Ultim test, 2-0 în minutul 22: Ripensia – ASO Deta 3-1. Steop: ”Suntem pregătiți 80%” Albu: ”Căutăm să jucăm cu adversari cât mai buni”

Startul Ligii 2 bate deja la ușă iar debutul Diviziei D Timiș nu mai este deloc departe, așa încât două nou-promovate și-au testat forțele pe căldura sâmbetei la amiază, chiar ultimă repetiție pentru gazdele victorioase: Ripensia Timişoara – ASO Deta 3-1 (2-0).

Astăzi de la ora 11, pe terenul din Ciarda Roşie s-a derulat verificarea finală a trupei nou-promovate a lui Remus Steop și Orlando Trandu înaintea debutului în Liga 2, meci amical încheiat cu succes în faţa nou-promovatei în liga a patra timişeană, care a dat însă o replică notabilă.

Prima ocazie au avut-o de fapt verzii din Deta, prin Remus Barburescu, care, din 6 metri, nu a reuşit să fructifice perfecta centrare expediată de Sebastian Lobonea. Galbenii ripensişti au deschis scorul în minutul 18 prin Călin Toma, cu un şut la colţul lung de la 12 metri lateral stânga. Apoi, din nou omul potrivit la locul potrivit, Claudiu Matiş a dublat avantajul echipei sale în minutul 22, cu un şut pe jos de la 10 metri, în urma unei centrări de pe flancul stâng, expediată de Mediop, rezultat cu care s-a încheiat prima repriză: 2-0.

În mitanul secund, golgheterul ediţiei trecute a Ligii 3, Mediop, a marcat golul trei în minutul 78, cu o lovitură de cap în urma unei centrări perfecte de pe flancul drept, expediată de Nanu în faţa porţii. Senegalezul mai înscria și în minutul 68 dar golul a fost anulat pentru ofsaid de asistentul Horaţiu Lotrean.

Oaspeţii au reuşit în schimb golul de onoare, 1-1 ca scor al părții secunde, prin juniorul de 15 ani Andrei Kiss, cu un şut pe jos de la 8 metri, la colţul scurt, în urma unei pase primite de la Sebastian Lobonea.

A fost un amical cu mai multe absențe de ambele părți, de la galbeni Mânecan şi Golda – accidentați, Horcea, Apro şi Rădulescu – plecaţi peste hotare la o competiție studențească în componența lotului universitar, iar de la verzi Minea, Chiticariu, Marcu și Horţ, în vreme ce golgheterul ediţiei trecute, cu 40 de reușite, Denis Radu, a intrat doar pe parcurs.

*

Ripensia: Gakos – Popa, Vlădia, Hecsko, Toma, Dumiter, Stoi, Bobină, Ungureanu, Mediop şi Matiş.

Antrenor: Remus Steop.

Au mai jucat: Nanu, Vasiliu, Zaluschi, Olărescu, Popescu, Luca, Răzvan Cluci şi Semeniuc.

ASO Deta: Marta – Jarcalete, Goia, Moga, Brădean, Râmneanţu, Baidoc, Popoviciu, Natanticu, Bărburescu şi Lobonea.

Antrenor: Florin Albu.

Au mai jucat: Roman Franc, Radu, Kiss şi Grădinaru.

Au arbitrat: Răzvan Drăgoi – Petru Gaşpar şi Horaţiu Lotrean.

***

Declaraţii

Remus Steop (antrenor principal FC Ripensia): ”Sunt mulţumit de jocul pe care l-am văzut astăzi, făcut de băieţii noştri, în faţa unei echipe bune după părerea mea. Singurul lucru ce mă nemulţumeşte este faptul că ratăm enorm de mult, chiar foarte mult, cum s-a întâmplat şi astăzi. Dar uşor, uşor am început să ne reglăm şi eu cred că suntem pe o pantă ascendentă. E o perioadă destul de dificilă, şi cu probleme, cu lucruri pozitive, negative, dar una peste alta nu avem voie să ne plângem. Trebuie să mergem înainte, să rezolvăm toate problemele din mers! Noi suntem pregătiţi, indiferent de adversarii cu care jucăm în prima etapă. Suntem pregătiţi în proporţie de 80 la sută. Aş vrea în primul rând să nu mai ratăm aşa de mult, trebuie să ne reglăm tirul, ca să o băgăm în poartă, căci adversarul nu te iartă şi fotbalul se joacă pe goluri. Trebuie să începem să facem un pressing mai consistent, căci vom întâlni alţi adversari, cu mare experienţă la acest nivel. Să eliminăm greşelile personale, care, din păcate, în această perioadă au fost mai evidente şi îmi doresc un spirit extraordinar pentru acest nou sezon fotbalistic care începe săptămâna viitoare. Am muncit enorm de mult ca să ajungem aici şi eu cred, am mare încredere că vom reuşi să facem o figură frumoasă, chiar dacă nu am reuşit să facem transferuri mai importante. Încă o dată repet, sunt mulţumit de jocul pe care îl prestez cu echipa mea”.

Florin Albu (antrenor ASO Deta): ”A fost un test util pentru echipa mea, am întâlnit o echipă de liga a doua, iar interesul nostru este să jucăm cu echipe cât mai bune, cât mai valoroase. Îmi pare rău că am avut lipsă patru jucători titulari, pe Minea, Chiticariu, Marcu şi Horţ, iar atacantul meu Radu Denis, golgeterul campionatului trecut, a jucat numai spre final. Aştept cu nerăbdare prima etapă, am văzut cum câteva echipe s-au întărit cu jucători cu mare experienţă şi cred că va fi un campionat mult mai echilibrat. Cele mai multe transferuri spectaculoase au reușit cei de la Dumbrăviţa şi cei din Şag, care şi-au adus şi un nou antrenor în persoana lui Sorin Gheju, eu personal îi doresc multă baftă!”

Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 2 și etichetat cu , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


5 − trei =

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: