Start în Campionatul Județean Timiș: gazdele, de două ori mai multe victorii, promovatele – pași cu dreptul

Fotbalul timișean de liga a V-a a pornit la drum într-o nouă ediție, 2015-2016…

Campionatul Judeţean Timiş a demarat în acest weekend cu toate cele trei serii complete, locul Solventului, care a aruncat prosopul înainte de start, fiind atribuit echipei a doua a Unirii Sânnicolau Mare, care va participa în Seria a II-a.

În linii mari, o etapă liniştită, ca de tatonare și mai calmă ca niciodată, gazdele reuşind 14 victorii și 64 de goluri marcate, iar oaspeţii numai 7 succese, cu 38 de plase scuturate.

S-au contabilizat și două semne ”X”, la egalitate la unu încheind cei din Topolovăţu Mare şi Banloc în deplasare la Ştiuca respectiv Parţa.

Iar meciul Pobeda II Dudeştii Vechi – Plavii Delia Sâmpetru Mare se va disputa miercuri 19 august, de la ora 18.

Viitorul Sacoșu Turcesc: la scor în deplasare

Viitorul Sacoșu Turcesc: la scor în deplasare

 

 

Nu în ultimul rând, o vorbă despre promovatele Ripensia Primavera, Viitorul Sacoşu Turcesc, Atletic Găvojdia sau Recolta Călacea, care au păşit cu dreptul în noua stagiune.

Voinţa Gruni – Viitorul Sacoşul Turcesc 1-5 (1-3). Prima surpriză ne-a oferit-o echipa Viitorul Sacoşu Turcesc, pregătită de fraţii Koller, Tristian şi Gabriel, care prin acest succes obţinut în deplasare la Voinţa a demonstrat că merită locul în ”Judeţ”. Golurile au fost marcate de Cosmin Rusu şi Daniel Kadlecz, ambii cu câte o ”dublă”, şi Vilcinschi.

Vulturii II Lugoj – AS Boldur 6-1 (4-0). Ca din puşcă a debutat trupa lugojeană, pregătită de Cosmin Petruescu, cu patru goluri în prima jumătate de oră, iar în partea secundă a mai reuşit două, primind unul. Au marcat: Beniamin Dobra, de 3 ori, Graţian Tătar, Cătălin Pîntea şi Sebastian Velcotă respectiv Florin Bolgea, cu un eurogol.

Ripensia Primavera – Gloria Uivar 6-0 (2-0). Debut promiţător pentru timişoreni, cu o victorie la scor prin ”dublele” lui Mihai Stancu şi Raul Simian, Ion Berescu şi autogolul lui Octavian Doda.

Ripensia Primavera

Ripensia Primavera: categoric, cu scor de… set în tenis

 

 

AS Recaş – Bazoşu Vechi 0-2 (0-1). Cele două goluri pentru oaspeţi au fost marcate de Vasile Mecleţ, în minutul 27, și Vlad Slabu (min. 53). De menţionat că în minutul 88 arbitrul Raul Ciev l-a eliminat pe Raul Lazea, de la gazde, pentru fault din postura de ultim apărător.

Mureşul Cenad – Tricoul 1 Iunie Timişoara 4-1 (3-1). Cenăzenii lui Iosif Harkai au debutat cu dreptul, reuşind o victorie la trei goluri diferenţă. Au punctat Bogdan Wilheim, cu o ”triplă”, şi Samir Colompar, respectiv veteranul Mihai Mateică.

Gloria Remetea Mare – Autoliv Lugoj 1-4 (1-1). La timonă cu Cosmin Ripan, care a şi marcat primul gol, lugojenii s-au impus la trei diferenţă în faţa nou promovatei Gloria. Au mai punctat Emanuel Stănilă, cu o ”dublă”, și David Szabo, respectiv Ardeiu Lupşescu.

AS O Deta – AS Viitorul Corneşti 7-2 (3-1). Detenii nu au avut probleme în privinţa scorului iar după pauză au curs golurile în poarta oaspeţilor. Marius Cânu a reuşit o ”triplă”, mai punctând Cristian Pantiş, Andrei Ianuş, Vasile Diac şi Belu respectiv Florin Macavei şi George Luchin.

Unirea 1975 Tomnatic – AS Seceani 2-4 (1-3). Marius Pop, cu o ”dublă”, Tiberiu Popovici şi Andrei Tănăsescu au semnat victoria oaspeţilor, pe când gazdele au marcat în fiecare parte prin Raul Oros.

AS Bacova – Real Dragşina 3-0 (2-0). Victorie la un scor de forfait pentru gazde, prin golurile marcate de: Ionel Arsinie – o ”dublă”, şi Raul Prundeanu.

 

Acest articol a fost publicat în Fotbal, Judeţ și etichetat cu , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Comentariile nu sunt permise.


Alte articole legate de acest subiect: