Szekely-goleador ridică Recaşul în frunte: 2-0 (1-0) la Făget

ACS Recaş a câştigat în acest sezon ori de câte ori a înscris şi Szabolcs Szekely, iar odată ce vârful oaspetei a deschis scorul după 40 de minute de joc ale derbyului timişean de la Făget, la finele unei controversate faze în care Flacăra a reclamat ofsaid, elevii pregătiţi de Cosmin Petruescu s-au îndreptat spre cel de-al cincilea succes stagional în C5, unul cu atât mai important cu cât i-a adus în fruntea unei comprimate ierarhii la vârf, cu trei lideri în ultimele 3 runde, marcatorul chiar dublându-şi cota în premieră în acest sezon şi ajungând la 6 boabe. Flacăra – ACS Recaş 0-2 (0-1), la finele unui duel mai degrabă tensionat, cu nerv şi… nervi, în care poate calitatea a lăsat uneori de dorit, în condiţiile în care timişenele şi-au dorit mai degrabă să nu piardă.…

Într-adevăr, Szekely n-a marcat în remizele 1-1 de la Hunedoara, în prima rundă, respectiv Sebiş, în etapa a cincea, pofta de puncher manifestându-şi-o în schimb în minutul 40 al disputei de la Făget, prin dejucarea unui pas la ofsaid, de unde s-a desprins singur cu portarul, finalizând pe jos, în stânga tânărului Rădulescu: 0-1.

Iar acelaşi Szekely a închis conturile în minutul 64, pătrunzând de la 25 metri talonat de un fundaş făgeţean, câştigând duelul unu la unu printr-un plus de forţă şi marcând la colţul lung pentru 0-2. Şah mat…

CFR Simeria, Gloria Reşiţa, CS Vladimirescu, Unirea Valea lui Mihai iar acum scalpul unei a patra nou-promovate, Flacăra, lipsită sâmbătă de recrutul său internaţional pentru… Suedia, Sergiu Popovici, iată recolta golurilor victorioase ale vârfului recăşenilor.

De fapt, oaspetea de podium şi-a arătat iniţial colţii prin Trandu, care, scăpat singur cu portarul Rădulescu, în minutul 9, l-a luat la ţintă, ulterior acelaşi Szekely şi Enciu ratând pentru trupa lui Petruescu în prima parte. În egală măsură însă ACS Recaş a demonstrat de ce are doar 3 goluri primite în primele şase runde, comprimând ermetic spaţiile în apărarea buturilor lui Amarinei, cleştele de la mijlocul terenului generând încet, încet o preţioasă victorie în deplasare, la capătul unui derby timişean aprig disputat, echilibrat în mare măsură.

Jocul, tacticizat în prima parte, în care adversarele s-au anihilat reciproc, a fost tranşat o dată cu scurgerea timpului, şi pe fondul unei precipitări a făgeţenilor în căutarea golului, dar în cele din urmă valoarea individuală şi forţa colectivului a decis o câştigătoare preluând ştafeta şefiei seriei C5.

Adrian Săvoiu, căutând cheia egalării, a efectuat o primă înlocuire prin introducerea lui Popescu după o oră de joc, şi care avea să rateze dintr-o poziţie singur cu Amarinei, Flacăra trecând pe lângă gol şi la bara transversală ştearsă de Briciu în urma unei faze fixe, Raţiu, de pe flancul stâng, creând la rândul său şarje de gol, în vreme ce rezervele recăşene Şchiopu şi Steop au exploatat la rândul lor spaţiile mai largi din apărarea gazdei, odată lăsată garda jos, la 0-2.

Aşa avea însă să se şi încheie, cu profesorul Cosmin Petruescu încântat de deznodământul deplasării în estul judeţului: „Ne-am impus în condiţiile unui joc foarte aspru, cu echipa gazdă împinsă bine de la spate de publicul din Făget, unul partizan şi cel mai înflăcărat din serie, care pune presiune pe adversari şi arbitri. Am avut momente în care ne-am pierdut dar am trecut totuşi peste ele, obţinând o victorie meritată, muncită, graţie unei mai mari experienţe competiţionale, a unei maturităţi în plus în joc. Valoarea individuală şi forţa de grup au cântărit finalmente decisiv”, adăugând: „Pot spune că Flacăra a realizat cel mai bun joc acasă dintre cele pe care i le-am urmărit aici în actuala stagiune, am văzut două, cu Mama Mia şi Şcolar Reşiţa, şi mi s-a părut foarte motivată, din punctul meu de vedere jucând mult mai bine decât în acele dispute, pentru care îi felicit”.

Petruescu a remarcat şi că „am ajuns pe locul 1, a fost greu să ajungem aici dar va fi mult mai greu să ne menţinem, ceea ce va depinde numai şi numai de noi. Va fi mult mai greu să păstrăm acest loc, într-un duel care a devenit şi mai echilibrat prin preluarea lui FC Hunedoara de către domnul Relu Şunda, unul dintre cei mai titraţi antrenori din această parte de ţară, secondat de Remus Steop, şi a căror implicare va creşte fără doar şi poate nivelul calitativ al întregii serii. Este deja foarte echilibrat la vârf, cum preziceam, şi va fi interesant până la final…”

„Ne aşteaptă un joc foarte greu cu Jiul Petroşani, a cărei clasare, din punctul meu de vedere, nu reflectă valoarea lotului, după ce au început prost sezonul dar pe parcurs şi-ar putea arăta calităţile. Dacă nu va reuşi un rezultat bun la noi, Jiul va ieşi cred din lupta pentru promovare. Cred că este una dintre ultimele sale şanse, de care se vor agăţa cu tărie, la valoarea lotului şi a investiţiilor făcute, mai ales că ei şi-au declarat ca obiectiv promovarea. Apoi urmează o deplasare la Mama Mia şi acasă cu Autocatania”, a mai anticipat Petruescu.

Fără Nanu, absent de 3 etape, în urma unei entorse suferită la antrenament, şi Ionuţ, cu probleme medicale la spate, ACS Recaş s-a impus prin Amarinei – Nicolescu, Aldana, Ştreangă, Ticană – Chivoiu, Boldea (80, Şeroni), Rogozinaru (66, Paleacu), Trandu – Szekely (75, Steop), Enciu (78, Şchiopu). Pe bancă: Burtic – Mânecan, Vucea.

„N-am avut un joc foarte strălucit, destul de slab în prima parte, în care ne-am creat doar o situaţie de a marca, cu probleme ivite mai ales în compartimentul median”, a spus Adrian Săvoiu, antrenorul nou-promovatei Flacăra, care a deplâns faptul că „nervozitatea ne-a tras în jos. Primul gol primit a fost un pic controversat, din ofsaid, ceea ce a generat o oarecare nervozitate în echipa noastră, cu jucătorii un pic provocaţi de maniera de arbitraj. N-aveam însă voie să cădem în această greşeală, ne-am ieşit din joc, şi toate ocaziile le-am irosit pe această stare de tensiune”.

Flacăra a cedat în formula Rădulescu – Petruş, Demian, Gălan, Drăgan (75, Doroi) – Mihuţa (60, Popescu), Ilie (82, Jichici), Briciu, Raţiu – Speroni, Boghian (70, Ahumada). Pe bancă: Iacob – Burduhos.

Popovici, deşi acuză probleme la spate, pare a prinde nu doar avionul pentru Suedia ci şi tricoul de titular al României U18: „Aşteptăm şi mai mult de la el”, a spus Săvoiu, care nu-l va avea la dispoziţie cu ocazia deplasării la Timişoara, pe Ţtiinţa, cu Poli II, moment în care fârdeanul va lupta pentru un loc în Turneul de Elită european din 2012.

Au arbitrat Drăgoi – Botaş, Chiţoiu, toţi din Timişoara, cu Ioan Bungău şi Zaharia Ciev observatori federali.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 3, Timişene și etichetat cu , , , , , , , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


8 − = patru

 


Alte articole legate de acest subiect: