”Testele”, truc de bază al farsei ”pLandemiei”. ”Pozitiv” nu înseamnă nimic, oricum nu ”infectat”: altă scamatorie. Dar dictatura-i dictatură. Oprită curata nebunie! Ripensia – Farul amânat, ”Ripi” adună restanțe în Liga 2

Impuneri normative în totalitatea lor fără nici cea mai mică justificare științifico-medicală și din sfera cercetării, dar ticluite cu scop contrariu și ascuns de a eroda ireversibil printre altele sănătatea oamenilor, bunăstarea și fibra socială, fiind vorba doar despre complexe inginerii sociale prin intermediul simulării experimentale pe viu a unei situații de criză menite a condiționa masele pe liniile unei ”noi normalități”, iată chingile capcanei în care a fost prins captiv în 2020 și sportul, zbătându-se a se alinia la start în zodia ritualului de inițiere satanic orchestrat din umbră de oculta mondială care posedă omenirea, frigând-o la foc tot mai tare. ”Testele”, ”rezultatele”, ”cazurile”, utile unelte din arsenalul perfid al urzitorilor torturii publicului neavizat, complot prin manipularea percepției maselor, fabuloasă dat fiind gradul învăluirii psihologice tinzând spre perfecțiune, căreia nu-i poți rezista. De unde și consensul aproape unanim al atâtor și atâtor oameni de bun simț și de bună credință vizavi de acceptarea prin adopție a unei veritabile absurdități nebunești, subtil sugerată ca fiind de utilitate prin seturi de măsuri sub mătura stârnind frica a unei sperietori prefabricate, oameni ferm convinși că n-ar exista câtuși de puțin vreo altă cale de a proceda decât cea implementată ”oficial”, toată nădejdea în autorități: n-ar putea fi altfel. Consecințele, și sub forma amânării meciurilor programate în calendarul sportiv competițional, participări constrânse de ”teste” și rezultatele acestora, doar o formă de control și nimic altceva, dar în orice caz neavând de-a face cu sănătatea publică, ”siguranța colectivă” sau ”revenirea cât mai curând la normal”. Gogoși. Realitatea e alta, adevărul inconvenabil e incredibil și ca și imposibil de acceptat.

Combaterea ”pLandemiei” fiind luată de bună, ”victimele” din sport se conformează, asta e, n-avem ce face, când de fapt acceptă o pură nebunie căreia i-ar trebui în mod normal un unic tratament, și anume a i se striga stop. A i se pune punct nebuniei, una colectivă și în linii mari consensuală.   

Se cade de acord a fi efectuate ”testele”, absolut fără nici un rost, făcându-se practic jocul sforarilor, scamatori din joben cu acest truc de bază al farsei ”pLandemiei”. Truc care nici măcar nu este într-atât de inofensiv în plan fizic și raportat la starea de bine a celui testat pe cât ar părea… 

Se cade de acord că ”pozitiv” ar înseamna cumva ceva cu grad de periculozitate, necesitând anumite măsuri, când de fapt nu echivalează nici pe departe cu a fi ”infectat” sau cu ideea de ”caz”. Totul e semantică, alte scamatorii. Un fals. Cei sănătoși sunt ”băgați în boală”, o boală pe hârtie…

Dar acceptate fiind, impunerile restrictive vor apăsa omul adoptând ”poziția ghiocel” într-atât de mult pe cât se și chircește individul în ”poziția ghiocel”.

Oprită curata nebunie, dar cine să și spună stop!?

În consecință și până una alta, încă un meci amânat, Ripensia – Farul, programat miercuri de la ora 14 pe ”Electrica” în cadrul etapei a XIV-a din Liga 2, timișorenii adunând tot mai multe restanțe în sezonul regular, deja trei la număr. Și asta pentru că niște tineri clinic sănătoși și apți de efort fizico-psihic în regim competițional sunt tot supuși unui act pseudo-medical, ”testare” pe post de condiționare la reflexul mental de a fi controlat în interiorul corpului chiar dacă n-ar fi nicidecum cazul și n-ar fi de fapt nici indicat, rezultatul fiind așa-zis ”pozitiv” ca minge ridicată la fileu zeloșilor măsluitori de statistici umflate cu pompa. Instigatorilor de știri alarmiste.

Totul este o minciună colosală, dar cu girul obedienței populare, și pe cât de docilă este populația în a încuviința o farsă de proporții pe pielea sa, cu atât mai apăsat este carâmbul bocancului ”măsurilor de siguranță” pe gâtul la sol al celui redus la tăcere și acceptare. 

Aceasta este dictatura, pentru cei care nu intuiesc sub ce formă ar trebui să se manifeste în realitate un asemenea cuvânt așternut pe hârtie, iar fotbalul secund divizionar al ediției 2020-2021 își târâie zilele sub imperiul unei inginerii sociale prin sport care odată încetățenite ar putea aluneca în timp spre tiranie. 

FRF n-ar fi trebuit să accepte toată această nebunie în numele cluburilor participante, la fel cum nici MTS sau COSR în numele sportului în întregul său, pentru a nu mai pomeni de pârghiile de exercitare a acestor presiuni, MS, IGSU, DSP, MAI și o întreagă acoladă, veritabile cozi de topor în mâna unor deopotrivă guvernanți, parlamentari și tot circul politic dâmbovițean, la rândul lor simpli titirezi și executanți de nimic în teritorii ai planurilor la scară mondială orchestrate de influenta ocultă din umbră prin intermediul evantaiului organismelor internaționale de decor dar cu aer grav și doct.

Cine însă tot acceptă a fi dus de nas și tracasat fără justificare cu ”testări” invazive organismului uman, lăsând de la sine în a înghiți în sec să-i fie dat programul peste cap și târât pe margine jocul pe care-l îndrăgește, își și merită oarecum și pe undeva soarta. 

Ține așadar și de spiritul uman, iar dacă lipsa de voință individuală și colectivă astfel se manifestă, consecințele trebuie suportate ca atare.

Sporttim și-a onorat menirea de a spune lucrurilor pe nume, oricât de incredibile ar putea părea și cu orice risc vizavi de eventuala percepție a publicului cititor, iar asta tocmai pentru a nu trăda scopul de bază al activității jurnalistice, acela de a reliefa realitatea și adevărul, altfel în general ignorate, ocolite, omise, ”îngropate” sau înlocuite cu platitudini șablonate. Presa ar trebui să fie pe lume pentru a evidenția ceea ce se întâmplă, nu pentru a fura căciula societății prin spusele pe care ar vrea decidenții ori cititorii să le audă. 

Programul etapei a XIV-a în Liga 2, de marți și miercuri, pe coloana clasamentelor secțiunii Fotbal.    

Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 2 și etichetat cu , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


9 − sase =

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: