Start în prima fază zonală, a juniorilor E, Electrica Timișoara ca din pușcă, pe ploaie

Șase dintre cele 7 serii zonale în Campionatul Național de juniori E au demarat astăzi iar întrecerea grupei vestice a fost inaugurată de la ora 16 cu o victorie clară a reprezentantei Timișului la acest nivel, CS FC Electrica, învingătoare cu 4-0 (1-0) contra lui CS FC Hunedoara în primul dintre cele 3 jocuri ale triunghiularului ce o mai include și pe CSȘ Caransebeș, cealaltă jumătate a tabloului competițional în Zona 4 fiind compusă din ACS Luceafărul Drobeta Turnu Severin, LPS Târgu Jiu și gazda CS Atletico Arad.

În actuala ediție de campionat la nivel juvenil, gruparea de la Gara de Est a Timișoarei, CS FC Electrica, și-a câștigat dreptul de a reprezenta fotbalul timișean la nivel zonal atât la nivelul juniorilor E, prin câștigarea Seriei I – Elită a Campionatului Județean la categoria cea mai mică de vârstă, 2005, cât și la juniori C, tot grație ocupării locului 1 în întrecerea de profil a Seriei I – Elită la 2001/2.

Iar conform tradiției, primii care intră în scenă la nivel zonal sunt cei mai mici, juniorii E, ale căror meciuri sunt programate la acest final de săptămână, având drept miză calificarea în etapa semifinală la nivel național.

Pentru a se alinia la start în turneul arădean de 6 echipe de la Sânnicolau Mic, reunind și reprezentante ale județelor Caraș Severin, Gorj, Hunedoara, Mehedinți respectiv al gazdei Arad, Electrica a avut de câștigat întrecerea cu 10 echipe a Seriei I – Elită timișene, ceea ce a reușit în avans, cu bilanțul 18 16 0 2 102-8 48 de puncte și două în fața lui ACS FC Juventus Timișoara, urmată pe 3 și 4 de LPS Banatul și ACS Poli, singurele învingătoare ale celor de la ”Gara Mică”.

Electrica U10, locul 1 la Fragaria Cup 2015 (foto: Fotbal Club Electrica Timișoara / facebook)

Electrica 2005 triumfa vara trecută la Fragaria Cup 2015 (foto: Fotbal Club Electrica Timișoara / facebook)

 

Este vorba despre o generație a Electricii pregătită de Cătălin Rumega, ajutat de Marius Nichitean, care se află în premieră la un turneu zonal din Campionatul Național FRF dar care a acumulat deja experiență de concurs, atât la Craiova, la întrecerea de sală tot de la nivel zonal dotată cu Trofeul Gheorghe Ola, cât și peste hotare, în Slovacia, la Fragaria Cup 2015, câștigând campionatul grupei aferente de vârstă, la capătul a 11 meciuri, în vara trecută.

Astăzi după-amiază, pe iarba terenului din Sânnicolau Mic dar sub stropii unei necontenite ploi cu găleata, Electrica a început cu bine zonalul prin a trece cu 4-0 de hunedoreni, Fabiano Cibi deschizând scorul în prima repriză iar Patrick Andreaș – cu două goluri la rând, și mezinul Alexandru Micșa înscriind după pauză, cu mențiunea că durata de joc este de două reprize a câte 25 de minute.

În principiu, Electrica are foarte mari șanse după acest 4-0 pentru a juca sâmbătă semifinala zonalului, până atunci mai având în program vineri dimineață partida cu CSȘ Caransebeș. Dacă va câștiga primul loc în triunghiular, atunci meciul de sâmbătă pentru intrarea în finala de duminică a Zonei 4 îl va disputa în compania secund clasatei în celălalt triunghiular, în care la pauza primei partide CS Atletico Arad avea 2-0 în fața lui LPS Târgu Jiu.

Galben-negrii de 2005 ai lui Rumega s-au impus împotriva hunedorenilor lui Daniel Dăscălescu în echipa de start Florin Antonescu – Gabriel Topîrcean, Darius Chițu, Cătălin Ureche – Tudor Lungu, Fabiano Cibi, Andrei Tihulcă – Patrick Andreaș – cpt., pe parcurs intrând toți cei convocați în turneul din județul vecin, și anume Raul Popa, Nicolas Balint, Alexandru Micșa – singurul din generația 2006, Vlad Manea și David Voinic. Cei 18 legitimați ai grupei de vârstă îi mai includ și pe Darius Ilaș, Daniel Călăuz, Alexandru Boghian, Paul Rebegea și Eric Kovacs.

Deținătoare la zi a titlului național la juniori E este CS Atletico Arad, învingătoare cu 5-4 în dauna Viitorului în finala ediției 2014/5.

La actualul zonal, câștigătoarea finalei de duminică 15 mai de la ora 11 va intra în etapa semifinală pe țară constând în două grupe a câte 4 echipe, pentru care este deja calificată ca reprezentantă a Bucureștiului AS Toni Doboș.

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Fotbal, Juniori și etichetat cu , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Comentariile nu sunt permise.


Ultimele articole din categoria Fotbal: