Tudoraşcu: „Am primit în 2 ani doar 8 mingi de proastă calitate”

Un antrenor timişorean care revenea în urmă cu 2 ani plin de idei şi entuziasm din fotbalul italian, la Poli, se declară acum mâhnit de turnura lucrurilor în cadrul Centrului de copii şi juniori alb-violet, de care tocmai s-a despărţit, destăinuindu-se într-un interviu pentru www.sporttim.ro despre poziţia ingrată a antrenorului de copii şi juniori în fotbalul românesc…. Cesar Ciprian Tudoraşcu, care miercuri 17 august împlineşte 32 de ani, va continua în schimb într-o capacitate de scouter pentru AC Milan în vestul României, în baza unei oferte lansate de lombarzi prin intermediul antrenorului Emanuele Pischetola, din cadrul pepinierei roş-negrilor.

Fost elev şi antrenor: Romario Benzar şi Cesar Ciprian Tudoraşcu

Tudoraşcu, prezent luni la negocierile finale cu FBC Unione Venezia Calcio, în oraşul lagunar, a declinat oferta grupării italiene de a prelua o grupă din cadrul sistemului juvenil al clubului, concentrându-se de-acum pe selecţia unor juniori români cu vârste cuprinse între 13 şi 18 ani, conform explicaţiilor de pe pagina blog pe care a publicat-o sub genericul Scouter pentru Italia.

Prezent în 29 iulie la renegocierea contractului cu clubul, în biroul conducătorului polist Gheorghe Chivorchian, antrenorul Cesar Ciprian Tudoraşcu se alegea cu scăderea salarului, „dar chiar şi aşa aş fi acceptat dacă aş fi avut parte de continuitate, cu grupa pe care o pregătisem”, întrebându-se apoi dacă erau oportune toate schimbările la Centru:  „Când vezi că lucrurile merg bine şi colectivul obţine rezultate bune pe bani puţini, nu maximum, cum s-a scris, ci mai mult decât atât, dacă se poate spune aşa, atunci de ce să schimbi!?”

„Am primit în doi ani doar 8 mingi de proastă calitate. Atât!”

Întrebându-se şi cum este posibil să fie apreciat în sectorul juvenil al unui fotbal campion mondial în 2008 dar nu şi la clubul fanion din oraşul său natal, Tudoraşcu n-a uitat că, apropo de finanţarea procentuală a Centrului din contribuţiile bugetare locale, „am primit în total în 2 ani opt mingi de proastă calitate iar în rest absolut nimic… Clubul, în mare suferinţă sub acest aspect. Iar tot ce şi-au cumpărat băieţii, să arate cât de cât ca o echipă, şi-au cumpărat din resurse proprii, de la treninguri de prezentare la echipament de antrenament”.

Fără remunerare de Crăciun şi experimentând ce înseamnă să încasezi bani şi după 4 luni de aşteptare, Tudoraşcu a fost ferm, „la Poli nu mai rămân”, amintindu-şi şi tentativa sortită eşecului de creare a unei punţi între cluburi, la o grupare care totodată i-a lansat recent o ofertă pentru un contract de colaborator ca scouter în România: „Am fost în urmă cu 4 luni pentru câteva zile la Brescia Calcio, unde am întreţinut legătura cu Ernesto Nani, fost şef al Centrului de copii şi juniori, şi mi s-a propus un parteneriat cu Poli, ce ar fi urmat să fie iniţiat prin intermediul meu, prezentând clubului la revenirea în Timişoara propunerea celor de la Calcio. I-am spus lui Alin Artimon despre parteneriatul dorit, care includea schimburi de experienţă la nivelul antrenoratului, cu noi acolo şi invers, pentru sesiuni de antrenamente, iar ulterior la nivelul întregului Centru, cu schimburi de copii. Nu s-a făcut însă nimic, mi s-a spus că nu suntem interesaţi şi practic s-a întrerupt totul. Iar cum adevărul este că antrenorul român n-are mijloacele şi resursele să se documenteze altfel decât pe genunchi, opinez că a fost o bună oportunitate irosită”.

Tudoraşcu încă visează la a profesa cândva în oraşul său natal, chiar într-o şcoală de fotbal pe care speră s-o pună într-o bună zi pe picioare: „Să creem o şcoală de fotbal, cu antrenori italieni care să susţină aici antrenamente demonstrative, şi am discutat un asemenea proiect cu profesionişti din lumea fotbalului italian”.

„La Poli parcă n-ai voie la turnee în străinătate”. Şi de ce nu organizăm aici turnee internaţionale?

Tudoraşcu, al cărui contract polist pe o perioadă de 2 ani a expirat în 30 iunie, s-a mai arătat dezamăgit în ceea ce priveşte punţile juvenile externe ale alb-violeţilor la incapacitatea clubului de a găzdui un turneu internaţional de copii, ultimă reuşită de acest gen în oraş aparţinându-i unui mic investitor privat, la Srbijanka Giuchici: „La Poli parcă n-ai voie să efectuezi şi să participi la un turneu în străinătate, atât de important acum în progresul copiilor. Există un vădit dezinteres şi faţă de organizarea unui asemenea turneu internaţional aici, la noi. Să nu poată Timişoara şi Poli, cu infrastructura de care dispune, să găzduiască o competiţie internaţională juvenilă în oraş!?”

Tânărul antrenor ridică asemenea probleme şi în contextul general al nivelului fotbalului juvenil în România, unul marcat în 2011 de clasarea în două rânduri pe ultimul loc la turnee finale europene, U19 respectiv U17: „E vizibil pe zi ce trece că fotbalul nostru se afundă şi totuşi nu se iau măsuri. Aici există potenţialul unui centru de nota 10, şi totuşi…”.

Apropo de potenţialul Centrului polist, l-am întrebat pe Tudoraşcu ce lasă în urmă la grupa generaţiei ´95, după doi ani de activitate, şi de la care ar fi fost strămutat la o categorie mai mică de vârstă, pe un salar redus: „Este o grupă bună dar care a avut mari probleme pentru că a schimbat vreo 6-7 antrenori în cursul progresiei sale. De aici cred că pleacă toate problemele şi unii antrenori au încercat să facă ceva însă din anumite motive nu au fost lăsaţi să continue. Este greu în atare situaţie pentru copii, pentru părinţi, dar totuşi este vorba de un grup de calitate, drept dovadă stând rezultatul ultimului an, când 6-7 juniori au fost convocaţi cu regularitate în selecţionata judeţeană Timiş, devenită campioană naţională. Despre Victor Gârlea, pe care l-am pregătit doar din februarie, cam 4 luni, pot spune că este un tânăr serios, care dacă munceşte poate ajunge departe. De fapt, din categoria ´95 oricare portar poate confirma, Gârlea, Constantinescu sau Andrei, aspect la care se referea şi Călin Frunză, spunându-mi <ai 3 portari de valoare, eventual forma de moment sau neinspiraţia diferenţiindu-i>. Constantinescu este puţin peste, ca înălţime. În defensivă, Moja, pe dreapta, m-a impresionat de la început prin felul în care se pregăteşte. Dacă se abţine de la anumite lucruri, fiind foarte serios, muncitor, are perspective. Nativ nu este extraordinar dar prin muncă a avut cel mai mare salt calitativ. Todorov şi Bocşan au calităţi fizice deosebite pentru vârsta lor, cu înălţimi peste 1,80, şi care au debutat deja la 16 ani în Divizia C. Cu ei am activat doar în primul an, după care au fost trecuţi la generaţia 1994, pentru a creşte în valoare, ceea ce a fost o idee bună, fiind în pregătiri cu juniori mai mari. Scheau, care a venit de la Alba Iulia, este un tânăr cuminte, cu calităţi foarte bune, cu o tehnică bună, singura sa problemă fiind adaptarea, de la unul, două antrenamente pe săptămâna în Divizia D Alba, dar dacă trece peste acest handicap, poate deveni un mijlocaş important. Sturza deţine calităţi fizice foarte bune şi care prin muncă poate ajunge departe, având o bună rezistenţă. În cazul său, totul este obţinut cu o mare risipă de energie. Flavius Oberşterescu are calităţi native bune dar trebuie să schimbe mentalitatea faţă de antrenament. Este conştient de calităţile pe care le are dar dacă s-ar pregăti cum se cuvine, ar deveni de două ori mai bun. Evoluează ca al doilea atacant, mai retras, şi era deja la club când am preluat grupa. Pe Stoichescu l-am văzut contra noastră, este din Caransebeş şi are calităţi bune, impactul cu oraşul fiind însă poate mai dur în cazul juniorilor din orăşele mai micuţe. Poate fi vorba de un salt sau un recul. Are un simţ al porţii mai dezvoltat şi dintr-o ocazie poate marca două goluri”.

Dorin Rotariu, care în ultimul sezon a făcut la rândul său pasul la generaţia de ´94, l-a impresionat pe Tudoraşcu în anul de colaborare 2009-´10: „Toţi cei care au făcut pasul, au crescut mult. Dorin are calităţi tehnice deosebite, printre puţinii din Centru cu această calitate nativă”. În egală măsură, ex-antrenorul polist a şi renunţat la câţiva juniori, cu efecte pozitive pentru progresia altora, mai mici: „Am preferat să renunţ la unii care se credeau vedete, ceea ce s-a dovedit a fi favorabil câtorva juniori de 1996, aduşi la grupă. Gligorovici, Balaure, un mijlocaş stânga dar şi central, Nicoară, un bun jucător, atacant. Am avut o foarte bună colaborare cu grupa de 1996, cu antrenorul Nova Draghici, şi pot să zic că de-a lungul campionatului 8-9 jucători de 1996 au trecut pe la ´95, iar doi de ´96 am folosit tot timpul, şi pentru ei fiind altceva. Dacă vezi că are calităţi, de ce să-l laşi la categoria mai mică?”

„A fost un an greu, pe care destul de mulţi din club nu l-au înţeles şi de aceea nu s-a dorit continuarea”

În ansamblu, Tudoraşcu subliniază că a fost „un an destul de greu, pe care puţini din club l-au înţeles şi de aceea nu s-a dorit continuarea”. Apropo de greutăţile întâmpinate, într-adevăr, îmi amintesc nişte antrenamente în miez de iarnă, în ianuarie, pe terenul sinetetic polist, în mare majoritate îngheţat, cu juniorii pregătindu-se la multe grade sub zero, în lumina reflectoarelor, pe când seniorilor clubului li se plănuia şi un al treilea cantonament extern, după Ungaria şi Spania… Acolo, la faţa locului, pe terenul nedezgheţat, se putea vedea mai bine „împărţeala” şi ordinea priorităţilor…

Ultimul antrenament Tudoraşcu l-a efectuat în 18 iunie, iar peste exact o lună, în 18 iulie, „i-am salutat oficial la despărţire. În iunie credeam că se va miza pe continuitate, după ce în prealabil se spunea că se caută şi alţi juniori pentru la anul, că <tot tu vei fi cu ei>. Aşa mi se pare normal, firesc, iar în Italia, dacă eşti neconfirmat, ţi se aduce la cunoştinţă încă din ianuarie în privinţa neprelungirii înţelegerii. Astfel ajungi să îţi cauţi alte contracte, la fel şi pentru club, în cazul înlocuirii, e ceva omenesc şi firesc. Le-am urat băieţilor multă sănătate şi le-am spus că dacă au încredere în forţele lor, să continue, să muncească, dacă vor să ajungă undeva. Iar dacă va fi nevoie, voi fi alături de ei cât voi putea. Chiar merită să li se ofere încredere, să poată arăta ceva”.

„De ce să sufere Centrul de pe urma primei echipe!?”

Tudoraşcu s-a referit şi la tărăgănarea lucrurilor pe parcursul lunii iulie: „Am înţeles că era incertitudine la club dar mă gândeam că atunci când se stabilizează un lucru, să fim totuşi chemaţi la discuţii, în condiţiile în care la 6-7 dintre antrenori le expira contractul. De ce să sufere Centrul de pe urma primei echipe!? Nici astăzi nu se ştie exact ce se întâmplă, cine preia grupele… (n.n: dialogul nostru a avut loc înaintea restructurării grupelor de vârstă şi a numirii antrenorilor în fruntea lor). Ne aşteptam să ni se spună ceva clar şi concret dar ei n-au spus <nu mai avem nevoie de tine>. Am şi eu o anumită mândrie şi demnitate… Să aflu de la alţi, pe la colţuri, prin oraş, că mă cobori la grupa 2001-2002, în condiţiile în care aceste grupe de vârstă înainte erau separate, avându-le colegii Nova şi Preda. Noi am făcut selecţia la 2001 şi 2002 mult mai târziu după Banatul, Electrica. Cum a fost posibil să ne trezim ultimii să facem selecţia, după un club, Electrica, având resurse mult limitate faţă de Poli!? Mi-a fost dată o grupa mică, dar măcar să fi fost cu acelaşi salar. Şi ar fi de înţeles, clubul trecând printr-o perioadă grea, dar nu să aştepţi până în ultima clipă, să nu vii, şi deodată să îmi iei grupa şi să spui că atât se acceptă… Am zis nu. Asta a fost vineri (n.n.: 28 iulie)”.

Tudoraşcu a mai remarcat că „niciodată n-aş fi crezut că mă voi regăsi în această postură la revenirea în ţară, la Poli. Ca antrenor în Italia, beneficiezi de o grămadă de lucruri, lunar având ocazia să-ţi reînoieşti cunoştinţele. La ASD Fiume Veneto-Bannia, unde am activat până în 2009, unul dintre sutele de Centre înfrăţite cu Milan, se prezenta lunar un antrenor de la clubul milanez, care expunea la tablă metodica de pregătire, pe videoproiector, în cursul dimineţii, iar după-masa efectua antrenamentul cu grupa din oraşul respectiv. Iar totul pleacă de la aspectul financiar, care dacă ar fi tratat corespunzător la nivelul Centrului, atunci şi antrenorii noştri s-ar putea documenta, participa la cursuri, reuniuni cu alţi antrenori, vizite la alte cluburi. Antrenorul român din sectorul juvenil nu-şi permite abonarea la reviste de specialitate. Şi atunci!? Ne vor a fi ca antrenorii lui Ajax dar… cum este sprijinit şi stimulat antrenorul?”

Despre restructurarea Centrului, Tudoraşcu a spus că „s-a motivat prin faptul că vor să implementeze sistemul european, cu antrenorii specializaţi pe grupe de vârstă, ceea ce pe de-o parte este de înţeles. La AC Milan cam din doi în doi ani se schimbă dar nu ştiu dacă şi la noi se pretează”.

Antrenorul licenţiat cu categoria A şi care deţine bune recomandări după anii de activitate la ASD Fiume Veneto-Bannia, friulieni la care a antrenat între 2006 şi 2009, a reamintit câte ceva din acea perioadă: “Ţin minte cum am revenit plin de entuziasm acasă, chiar vroiam să aplic foarte multe dintre cele prinse în Italia, în priumul rând prin felul de organizare al antrenamentelor. Îmi aduc aminte, chiar am propus clubului până şi un aspect la prima vedere minor, dar cu atracţie în rândul tinerilor… În Italia se fac anual cataloage Panini, cu fotografiile jucătorilor Centrului, ce pot fi cumpărate de la chioşc, şi din care clubul câştigă. Ţin minte cum le-am cumpărat şi eu. Doar copiii de la Poli să le fi cumpărat şi deja ar fi fost un succes! Am catalogul de la ASDC Fiume Veneto-Bannia… Când eşti la început, nimeni nu-ţi dă cine ştie ce, dar am avut şansa să încep de la grupa de 1998 a clubului. După 6 luni eram promovat la o categorie superioară, cu care am completat cei 3 ani şi jumătate de activitate la club. Un club mic dar foarte bine organizat, de exemplu aveam antrenor secund, preparator fizic, plus om cu materialele la fiecare grupă. Doar trebuia să-l înştiinţezi: <Mâine 7 jaloane, 20 de mingi>. Organizarea era la nivelul fotbalului amator, cu clubul participant în liga a şaptea, dar cu grupe în pepinieră începând de la nivelul 1991, care avea două echipe, 9 grupe în total, din an în an. Era un orăşel ca Lugojul, cu două-trei comune limitrofe, dar aveau vreo 5-6 microbuze cu care luau copiii din faţa casei şi îi duceau după pregătiri acasă”.

„Existau două nivele la grupele mici, şi anume de performanţă respectiv de plăcere, dintre care erau însă selecţionaţi copii şi jucau şi ei. Regulamentul prevedea să-i joci şi pe cei care practică fotbalul de plăcere, te obliga să-i joci pe toţi cei pe care îi ai la club. N-aveai voie să refuzi un copil care vroia să fie la club, pentru încurajarea efecturării mişcării în aer liber. La grupa de ´95, care era etalonul, aveam 20 de jucători, printre care şi străini, doi albanezi, un marocan”, a mai povestit Tudoraşcu.

Tudoraşcu reaminteşte cum a „fost anul trecut în Italia, în zona în care am antrenat. Au trimis o invitaţie de participare clubului nostru, la Timişoara, era şi naţionala României 1995 acolo. S-a scris pe-atunci în presa locală că fostul antrenor se întoarce şi vrea să bată fosta sa echipă iar soarta a făcut să fim repartizaţi în aceeaşi grupă: Atalanta, Triestina, Fiume şi noi. După încheierea turneului, cel mai bun junior din fosta mea grupă era transferat la Triestina. E o senzaţie frumoasă”.

„De departe, juniorii de-aici sunt mai talentaţi decât italienii, dar…”

Comparativ, „strict sportiv, de departe jucătorii de aici sunt mai talentaţi decât italienii. În schimb cei din Italia sunt mult mai pasionaţi, ambiţioşi, dedicaţi. Nu sunt sub presiune, activează în fotbal pentru că le place, pe când în România lumea încă vede fotbalul ca o variantă de a te scoate din foame, având percepţia milioanelor ce se pot câştiga, după exemplele Mutu, Chivu”.

Ca program de pregătire, „în Italia nu se efectuau antrenamente în fiecare zi, ca la noi, dar maxim 4 pe săptămână. Mai un tenis, dansuri de societate, varietate în activităţile lor… M-au întrebat italienii şi le-am spus că noi facem zilnic. Cei mici se rezumă la două-trei antrenamente şi un joc oficial. Iar cu cât cresc, pregătirile se intensifică. Cel mai remarcabil, ca organizare, ştiau cu 6 luni înainte exact ce au de făcut şi se ţineau de programul stabilit. Ţine de mentalitate, pe când la noi nu se face aşa ceva şi este rău că nu încercăm şi noi să aplicăm asemenea părţi bune dintr-un fotbal care oferea în urmă cu 4 ani reprezentativa campioană a lumii. Ar trebui să luăm exemplu!”

Tudoraşcu apreciază că s-a lovit la revenirea la Poli de o anumită reticenţă şi inflexibilitate: „Dacă s-ar fi dorit, s-ar fi putut prelua unele aspecte dar nici n-am vrut să insist cu cele observate în fotbalul juveniul italian, pentru că se interpreta că <vine ăsta să ne înveţe>. Aş putea scrie o carte, un roman, cu ce s-a întâmplat în aceşti doi ani la Poli”. Întrebat, Cesar Ciprian Tudoraşcu a întărit: „Nu am fost întrebat despre activitatea mea acolo, prea puţin, eventual la două vorbe în colţ de stradă…”, opinând totodată că „nu totul se leagă numai de bani când vine vorba de organizarea clubului. Aş vrea să nu fiu nevoit să plec şi nici acum nu sunt convins să las Timişoara în urmă. E cu o urmă de regret, pentru că mă simt bine acasă şi dacă aş putea practica meseria aici, desigur că al rămâne”.

„Este de lăudat ceea ce a făcut Giuchici!”

Tudoraşcu a început fotbalul la vârsta de 11 ani, fiind selecţionat de profesorul Dorel Maşcovescu: „A venit la Generală 14, în Fratelia, iar apoi a venit acasă, le-a explicat părinţilor. Pe-atunci era o echipă foarte bună, au devenit vicecampioni naţionali. Mi-a fost greu să mă integrez, să prind titular, era cu Naidin, Vişan… Navetam din Fratelia la Progresul. Îmi plăcea, nu ştiai atunci de bani, era şcoală şi fotbal. Apoi am ajuns la Poli, cu toată grupa, la domnul Cotec,  Dumnezeu să-l odihnească. A urmat un an de împrumut la CFR, la Borislav Nicolin, şi Petre Spăriosu…”. Juniorul de-atunci era mijlocaş dreapta, atacant.

Tudoraşcu monitorizând juniorii de ´95 polişti în cursul unui antrenament

Absolvent în anul 2004 al Colegiului de Educaţie Fizică, Tudoraşcu reaminteşte trecerea din postura de jucător în cea de antrenor: „În anul 2000 am decis să mă las iar în acea iarnă m-am înţeles cu domnul Giuchici, care mi-a propus să preiau o grupă la Srbijanka. Am numai cuvinte de laudă pentru iniţiativa sa, a fost ceva remarcabil, şi este de lăudat ceea ce a făcut! S-au văzut şi rezultatele şi cred că şi mai mulţi juniori ar fi prins. Pe vremea aceea Poli era cu mult sub nivelul Srbijankăi, ca şi pepinieră. Aveam parte de turnee aproape lunar la Partizan, la Zvezda. De fapt iniţial am mers la grupa de 1989, din care făceau parte Adrian Ilie, care încă sunt de opinie că poate ajunge mai sus, Burduhos, Zaluschi, Magdaş, cooptat de la Generală 27… era la CSŞ Bega Timişoara… Primul an am activat la generaţia de ´ 89, iar apoi am conturat o grupă de 1991-´92, cu Dudaş, Moroşan. N-a mai avut însă suficiente resurse să investească…”, a mai spus antrenorul care a activat şi la grupa de ´95 a Srbijankăi Giuchici.

„În 2005, la final, am plecat în Italia. Mi s-a terminat contractul, era un moment de răscruce în care am avut prin cineva o ofertă să plec şi în Danemerca, şi a urmat cea mai bună perioada din cariera mea. Atunci s-a făcut o ofertă de la Brondby Copenhaga. Au venit în Italia pentru un parteneriat la Treviso şi au discutat mult şi cu mine, în engleză, întrebându-mă dacă n-aş fi curios de Brondby. Erau cam aceleaşi condiţii materiale, fiind vorba mai degrabă de limbă şi readaptarea la condiţiile climaterice din nordul Europei”, s-a referit Tudoraşcu şi la şansa de a ajunge la clubul danez, preferând însă să rămână în Friuli.

„Să nu poţi să închiriezi două microbuze pentru copii?… E o chestie de organizare şi voinţă”

„Sper însă să vină ziua în care să-mi fac meseria acasă. Sper ca antrenorii români să ajungă să fie apreciaţi la adevărata valoare, iar la Poli sunt antrenori cu caracter şi de valoare, păcat însă că nu sunt apreciaţi”, a spus Tudoraşcu, referindu-se şi la „felul în care lumea vede fenomenul Centrului de juniori. Este luat în serios dar este loc de mai bine şi are un potenţial foarte mare, mai ales ca oraş. Ar putea deveni un centru de nivelul celui conceput de Gheorghe Hagi, bineînţeles, dacă s-ar vrea, căci Poli este totuşi un brand care atrage. Important este ca Poli să se axeze şi mai mult pe centru iar lumea să-şi dorească să promoveze proprii copii”.

„Organizarea este cea mai importantă. E necesară o stabilitate şi uniformizare la nivelul antrenorilor, fără a îngrădi însă personalitatea şi gândirea fiecăruia, respectiv să ajuţi antrenorul în măsura unui salar decent şi să-l sprijini în demersul de a fi mai responsabil în a se documenta”, a apreciat Tudoraşcu, revenind la nişte supărătoare carenţe de ordin orgnaizatoric: „Să nu poţi tu, ditamai club, să închiriezi două microbuze, cu care ai putea să-ţi lărgeşti aria de selecţie. Copii din Chişoda ori Săcălaz să poată fi duşi şi aduşi de-acasă, la stadion şi înapoi. La urma urmei e doar o chestiune de organizare şi voinţă… Organizează un turneu anual, despre care nici nu s-a pus problema! Probabil că sunt alte priorităţi sau există o barieră de care nu se poate trece. Din asemenea amănunte poţi deduce faptul că dacă ar fi mai multe lucruri puse la punct, în regulă, nimeni n-ar mai fi plecat dintre antrenori. Dar să se arate că se vrea, se doreşte schimbarea…”

Apreciativ la adresa coordonatorului Centrului de copii şi juniori, Alin Artimon, care „este foarte bine pregătit şi ne-a susţinut bune lecţii teoretice”, Tudoraşcu a remarcat alte aspecte care se pretează a fi abordate: „Cea mai mare problemă este că nu dispui de materiale, de echipament, şi nu ai parte de un atât de necesar cantonament, care se efectuează doar pe banii părinţilor. Nu ai parte nici de meciuri-test în străinătate şi apoi ne mirăm că la sub 19 ani ne chinuim pe teren propriu. Două cantonamente pe an ar fi ideal, mai ales că Ungaria şi Serbia sunt atât de aproape, pentru a experimenta stiluri şi abordări diferite”.

Tudoraşcu a mai întărit o dată minusul întârzierilor organizatorice şi a deciziilor nu neapărat pripite dar expuse de pe-o zi pe alta: „Ca o paralelă, dacă Robert Fruşa ar fi avut asemenea performanţe înafara ţării, de a învinge de două ori la rând, era propus cel puţin la Primavera sau poate chiar principal la echipa a treia sau a doua, în cazul unor cluburi din Italia. În România, în schimb, a câştigat şi încă nu ştie unde va antrena în noul sezon, asta ca recompensă… E puţin cam întârziat tot procesul de pregătire al viitorului campionat, care trebuia anticipat, să fi fost demarat de ceva vreme, cu cel puţin 2-3 luni în urmă. Dar dacă ţi se aduce la cunoştinţă că de mâine nu ne mai interesează persoana ta, ce face respectivul fost angajat? Raporturile umane suferă în societatea noastră, în fotbalul nostru…”.

În fine, nu riscul instabilităţii conferite de schimbarea în urmă cu 7 luni a patronatului la gruparea veneţiană l-a determinat pe Tudoraşcu să renunţe la o înţelegere pe un an de zile, ci unele detalii contractuale şi oportunitatea ivită prin AC Milan, de a activa ca scouter, cu varianta de a rămâne în Timişoara, şi la care lucrează deja: http://joacafotbalinitalia.blogspot.com/2011/08/vrei-sa-faci-din-pasiunea-pentru-fotbal.html.

FBC Unione Venezia Calcio, un club clasat în 2011 pe locul 2 în grupa C din Serie D, îi lansase timişoreanului la întâlnirea avută în această vară propunerea de a activa în sectorul juvenil la portocaliu-negru-verzi. Abia după ce a avut ultima înfăţişare cu poliştii, al căror răspuns l-a aşteptat, Tudoraşcu i-a dezvăluit disponibilitatea sa pentru negocieri lui Giovanni Benussi, responsabil al sectorului juvenil la clubul lagunar, vechi de 104 ani, în palmares cu Coppa Italia, cucerită în 1941, şi la al cărui stadion „Pierluigi Penzo” se ajunge cu barca. Clubul venezian era zguduit în deceniul trecut de retrogradarea din Serie A, în anul 2002, urmată de două insolvenţe, mai întâi în 2005, când pica şi din Serie B, iar apoi în 2009, actualmente evoluând în Serie D, eşalon cinci al fotbalului italian din care n-a reuşit să evadeze cu ocazia jocurilor play-off de la încheierea ediţiei trecute de campionat, în cursul căreia, în 15 februarie 2011, a fost preluat de Yuri Korablin, un fost primar în Rusia.

Acest articol a fost publicat în Fotbal, Juniori, Poli Timişoara și etichetat cu , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

5 răspunsuri la Tudoraşcu: „Am primit în 2 ani doar 8 mingi de proastă calitate”

  1. Ciugurel Vișan spune:

    Adevărat grăiește profesorul Ciprian Tudorașcu. Principial și la obiect. Nu jignește pe nimeni, vorbele sale sunt adevăruri. La Poli se minte permenent. Chivorchian ce face pentru juniori? Îi înjură toată ziua, ca de altfel și pe antrenori, tot el face formațiile la echipele I –a și a II-a, iar antrenorii rămân niște marionete, care, nu au curajul să spună nimic. De ce? Pentru că nu au coloană vertebrală, nu-și găsesc de lucru, sunt slabi – unii dintre ei sifonari – chiar dacă salariile se dau cu întârzieri de trei, patru luni. Da, la Poli (juniori echipe care au fost pe primele locuri pe țară în acest an, nu este echipament și mingi!!!!! Ați mai pomenit așa ceva? Este de râsul curcilor și, în paralel cu aceasta capii acestui club – Iancu, Chivorchian, Stanciu etc – dau interviuri măi frate și spun că toate sunt foarte bune. Cei ce-i intervievează sunt pe felie cu acești indivizi care au distrus ce mai era din acest club. Rușine! Rușine și pentru autoritățile locale care nu s-au implicat așa cum trebuie măcar la nivel juvenil dacă au văzut că starea de fapt a lucrurilor nu este tocmai la locul ei. Juniorii suferă din toate încheieturile. Curând va începe campionatul. Credeți că este făcută vreo strategie pe prima parte a acestor competiții? Fiecare așteaptă pe ”geniul Chivorchian” să-și dea el cu părerea și să le dea antrenorilor mutările în plic, care pe cine să promoveze, pe cine să trimită pe alte meleaguri etc. Cică nu sunt fonduri financiare să țină o echipă la nivelul Diviziei D. Cât se poate de neadevărat. A căutat el sponsori? Apropo, cine mai vine să lucreze și să finanțeze clubul cu tipii aceștia care au distrus fotbalul din Timiș și au salarii de 10-15 mii de Euro pe lună, iar antrenorii trăiesc din împrumut?! Decât să trimită copiii la competița inventată ”Juniori A 1” mai bine i-ar băga în divizia D, că și așa se cheltuiesc aceleași sume de bani. Și Să nu uite chivorchian că datorită lui POLI 2002 – S-A RECÎȘTIGAT PALMARESUL…Dar, nu poate propune nimeni ”geniului” astfel de variante pentru că el este atotștiutorul cu apucături de birjar-vechil. Vorba lui Tudorașcu, potate va veni o zi când se va mai schimba ceva prin orânduirea alb-violetă și gânditori vor fi alții, nu alde chivorchian cununat cu alde Dragomir și alți șmenari din fotbalul românesc puși pe căpătuială.

  2. sabin spune:

    Este de-a dreptul bataie de joc….foarte bine a facut d-l profesor sa spuna tot adevarul.Sunt jucator in cadrul clubului si este perfect adevarat,nu avem nici macar mingi la antrenamente,ce sa mai vb de altele….Mergem indeplasari lungi,suntem plecati de dimineata si ne intoarcem seara,si primim un sandwich cu 1 mar…..pai asa clubul vrea sa spuna ca se face si la Ajax?Peste tot in presa se spune ca la Timisoara este academie,iar noi ne chinuim de vai de mama noastra..Sunt cu totul de-acord cu ceea ce a relatat d-l prof Ciprian….sunt o gramada de probleme si nimeni nu ia atitudine…Nu am primit un tricou pt antrenament in ultimii ani,nu suntem dusi in cantonamente decat pe banii parintilor,iar de turnee nici vorba totul pe spatele parintilor.Eu provin dintr-o familie modesta,si nu imi permit toate aceste cheltuieli…iar clubul nu ma ajuta deloc.Daca nu imi permit trebuie sa stau acasa ca asa se face fotbal la POLI TIMISOARA….totul pe interese…Mult respect d-lui profesor Tudorascu…e primul care are tupeul sa spuna totul in presa,toata lumea sta cu lacatul pe gura,se lasa calcati in picioare.Ar trebui ca toata lumea sa iasa si sa spuna adevarul,sa nu stea ca lasii si sa accepte toate aceste nedreptati….

  3. nitoiu spune:

    Cand patronul meu si-a dus copilul de 10 ani la voi, ati spus ca nu este bun…desi il cunosteati ca finanteaza echipa de tenis de masa….ce a facut omul: si-a facut echipa de fotbal unde, am inteles, sunt toate conditiile, gratis! Care-i morala: nu-i suficient sa miorlaiti ca nu aveti conditii….cautati finantari ….nu dati numai ” cu piciorul”

  4. mona spune:

    Nesimtitii acesti oameni,in frunte cu Chivorchian si Artimon.Mai au curaj sa iasa in presa sa spuna ca la juniori sunt conditii,cand eu ca mama platesc totul la copilul meu..TOTUL.Pana si nenorocitul de echipament de joc,sunt nevoita sa l cumpar de pe unde apuc….
    Mie sila de acesti oameni falsi,care ies in mass media sa se bata cu pumnul in piept,ca fac si dreg….Sunteti niste nesimtiti…..niste gunoaie….niste moldoveni de ……cacao.

  5. george spune:

    luati mingi de calitate din bucuresti de la silmat.ro sau terasport

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


sase − 6 =

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: