Strategia bătăliei

Mult așteptata tragere la sorți a grupelor preliminare pentru Campionatul Mondial din Qatar a avut loc la Zürich și a adus României următoarele adversare: Germania, Islanda, Macedonia de Nord, Armenia și Liechtenstein. La o primă apreciere, echipa Germaniei se distanțează într-o prezumtivă câștigătoare a seriei. Pentru locul secund se vor lupta cu șanse aproximativ egale echipele României, Islandei și Macedoniei de Nord.

De subliniat că se vor califica la turneul final cele zece câștigătoare ale grupelor și doar trei echipe aflate pe locul secund, cel mai bine clasate. Este interesant de văzut ce strategie va folosi selecționerul Mirel Rădoi în această întrecere de anvergură. Jocurile preliminare vor începe în luna Martie și până va atunci va trebui să se cristalizeze un lot pe care se poate baza Rădoi, fără alte experimente. După cum se prezintă campionatul intern, cu partide modeste, misiunea selecționerului va fi una dificilă. Dar să nu facem previziuni și să lăsăm ca lucrurile să se desfășoare de la sine.

Răzvan Burleanu, președintele Federației Române de Fotbal, candidează pentru un post în structurile FIFA, dar nu poate rezolva problemele din competiția internă. Prin regulile arbitrare stabilite în legătură cu amânarea partidelor din cauza pandemiei lasă loc de interpretări ambigue, astfel că DSP-urile județene stabilesc uneori clasamentele.

Nici această ultimă etapă din liga întâi nu a fost scutită de arbitraje slabe. Mai nou, rezultatele finale ale unor partide nu le stabilesc echipele din teren, ci intervenția arbitrilor sau a arbitrilor asistenți. La partida Voluntari – Academica Clinceni, echipa gazdă a beneficiat de două lovituri de pedeapsă, dintre care a doua lovitură de la 11 metri a fost stabilită de arbitrul asistent, care l-a influențat în mod eronat pe centralul Iulian Călin.

În ultimul minut al partidei FC Argeș – Dinamo, arbitrul Marian Barbu le-a refuzat gazdelor un penalty la un fault clar în careu al lui Ricardo Grigore asupra lui Drăghici, iar prin această decizie arbitrul Barbu a influențat rezultatul partidei. Nici arbitrul Cătălin Popa nu s-a lăsat mai prejos și a favorizat copios echipa FCSB în partida cu UTA. Deși arădenii au avut o evoluție modestă, ei și-au apărat șansele, atâtea câte au fost. Dar Cătălin Popa, ori de câte ori a avut ocazia, i-a nedreptățit pe arădeni, culminând cu eliminarea lui Neluț Roșu și acordarea unui penalty în favoarea FCSB-ului în momente în care echipa bucureșteană era în criză de idei și de timp.

Venirea antrenorului Edi Iordănescu la Cluj a coincis cu o victorie a CFR-ului la Iași. Nu întâmplător Eugen Neagoe și Emil Săndoi au fost coechipieri la Universitatea Craiova, fiindcă și-au împărțit frățește punctele la partida Astra – Chindia. Sepsi Sfântu Gheorghe a egalat in extremis pe FC Botoșani, provocându-i o mare dezamăgire lui Marius Croitoru.

În liga a doua, CSM Reșița a învins Ripensia, o echipă care nu a mai evoluat de o lună de zile. ASU Politehnica a avut o evoluție surprinzător de modestă în partida cu Rapid, fiind învinsă neașteptat de ușor. O altă echipă, Petrolul Ploiești, deși are evoluții neconvingătoare, este favorizată de fiecare dată, în partida cu Unirea Slobozia arbitrul Băban făcându-i cadou un gol inventat chiar de el.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 1 și etichetat cu , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


patru × 3 =

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: