Tare puține echipe la startul fazei judeţene Timiș a Cupei României, etapa I în ediţia 2018-2019

Doar trei cluburi care s-au aliniat și anul trecut la startul din 21 august 2016 al fazei județene Timiș a Cupei României, turul I al ediției 2017/8, s-au înscris și în viitoarea campanie a competiției knock-out, și anume AS Avântul Bobda, AS Gelu, CS Șoimii Pesac, dar în general n-a prea fost înghesuială nici în perspectiva fazei I timișene a ediției 2018-2019, pe punctul de a începe.

Astfel, dacă debutul fazei județene din vara lui 2016 s-a rezumat la numai 4 întâlniri, cei din Pesac triumfând atunci acasă cu 6-3 iar cei din Gelu și Bobda fiind eliminați în deplasare, după care turul II a constat în 11 partide, de astă dată faza I are parte de 16 cluburi în competiție.

Ieri, la sediul AJF Timiş, s-a stabilit programul primei etape din faza judeţeană Timiș rezervat ediţiei viitoare, 2018-2019 a Cupei României, tur I cu participarea echipelor care au dorit să ia parte la această competiţie din liga a V-a şi a VI-a.

Interesul n-a fost însă prea ridicat așa încât programul stabilit pentru miercuri 13 septembrie de la ora 17 se rezumă la meciurile Şoimii Pesac – Fortuna Becicherecu Mic, AS Gelu – Voinţa Sarafoleana Saravale, Avântul Topolovăţu Mare – Meget Remetea Mare, AS Bacova – Olimpia Darova, Voinţa Şandra – Unirea Jimbolia, Diniaş – FC Jebel, AS FC Sînandrei – Satchinez şi Steaua Roşie Bulgăruş – Avântul Bobda. Două dintre aceste formații, din Bacova și Șandra, pătrundeau în stagiunea precedentă până în sferturile de finală ale fazei județene.

Până la disputarea fazei I județene, astăzi demarează deja o nouă rundă de campionat a eșalonului patru timișean, Divizia D, la Orțișoara, Sporttim urmând a reveni pe seară cu cronica partidei și avancronica etapei din weekend.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Fotbal, Judeţ și etichetat cu , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


− doi = 5

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: