principal al lui Mama Mia, a strigat de nenumărate ori din tribună la adresa arbitrilor cu apelativul ”papagali”, gazdele păstrând nota de a protesta la decizii ale cavalerilor fluierului în frunte cu reșițeanul Voina.

La final, Cosmin Stan și-a explicat gestul de a părăsi banca tehnică prin a spune: ”Ceea ce ați văzut azi e puțin căci de la începutul campionatului a fost rău cu arbitrajele. Mi-e lehamite și scârbă de ceea ce se întâmplă în fotbalul românesc! Am ales să protestez prin a părăsi banca de rezerve și luând loc în tribună, am vrut chiar să plec, dar nu puteam față de jucători, așa încât am rămas pentru a le arăta că sunt alături de ei, de echipă, chiar dacă doar din tribună. Nu știu ce va urma dar așa nu are rost să continuăm… Nu știu nici ce se va decide la nivel de conducere, dar eu dacă voi mai fi marți la meciul de Cupa României cu UTA, voi fi în tribună, ca semn de protest, pentru că nu e normal ce se întâmplă în fotbalul nostru. Voi fi ca spectator în tribună și îmi voi încuraja ca un suporter echipa”.

Mama Mia a pierdut astăzi cu 2-5 (2-1) și pentru a doua oară pe teren propriu la 3 goluri diferență în noul campionat, rămânând la doar 3 puncte, pe când învingătoarea ACS Poli II a urcat la zece.

Întrebat dacă speră la ceva prin sesizarea roș-albilor de la Mama Mia pe adresa federației după jocul de la Galda de Jos, în legătură tot cu maniera de arbitraj, Stan a spus că ”poate ne dă mai mult…”

Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 3 și etichetat cu , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Comentariile nu sunt permise.


Ultimele articole din categoria Fotbal: