Ultim tren, ACS Poli – ASA cu 4-5 schimbări, duminică 20,30. Ionuț Popa: ”Mi-e frică în primul rând cum vor fi arbitrii, în al doilea rând cum vor juca unii de-ai noștri care apar mâine”

Zile zbuciumate dar mai ales foarte tulburi în răvășitul fotbalul românesc, pe diverse planuri, unul dintre acestea, departe parcă de circul la vârf dintre FRF și LPF cu toate fațetele sale, fiind întreținut de câineasca luptă în 3 pentru evitarea poziției a 13-a în play-out-ul Ligii 1, de retrogradare, respectiv cea de baraj, locul 12.

ACS Poli a pierdut acasă marți seară o mare bătălie, 0-1 cu Pandurii, însă nu și tot ”războiul”, duminică de la ora 20,30 găzduind o altă întâlnire pe ”Dan Păltinișanu”, și ultima în play-out, cu ”lanterna roșie” retrogradată ASA Târgu Mureș, după care va încheia returul în zona 7-14 duminica viitoare, 4 iunie de la ora 18 sau 20, la Mediaș, într-o rundă finală în care confruntările se vor derula de la aceeași oră. Contracandidatele în duelul pentru salvatorul loc 11 mai au în schimb de exemplu un singur joc, în cazul Pandurilor, ajunsă după remiza albă de aseară, 0-0 acasă cu Gaz Metan, la 27 de puncte și cu 4 în fața timișorenilor, meci în deplasare la Botoșani la căderea cortinei, respectiv două, în situația Concordiei, care, momentan la egalitate de puncte cu bănățenii, va primi luni seară de la ora 20,30 la Chiajna vizita aceleiași grupări din nordul Moldovei, iar apoi va evolua tot în Ilfov, în fief-ul lui FC Voluntari, finalistă diseară a Cupei României, contra Astrei, la Ploiești.

Astăzi de la ora 10, în conferința de presă prefațând partida de duminică de la ora 20,30 cu ultima clasată, antrenorul Ionuț Popa a admis că ”meciul acesta vine după o supărare groaznică pentru noi toți, de la dezastrul din meciul acasă cu Târgu Jiu, și sunt foarte supărați toți, repet, dar noi suntem vinovații principali pentru acest eșec. Și pentru care îmi pun semne de întrebare vizavi de cum va arăta echipa duminică, despre sistemul de joc, și trebuie să schimb deoarece randamentul nu este cel pe care îl așteptam. Normal că s-au mai micșorat șansele și în urma jocului de ieri al Pandurilor dar cred până la capăt în șansa noastră și îi fac și pe jucători să creadă că speranța moare ultima, că vor lupta până la capăt, și nu mai spun acel cuvânt magic, sacrificiu, pentru că l-am mai spus și pentru jocul de marți, dar spun că vor lupta pentru onoarea lor și pentru cinstea fotbalului, să zic așa”.

Popa a mai mărturisit și că ”este dureros, pentru că am luptat ca niște înecați încă de la începutul campionatului pentru a ajunge într-o situație care a devenit bună, bună, și care acum este mai grea”. Două meciuri rămase la dispoziție, câte avea Ionuț Popa și la preluarea echipei spre finalul fazei play-out din ediția precedentă, atunci într-o situație mai ingrată, depinzând decisiv deja de primul rezultat, al unui meci programat în deplasare, la Voluntari. Atunci nu se sfârșea bine, ilfovenii impunându-se acasă cu 5-0 iar timișorenii devenind matematic retrogradați înainte de termen.

De această dată, penultimul hop este pe teren propriu și în compania ultimei clasate, deja retrogradată, prilej pe care timișorenii nu mai au voie deloc să-l irosească dacă emit pretenții pentru a-și menține statutul prim-divizionar.

Ionuț Popa și-a manifestat însă temerile înaintea acestei ultime înfățișări acasă în play-out, legată atât de manierele de arbitraj cât și de randamentul inevitabililor înlocuitori la care va apela contra târg-mureșenilor: ”Mă surprind unele lucruri și îmi pun un mare semn de întrebare vizavi de aspectele generale legate de fotbal și unele meciuri, când la toate posturile de televiziune se apasă pe acest conflict între Ligă și FRF, legat de regulamente, dar nimeni nu ia în seamă problemele legate de ultimele jocuri, dar mai ales de arbitraje. Nu spun și nu condamn că ar fi cu intenție dar văd că apar momente în care unele formații sunt dezavantajate, iar altele avantajate, prin greșeli de arbitraj. La Poli – Pandurii de exemplu a fost eliminat Pedro și pe bună dreptate, dar căpitanul lor, care a mai făcut 5-6 faulturi după ce a primit cartonașul galben, nu, încât și-a dat seama și Stoican și de aceea l-a schimbat. Așa încât am fost dezavantajați prin faptul că am jucat în inferioritate numerică o oră din meci, ori dacă ar fi fost egalitate numerică nu am fi pierdut niciodată acel joc”.

”Și aseară, la Pandurii – Gaz Metan, în minutul 83 a fost o lovitură de la 11 metri ca lumina zilei pentru Mediaș, care n-a fost acordată, așa încât ce să mă mai întreb eu… Nu se văd aceste lucruri!? În ziua de azi sunt casete, sunt CD-uri, se poate apela la reluarea fazei, așa încât nu-mi convine ca după ce am luptat ca înecații pe toate fronturile cu echipa noastră, să fim dezavantajați de o manieră de arbitraj care nu zic că ar fi intenționată, dar aceste greșeli avantajează unele echipe, însă ne-a și dezavantajat pe noi. Mi-e frică pentru mâine în primul rând cum vor fi arbitrii, iar în al doilea rând cum joacă unii fotbaliști de-ai noștri care apar contra lui ASA. Trebuie să fim corecți până la capăt și să ne spunem lucrurile în față. Și nu așa, că gata, s-a terminat play-off-ul și play-out-ul poate să continue, apar conflicte de genul acesta, praf aruncat în ochi iar celelalte echipe nu mai contează”.

Ionuț Popa a explicat că ”probabil voi face schimbări și vor apare alții în echipă în locul titularilor, cel puțin 4-5 schimbări voi face la nivelul echipei. E ultimul antrenament și voi trasa echipa, căci așa este dacă nu apar rezultate, antrenorul trebuie să schimbe, și sistemul dacă e cazul, dar și unii jucători, dacă nu au oferit randamentul necesar. Trebuie văzut ce și cum schimbi, astfel încât cei care intră să aibă un randament cât mai bun”.

În orice caz, Pedro Henrique este suspendat iar portarul Straton și Novak, Poparadu și Scutaru cu probleme medicale, dar chiar și așa ”nici nu-mi pun problema să nu câștigăm mâine, dar îmi pun pentru meciul de la Mediaș. Sunt și vreo 3 jucători la limită cu cartonașele”.

Despre vizitatori, împotriva cărora timișorenii încă n-au înscris în acest campionat al Ligii 1, 0-1 în tur pe ”Dan Păltinișanu” și de două ori zero la zero în returul sezonului regulat respectiv în acest play-out, mai întâi la Cluj iar apoi la Târgu Mureș, Popa s-a întrebat: ”Eu știu ce motivație au!? La noi se întâmplă să apară motivații… În orice caz Constantin este suspendat și Gorobsov a plecat, dar au și jucători cu ani buni de vechime în fotbal…”

Ionuț Popa a mai calculat că elevii săi nu mai au voie să piardă, dacă e să spere la ceva: ”Dacă nu facem 4 puncte, să ajungem la 27… Eu zic că ei sunt salvați, Pandurii…” Și a răspuns întrebării venite prin ticluire dinspre ”centru”, legată de eventualitatea unui duel vestic în barajul de supraviețuire și promovare între Timișoara și Arad, prin a remarca: ”Să vedem întâi dacă ajungem noi la baraj!”

Alin Ignea s-a referit la rândul său la partida de duminică din etapa a 13-a și penultima în play-out prin a spune că ”e un meci foarte important, pe care trebuie să-l câștigăm, să ne asigurăm și să depindem numai de noi pentru a ajunge măcar la baraj. Eu mă simt tot mai bine și sper să intru bine în meci, dacă o să joc, și să câștigăm, asta e cel mai important! Este o atmosferă apăsătoare, mai ales după ce am pierdut un meci care depindea numai de noi, căci dacă învingeam cu Târgu Jiu și mâine eram salvați, dar sperăm să ne revenim și să câștigăm mâine cele 3 puncte. Nu știm cu ce echipă o să abordeze ASA deplasarea, dar noi ne-am uitat cam prea mult la adversari și nu la noi, ori depinde numai de noi, căci dacă o să jucăm așa cum trebuie, o să câștigăm cele 3 puncte!”

ASA, care a jucat etapa trecută la o zi după timișoreni, pierzând miercuri acasă 0-2 cu FC Voluntari, a cedat tot la zero în cele două deplasări din returul fazei play-out, tocmai la contracandidatele lui ACS Poli, cu 2-0 la Chiajna, unde Concordia a înscris în minutele 71 și 79, respectiv cu 1-0 vinerea trecută la Dunăre, unde Pandurii a marcat în minutul 72. Iar cum la încheierea turului în zona 7-14 târg-mureșenii preluați recent de Ganea nu înscriau nici în ieșirea la Iași, remizată alb, ultimul gol afară al celor de pe Trans-Sil datează din 8 aprilie, când Gorobsov reducea din handicap în eșecul cu 2-1 de la Voluntari.

Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 1 și etichetat cu , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


cinci × 4 =

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: