Supăraţi-vă, dar asta e discriminare! Olimpia UT Cluj – CFR Timişoara o fi fost 11-0 dar Cluj – Timişoara, ca nivel edilitar de implicare şi sprijin în fotbalul feminin, în cifre, e > 100-0! Iată CLT şi CJT şi de ce, la concret!

Ni se va reproşa probabil că în loc să ne întrebăm în privinţa rezultatului jocului de duminică din Superliga feminină de fotbal, Olimpia U.T. Cluj – CFR Timişoara 11-0, aruncăm în schimb pisica în curtea administraţiei edilitare de pe Bega şi timişene, fără ca onor consilierii locali ori judeţeni să fi fost ieri în teren sub Feleac, sau că nu ne-am ales bine momentul căutării cauzelor prin alte părţi, tocmai după un asemenea eşec, însă, din contră, proporţiile înfrângerii constituie un elocvent efect doveditor al notei discriminatorii cu care este tratată la nivel local această garnitură reprezentând sportul de pe Bega, aşa încât remarcile vin la ţanc.

Din capul locului trebuie subliniat că Municipalitatea Timişoara n-a contribuit în acest an cu nici un leu la susţinerea grupării CFR Timişoara, ocupantă a locurilor 3 şi 4 în 2013 şi 2014 în elita fotbalului feminin românesc, iar Consiliul Judeţean Timiş s-a limitat la suma de 7.500 de lei, în condiţiile în care, comparativ, clubul de sub Feleac este sprijinit din alocaţii bugetare anuale cu peste 750.000 de lei, o sumă de o sută de ori mai mare. Într-adevăr, sumele investite nu pot fi invariabil definitorii în privinţa atingerii unui anumit nivel de performanţă, dar acest contraargument este anihilat total de realităţile stării de fapt în cazul lui CFR Timişoara, demn de o cauză mult, mult mai bună.

Iar realitatea e că o tânără echipă feminină urcată în ultimii ani în “careul de aşi” al fotbalului sexului frumos din Carpaţi, este şi lăsată de izbelişte de nişte administraţii care altfel finanţează cu largheţe şi sume frumuşele multe alte entităţi sportive timişorene, şi ignorată de aceiaşi edili, şi limitându-se la un prânz pe săptămână, în zi de meci, şi călătorind spre terenul multiplei campioane a României în dimineaţa jocului, sute de kilometri distanţă, şi pregătindu-se şi antrenându-se printre picături, adică între orele pe băncile liceelor ori facultăţilor sau în câmpul muncii, activităţi fără de care sportivele de ocazie dar cu reuşite în teren n-ar subzista.

Mai mult, CFR Timişoara rămâne până una alta unica grupare care a reuşit în toţi aceşti ani să o învingă pe multipla campioană naţională din Cluj, câştigătoare în acest debut de campionat şi cu 18-0 sau 13-0.

Şi mai mult, pe când alb-vişiniile Timişoarei fug între slujbă şi pregătiri, în încercările reuşite de a prinde respectivele locuri 3-4 pe ţară, performerele Olimpiei Universitatea Tehnică Cluj au grija antrenamentelor zilnice, căci de restul, casă-masă, cu 3 pe zi, plus remunerare, din partea administraţiilor dar şi a sponsorilor, în frunte cu notabilul BGSoft Services Informatiques, pentru a nu mai pomeni de baza materială, infrastructura sportivă avută la dispoziţie, se îngrijesc bunii gospodari de pe malurile Someşului.

Să mai reamintim că gruparea CFR Timişoara este un club fanion al oraşului, vicecampion naţional în Divizia A şi încă plămădind o semnificativă “pepinieră” juvenilă, cu un număr însemnat de grupe de copii şi juniori? Considerăm că până şi cei mai insensibili şi ignoranţi responsabili au cunoştinţă de reperele entităţii date uitării.

În plus, din tânărul lot al ceferistelor se adapă şi câteva loturi naţionale ale României, FRF trimiţând convocări pe adresa fotbalistelor din spatele Gării Mari a Timişoarei, al căror antrenor, Florin Bugar, este totodată selecţioner al unei reprezentative a forului de la Bucureşti calificată în Turneul de Elită al Campionatului European, la categoria U19, ceea ce sugerează că potenţial uman există.

Iar potenţialul a fost deja valorificat, dovedit aşadar: “bronz” anul trecut, locul 4 în Superliga 2013-2014. Dar nu este oare simptomatic pentru tratamentul aplicat sportului timişorean ca sprijinul să nu fie conferit tocmai atunci când respectiva grupare ar avea mai mare nevoie de o susţinere pe măsură, şi când ar şi merita-o, ca un drept adjudecat!?! Ba bine că nu!

Ceea ce nu se înţelege este că Olimpia U.T. Cluj nu a ajuns doar pe speze proprii, ca echipă de fotbal, un grup de fete şi de antrenori, în vârful piramidei fotbalului feminin românesc, ci cu un necesar sprijin pe măsură, financiar-logistic, fără de care sportul de performanţă nu poate progresa.

Ori dacă un club care din puţin a atins deja nişte bune performanţe, un podium la nivel naţional, este tăiat de pe lista alocaţiilor financiare, înseamnă că Municipalitatea Timişoarei se opune în acest caz performanţei sportive şi, chiar mai mult, în comparaţie cu sumele repartizate altor cluburi concitadine, apelează la o făţişă discriminare care n-are ce căuta într-o comunitate pretins progresistă.

Şi mai trist, Timişoara, care se pretinde a fi un oraş avangardist şi emancipat, nu poate percepe pionieratul fotbalului feminin românesc, pe care ar trebui să-l salute şi impulsioneze ca atare, preluând frâiele şi oferind precum Clujul un bun exemplu altor comunităţi din ţară, prin a fi entuziast partizan al eforturilor formaţiei sale tinereşti într-un sport dominat în forţă de jumătatea sa masculină.

Surprinzător şi paradoxal, echipa fetelor adună duminicile ceva spectatori la meciuri, aşadar unii plătitori localnici de taxe şi impozite pot fi trup şi suflet alături de aceste pioniere de vârstă adolescentină şi puţin peste, însă Consiliul Local Timişoara le-a rezervat în acest 2014 un mare zero. 0. Zero

Municipalitatea şi-a ales prost momentul lăsării fotbalistelor de izbelişte, şi nu Sporttim, după un 11-0 venind pe undeva firesc, între o multiplă campioană duelându-se prin Champions League şi o trupă chinuindu-se pe cont propriu sub limita tolerabilă a demnităţii unui sportiv.

Căci da, o jucătoare n-a putut fi ieri prezentă la Cluj deoarece trebuia să-şi onoreze datoria de a acoperi o gardă în spital, şi despre aşa ceva facem referire aici, despre tinere responsabile şi căutându-şi un drum în viaţă, dar străduindu-se să şi ţină pasul cu trenul performanţei, aşa, din plăcere.

Aşa încât un 11-0 între o gazdă cu vreo 70 de jucătoare legitimate şi cărora li se poartă adecvat şi corespunzător de grijă, în parametri fireşti lumii sportului, şi oaspetele trăind şi pentru fotbal dar din altceva, este mai mult decât de înţeles. Căci în rest, dovadă şi acum 3 etape, CFR Timişoara cam face legea, 12-0 victorie în deplasare la Bucureşti!

N-am merge chiar într-atât de departe încât să speculăm că alb-vişiniile au fost trase pe linie moartă şi înscrise pe o “listă neagră”, condamnate la pieire sportivă, pentru că ar sta într-un fel sau altul în calea cuiva ori a vreunui interes, şi pentru că n-au “spate”, lobby favorabil şi influenţe pozitive în Municipalitate, de care alţi recipienţi din lumea sportului au mult prea mult parte, dar este străvezie incompetenţa unor iresponsabili de a lăsa o prim-divizionară a Timişoarei cu mâna întinsă, la cheremul întârziatelor rectificări bugetare.

Nu aşa se procedează în 2014 într-un oraş ce se făleşte nevoie mare ca fiind multicultural.

Iar dacă unii au o într-atât de îngustă capacitate de înţelegere a lucrurilor încât să nu perceapă faptul că gruparea CFR n-are nici în clin nici în mânecă cu nefericitul litigiu al entităţii sportive din preajmă, din domeniul pugilatului, cu onor Municipalitatea, atunci n-ar mai fi chiar nimic altceva de adăugat.

Noroc totuşi că Universitatea de Vest Timişoara s-a îngrijit de cazarea câtorva fotbaliste timişorence, căci doar suntem într-un centru universitar, căci altfel, Universitatea Tehnică Cluj, prin implicarea sa în fotbalul feminin, ar putea da la rândul său clasă celor de pe Bega în privinţa ridicării mânuşii într-o ramură ce merită integrată ca atare, şi nu dată deoparte la capitolul şi altele, sau chiar trecută cu vederea, cum se arată a fi priveliştea dinspre Primărie.

*

Olimpia U.T. Cluj – CFR Timişoara a fost 11-0 în etapa a V-a a Superligii, la pauză 6-0, Florin Bugar apelând duminică de la ora 15,15 la Liheț – Novotni (46, Blidar), Abrudan (60, Lucescu), Durlă – cpt., Heisu – Șuveț, Ionela Voica, Bistrian, Manuela Voica – Obrad – Sîrbovan.

Portarul timişorencelor este de circumstanţă, fiind vorba despre un jucător de câmp, fundaş. Din lipsă de fonduri, CFR nu îşi permite îmbunătăţirea şi completarea lotului.

Loredana Sas n-a fost convocată, evoluând aproximativ la aceeaşi oră în jocul CS Timişoara – HC Alba Sebeş, în Divizia A Seria B de handbal, ca un exemplu în plus cât suflet pun aceste sportive.

CFR va juca în etapa a VI-a sâmbătă 1 noiembrie, de la ora 10, acasă cu FC Brazi.

 

Acest articol a fost publicat în Feminin, Fotbal și etichetat cu , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


unu + 2 =

 


Ultimele articole din categoria Feminin: