Steop (Ripensia): ”Rutina ligii a doua se câștigă în timp”

Remus Steop, antrenorul principal al nou-promovatei Ripensia, a salutat debutul victorios al timișorenilor în Liga 2, 16-0 (8-0) în jocul de la ora 11 cu vizitatorii juniori A și B ai Forestei Suceava, sparring-partners înaintea deplasării din weekend-ul viitor la Luceafărul Oradea.

”La urma urmei n-are importanță în ce condiții am debutat, că a fost foarte cald, că Suceava a avut o echipă de juniori, ci important este că am reușit să ne păstrăm concentrarea, am respectat competiția, și noi și adversarii, pe care îi felicit. A fost o căldură infernală dar nu pot decât să mă bucur că am început cu o victorie!”, a remarcat Steop.

”Au avut și băieții stresul lor, dinaintea oricărui debut, căci nu știau dacă vom juca din prima etapă sau nu, apoi cu ce echipă, însă important e că am câștigat și că nu avem accidentări. Nu suntem încă foarte bine puși la punct dar ușor, ușor, odată cu intrarea în campionat, vom și reuși să ne reglăm tot mai bine”.

”La Liga 2 este o responsabilitate mai mare, la noi majoritatea au fost debutanți la acest nivel, cu excepția a 3-4 componenți, totul venind după o performanță pe care au realizat-o prin traiectoria de până acum, posibilă pentru faptul că li s-a acordat foarte multă încredere și a dat roade. A fost o oarecare tensiune a debutului, căci debutul este destul de greu la orice nivel și pentru orice sportiv, este inerent să acuze o anumită emoție”.

”Probabil că după acest meci victorios vom rămâne capacitați să ne pregătim foarte bine pentru cel următor, ne-am adunat după ce am avut unele probleme și au apărut anumite accidentări pe parcursul verii, dar sper ca la Oradea să deținem cel mai bun 11 și să fim în cea mai mare formă, pentru a face o figură frumoasă, aspect în care am mare încredere, dar rutina Ligii a 2-a se câștigă în timp”.

Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 2 și etichetat cu , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


8 × sapte =

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: