Timişoara, plecări: după Benga, şi Tudoraşcu? Şi chiar şi alţii?

FBC Unione Venezia Calcio, un club italian clasat în 2011 pe locul 2 în grupa C din Serie D, îl curtează pe tânărul antrenor Cesar Ciprian Tudoraşcu, al cărui contract cu Centrul de copii şi juniori polist a expirat, nişte zile în care fostul său învăţăcel Romario Benzar se va regăsi cu România la startul turneului final european sub 19 ani urmând a fi decisive în privinţa reîntoarcerii timişoreanului în vârstă de 31 ani în peninsulă, unde activa recent vreme de 3 sezoane.

Benzar şi Tudoraşcu, elev selecţionat la U19 şi antrenor...

Scriam zilele trecute despre plecarea lui Octavian Benga de la alb-violeţii polişti, cel care antrenase grupa de 1997 a clubului optând din 6 iulie pentru banca tehnică a retrogradatei Victoria Brăneşti, ca secund al lui Ciprian Urican. Şi aşa cum Bogdan Vâlceanu, unul dintre juniorii modelaţi până de curând de Benga, a ajuns zilele trecute la lotul naţional, într-o situaţie similară, pe când Romario Benzar se pregăteşte de debutul cu „tricolorii” la europene, şi fostul său antrenor Tudoraşcu, ofertat de peninsulari, ar putea continua la o altă grupare decât cea polistă, la care a pregătit în ultimele două sezoane garnitura juniorilor născuţi în anul 1995, dintre care unii au fost cooptaţi în selecţionata judeţeană Timiş U16, campioană naţională.

Clubul veneţian i-a lansat lui Tudoraşcu la întâlnirea avută în urmă cu două săptămâni propunerea de a activa în sectorul juvenil la portocaliu-negru-verzi, timişoreanul care în 17 august va împlini 32 ani urmând a avea zilele viitoare o discuţie finală cu responsabilii grupării peninsulare, cărora le-a explicat că momentan aşteaptă noutăţi şi un semnal de la polişti.

Giovanni Benussi, responsabil al sectorului juvenil la formaţia italiană, a dezvăluit interesul Veneziei de a-l coopta pe antrenorul licenţiat cu categoria A şi care deţine bune recomandări după anii de activitate la ASD Fiume Veneto-Bannia, friulieni la care a antrenat între 2006 şi 2009. Caracterizat ca optim pentru fotbalul italian, foarte ambiţios şi abil, Tudoraşcu ar putea fi câştigul Veneziei şi pierderea Timişoarei.

Tudoraşcu monitorizând juniorii de ´95 polişti în cursul unui antrenament

Alb-violeţii timişoreni n-au lansat până acum nici o ofertă de reînoire a contractelor câtorva antrenori din cadrul Centrului de copii şi juniori, printre care şi Tudoraşcu, dar iată că veneţienii au făcut deja un prim pas în favoarea timişoreanului care în iarnă a avut o întâlnire şi cu cei de la Academia ex-prim-divizionarei Birmingham Football Club şi care a mai fost ofertat pe vremea activităţii sale în peninsulă inclusiv de Brondby IF.

Iar într-o vară a plecărilor de tot felul de la polişti, Cesar Ciprian Tudoraşcu s-ar putea dovedi unicul ajuns la un club vestic…

Tudoraşcu revenea în România în urmă cu 2 ani, înarmat cu idei noi şi experienţa acumulată într-un fotbal deţinător de multiple titluri mondiale, dar cum nimeni nu e profet în ţara lui, în nişte săptămâni în care clubul polist a fost absorbit de problema nelicenţierii, şi tânărul antrenor s-a regăsit printre colegii din sectorul juvenil în jurul cărora a planat incertitudinea şi o apăsătoare aşteptare. Spre deosebire de Octavian Benga, care încă avea contract cu poliştii, optând însă pentru divizionara B Victoria, Tudoraşcu se alătură modelatorilor Draghici, Preda şi Foale, aflaţi la finele angajamentelor cu alb-violeţii. Ce se va decide în cazul lor?

Clubul lagunar, vechi de 104 ani, în palmares cu Coppa Italia, cucerită în 1941, şi la al cărui stadion „Pierluigi Penzo” se ajunge cu barca, a fost zguduit în deceniul trecut de retrogradarea din Serie A, în anul 2002, urmată de două insolvenţe, mai întâi în 2005, când pica şi din Serie B, iar apoi în 2009, actualmente evoluând în Serie D, eşalon cinci al fotbalului italian din care n-a reuşit să evadeze cu ocazia jocurilor play-off de la încheierea ediţiei trecute de campionat, în cursul căreia, în 15 februarie 2011, a fost preluat de Yuri Korablin, un fost primar în Rusia.

Reuniunea Centrului de copii şi juniori polist, programată luni 18 iulie, ar putea aduce clarificări în privinţa viitorului unor antrenori la club, cert fiind că un alt tehnician din cadrul grupării, fostul fundaş alb-violet Adrian Stoicov, aflat la cârma „satelitului” din Divizia C, şi-a reînceput încă de lunea trecută activitatea cu Boştină & Co., la rândul său în aşteptarea reînoirii contractului său cu timişorenii. Iminenta clarificare a posturii poliştilor, în aşteptarea verdictului TAS, ar putea grăbi şi deciziile vizavi de antrenorii din sânul clubului, nefiind însă exclus să asistăm şi la alte surprize în ceea ce priveşte despărţiri de alb-violeţi.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Fotbal, Juniori, Poli Timişoara și etichetat cu , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Un răspuns la Timişoara, plecări: după Benga, şi Tudoraşcu? Şi chiar şi alţii?

  1. paul.M spune:

    Putin timp am lucrat cu dansul dar in scurtul timp a demonstrat ca este un antrenor valoros,care stie ce vrea de la viata.Ai doresc mult noroc d-lui profesor si sa aiba numai succese.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


trei + = 10

 


Alte articole legate de acest subiect: