Superficialitate generală

A nu fi consecvent sau a nu respecta un program reprezintă o mare carență, indiferent din partea cui ar veni. Președintele FRF, Răzvan Burelanu, verifică această sintagmă și schimbă programul competițiilor interne după bunul plac. Deși au știut de multă vreme perioada de disputare a Campionatului European și programul de pregătire a echipei naționale, iată că acum, cu o mare întârziere, se schimbă datele de desfășurare a finalei Cupei României și a finalei Cupei Ligii.

Cele mai mari semne de întrebare le ridică data disputării finalei Cupei Ligii. Aceasta a fost mutată în luna iulie, când echipele sunt în plină pregătire pentru campionatul următor cu alți jucători și poate cu alți antrenori. Se pare că această competiție a fost constituită artificial și poate că a figurat ca un punct în programul candidaturii la șefia FRF a lui Răzvan Burleanu. De altfel, antrenorul echipei naționale își creează alibiuri la fiecare pas, prevăzător fiind în cazul unui eșec la Campionatul European.

De carențe dau dovadă și unii antrenori, dar de altă natură, și anume de ordin comportamental. Antrenorul echipei Astra, Marius Șumudică, deși a beneficiat de o mare clemență când i-au fost reduse suspendarea și amenda, și-a dat din nou în petec, având un comportament de maidan la partida cu Steaua din Cupa Ligii. Ce să mai spunem de Ionel Ganea, antrenorul echipei FC Voluntari, care a jignit o jurnalistă cu un limbaj suburban? Cei ca și el uzează de un asemenea comportament, deoarece pedepsele sunt blânde și de multe ori ignorate.

Un alt caz îl constituie Gheorghe Ciorceri. L-am cunoscut atât ca jucător, cât și ca antrenor și l-am considerat un serios și echilibrat. Atunci nu-mi explic de ce acceptă situația de compromis în a sta pe banca echipei din Târgu Mureș, când de fapt echipa este condusă de Adrian Mutu. Poate pentru acel contract pe două luni. Prețul mi se pare cam mare.

O altă mare problemă este cea a arbitrajului românesc. În fiecare etapă apar probleme mari de arbitraj la cel puțin două-trei jocuri. Ultimele exemple sunt cele ale lui Marcel Bârsan și Cristian Balaj. Încă o întrebare: de fapt ce rol au arbitrii adiționali? Exemplu elocvent: Popa de la Steaua a preluat mingea cu mâna și a înscris în poarta echipei Viitorul, fapt care trebuia sesizat de arbitrul adițional.

Se pare că proiectul ACS Poli a arătat frumos doar pe hârtie și la nivel de bune intenții, deoarece situația reală și imediată este dezastruoasă. Prin înfrângerea de la Craiova, echipa se înfundă tot mai mult. Există o vorbă: să nu lovești un om căzut la pământ. Dar greșelile au fost semnalate de ceva vreme mai mult sau mai puțin voalat. La nici un nivel, nici al conducerii, nici al antrenorului, nici al achiziției de jucători nu s-au ales cele mai bune soluții. Cineva trebuie să-și asume răspunderea măcar acum, în al doisprezecelea ceas!

În liga a doua seria vest, liderul Chindia Târgoviște a remizat la Pâncota cu Șoimii cu un scor de 0-0, zero fiind cifra semnificativă în a caracteriza acest meci. Metalul Reșița a pierdut partida de la Tărlungeni la o diferență minimă, dar tot înfrângere se numește. În liga a treia, Poli a pierdut la Cugir o bătălie, dar nu și războiul. Cugirenii s-au apropiat amenințător de timișoreni. Curios este faptul că golurile victoriei gazdelor au fost înscrise de jucătorul Itu, care are 39 de ani. Săptămâna trecută Diarra (Giarmata) mi-a spus scurt: „Jucăm până la capăt și avem șansele noastre!” Am fost puțin sceptic, dar după rezultatul obținut la Motru, vorbele lui Diarra au acoperire.

Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 1 și etichetat cu , , , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Comentariile nu sunt permise.


Ultimele articole din categoria Fotbal: