Toma şi Iorgovan, salvatori ceferişti.Macavei:”Ne-am bătut joc”

Cu greu se regăseşte CFR Timişoara pe teren propriu, şi abia cel de-al 11-lea gol stagional marcat pe final de longilinul vîrf Sergiu Iorgovan a salvat situaţia şi consemnat un al patrulea meci fără gol primit pentru alb-vişinii, în dauna unor dumbrăviţeni care au ratat cu carul: 1-0 (0-0). Iar portarul Toma a fost într-adevăr înger salvator pentru ceferişti…

Toma, providenţial şi sîmbătă pentru CFR

Pe lîngă Toma, providenţial în a salva situaţii in extremis, s-a remarcat un marcator ce a… triplat zestrea de puncte a jocului de sîmbătă, în minutul 85.

Sergiu Iorgovan, care evoluează ca vîrf împins, un atacant de 1,93 metri din generaţia 1993, a adunat deja 11 goluri după ce era cooptat în vară de la Salonta, ex-juniorul de loc din Pădureni şi plămădit de LPS Banatul şi bihoreni marcând aşadar 11 dintre cele 28 de goluri ceferiste. Capitol al reuşitelor la care cei din spatele Gării Mari stau însă destul de modest în ultimele lor meciuri pe teren propriu, încheiate cu 2-1, 2-1, 0-1, 0-0 iar acum 1-0, sîmbătă şi pe fondul ratărilor dumbrăviţene, după ce primele partide acasă în 2012-2013 aduceau triumfuri cu 7-0 şi 5-0…

Iorgovan a reconfirmat astfel şi cele două goluri izbutite recent la Nerău, într-un 6-0 cu Banatul, dar în ansamblu sîmbătă „a fost foarte greu şi n-am jucat prea bine. Şi Dumbrăviţa are o echipă foarte bună pentru un club de liga a patra, cu experienţă, şi ne-a pus mari-mari probleme…”, după cum a punctat antrenorul Alin Ionescu.

Costinean – Guţiu, Terec, Pădurean, Mihăescu – Teletin, Grozoni, Tudor Onae, Bărbulescu – Ilie (60, Foale), Ritan. Antrenor Dafin Danciu: „Am avut un om în plus şi ne-am bătut singuri. Suntem nişte fraieri şi fără pregătire nu poţi avea rezultate. Am primit două goluri în 5 minute. Puteam egala în minutul 87 dar Guţiu a trimis balonul în bară. Toată lumea ne laudă că suntem cei mai buni dar suntem nişte fraieri că pierdem…”

În prima parte, portarul ceferist Toma, care s-a dovedit a fi cel mai bun om de pe teren, a salvat 4 clare ocazii de gol ale Dumbrăviţei, care, în ciuda a 4 victorii externe, este acum la al doilea eşec în deplasare. În replică, Iorgovan a avut o bară, iar CFR a echilibrat cît de cît jocul în partea a doua, cînd a avut şi o altă bară, după ce în mitanul întîi periclita doar din faze fixe, prin Iorgovan şi Oberşterescu.

Golul a căzut pe final, după o incursiune pe dreapta, Crişan centrînd iar Sergiu Iorgovan reluînd de la 6 metri: 1-0.

„Dacă avem atîtea ocazii şi nu marcăm, înseamnă cp ne-am bătut joc de fotbal. Am pierdut nemeritat dar am pierdut… Am ratat nepermis de mult, am avut şi o bară, prin Bîrsanu. Ce mai, cred că toată echipa a avut astăzi ocazii, dar degeaba. Sunt tare supărat”, ne-a spus Florin Macavei, antrenor la CS Dumbrăviţa.

CFR Timişoara: Toma – Neamţu, Daniel Oberşterescu, Brînzan, Bonda (60, Lupancu) – Iţu (46, Dragotescu), Parfenie, Crişan, Zele – Ungur (90, Stiopu), Iorgovan (90, Cornu). Pe bancă: Vlad – Livădaru, Hriţcan.

CS Dumbrăviţa: Miklos – Şofronea, Cengher, Sîrbu, Vlaic – Bîrsanu (Terlai), Cosma (Todor), Duma, Dovlete (Zoli Kovacs) – Iszak (Bălan), Giurgiu.

 

Acest articol a fost publicat în Divizia D Timiş, Fotbal, Timişene și etichetat cu , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


9 × sase =

 


Ultimele articole din categoria Divizia D Timiş: