Trial supervizat de FRF pentru Centrul Național de Excelență în parteneriat cu Primăria Timișoara: 12 din 24 de la ACS Poli, mulți din generația ”Banatului” 2000 de Mundialito

Juniori C din câteva județe din vestul țării sunt reuniți astăzi la un trial găzduit pe terenul sintetic din Complexul ”Dan Păltinișanu” în vederea conturării unui lot care să se regăsească în Centrul Național de Excelență preconizat de Federația Română de Fotbal a se implementa la Timișoara.

Juniori din generația 2000 provenind de la cluburi din județele Arad, Caraș-Severin, Hunedoara și Timiș sunt implicați astăzi într-un criteriu de selecție în vederea alcătuirii lotului din cadrul Centrului Național de Excelență de pe malurile Begăi, unul dintre primele două schițate de FRF, pe lângă cel de la Târgu Mureș, în vederea căruia selecția finală a fost deja efectuată, marțea trecută, pe stadionul brașovean Forex.

Trialul de astăzi constă în jocuri între selecționatele Timișului și din Caraș-Severin respectiv Arad – Hunedoara, inițiativa fiind supervizată de reprezentanții federali Marceșl Pușcaș și Cornel Jurcă, antrenor federal, respectiv, printre alții, din partea Timișului, antrenorul Gheorghe Chimiuc, referent zonal. Selecție pentru Centrul Național de Excelență Timișoara, unul dintre cele 8 prevăzute de FRF la nivel național, este parte a unui parteneriat între forul federal și Primăria Timișoara.

Un prim trial mai restrâns, pe plan local, a avut deja loc, selecția de astăzi fiind la nivel regional. Dintre juniorii C timișeni, jumătate dintre cei implicați în inițiativa de astăzi, 12, provin de la ACS Poli Timișoara, mulți dintre cei convocați astăzi regăsindu-se în acest deceniu în loturile aliniate de LPS Banatul 2000, sub bagheta lui Sorin Badea, la competițiile internaționale Mundialito, din peninsula Iberică, în 2011 și 2012.

Lotul convocat pentru selecția Centrului Național de Excelență Timișoara:

(portari) Ionuț Rus (ACS Poli Timișoara), Raul Barbu (LPS Banatul); (fundași dreapta) Petre Ciurescu (ACS Poli), Darius Firan (Electrica); (fundași centrali) Darius Țiereanu (ACS Poli), Moldoveanu (Electrica), Dragoș Coroiu (ACS Poli), Răzvan Dima (CS Unirea Sânnicolau Mare), Raul Popa (ACS Poli); (fundași stânga) Alexandru Belu (Electrica), Andrei Pop (LPS Banatul); (mijlocași) Andrei Farcaș (ACS Poli), Denis Casian (ACS Poli), Raul Bonda (ACS Poli), Andrei Feți (LPS Banatul), Michael Onișa (ACS Poli), Bogdan Costea (CS Unirea), Patrick Petre (ACS Poli); (atacanți) Vlad Chera (ACS Poli), Fabio Trip (ACS Poli), Daniel Josu (Giarmata), Valentin Firca (LPS Banatul), Răzvan Pițigoi (LPS) și Gabriela Andreica (Electrica).

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Fotbal, Juniori și etichetat cu , , , , , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


× 8 = saptezeci doi

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: