1-0, 1-0, 1-3. Ultimul eșec al penultimei clasate, acasă cu Concordia, învinsă la limită în ani anteriori în precedentele descinderi pe Bega, a întregit un dezolant șir al înfrângerilor suferite în noul an 2016 pe ”Dan Păltinișanu” în fața ultimelor 3 clasate la finele sezonului regular tur-retur al elitei, cu FC Voluntari, Petrolul și cei din Chiajna, ca efect răsfrânt pe teren și produs finit în iarbă al unor nesfârșite acumulări de erori administrativ-manageriale prin birourile lui ACS Poli. Care s-ar putea în schimb consola doar cu faptul că egalarea reușită de Nimely în minutul 67 al jocului de sâmbătă, cu un lob după o respingere defectuoasă, a echivalat cu întâiul gol din acțiune izbutit de trupa bănățeană în cele 5 meciuri cu Petre Grigoraș la timonă.
Într-adevăr, atât i-a luat amenințatei cu retrogradarea să se dezmeticească și să croiască o primă reușită din acțiune în urma doritului șoc pozitiv printr-o nouă înlocuire pe banca tehnică, și anume peste 7 ore de fotbal, mai exact 427 de minute, contorul indicând că Grigoraș a strâns 4 goluri și 4 puncte în cinci etape, într-o medie inferioară unității și similară celei cu două goluri și două puncte dintre care tot doar unul singur din acțiune, cel al deschiderii de scor realizată de Ovidiu Popescu în minutul 10 cu CFR Cluj, în primele 3 etape din play-out, ultimele cu Florin Marin la cârmă.
Sâmbătă, returul de la Cluj echivalează cu mijlocul parcursului lui Grigoraș în calupul etapelor preluat prin învestitură, și în care rundele și punctele puse în joc se tot împuținează, iar ca un prim bilanț, 5 1 1 3 4-11 4 puncte, se dovedește că până și soluțiile pompieristice ale schimbărilor de antrenori nu pot neapărat avea efecte imediate pe dreptunghiul verde.
Acel respiro complet inhibat al săptămânii de pauză competițională după eșecul de la Craiova, fatal lui Marin, și înaintea capitalului meci acasă cu Petrolul, zile anihilate prin asfixiere de catastrofala modalitate de a bâjbâi peste noapte după un înlocuitor, s-au regăsit prompt într-un alt 0-1, cu codașa din Ploiești, și s-au răsfrânt ulterior în alte prestații în care scuturarea plasei a rămas un același uluitor de mare chin, doar CSMS Iași și prahovenii înscriind în totalul celor 34 de etape mai rar decât timișorenii.
Pacientul era deja pe masă în acea săptămână culminantă a haosului de grădiniță de la ACS Poli, mult prea grav perturbat de turbulențele din cei 3 ani și jumătate de incompetență administrativă și managerială de la clubul timișorean, iar Grigoraș n-avea încă din start prea mult timp, deși cu 11 etape la dispoziție, ci era ca și la zid și cu ghilotina în preajmă, mai la îndemână decât o schiță cu numele componenților lotului prin asociere cu chipurile lor.
Ultimul ales doar a preluat o gestiune care în vremurile pe când lucrurile nu derapaseră încă nici pe departe în asemenea hal era cântărită de Dan Alexa prin avertizarea anticipativă ”este esențial să nu mai repetăm greșelile din prima experiență în Liga 1”.
Doar că, în ceea ce-i privește și pe antrenori, tocmai aceeași eroare a fost din nou pusă în practică, trei fiind tehnicienii perindați pe bancă în fiecare sezon în elită, mai întâi Șunda preluând ștafeta de la Velcea în 10 octombrie 2013 iar Alexa de la Șunda ceva mai apoi, în 16 martie 2014, fără a fi împiedicată retrogradarea, după care ediția 2015/6 a adus învestirea lui Marin în 25 august, în urma demisiei ”Chirurgului”, și o altă numire tot în martie și cu ochii pe ceas, pe 25 ale lunii trecute, cea a lui Grigoraș. O retrogradare cu 3 antrenori într-o campanie, o altă stagiune în elită tot cu 3 antrenori. Semn rău?
Nu, nu. De altundeva i se trage. Căci încă din capul locului și ca un prim semn mult mai rău, antrenorul nou-promovatei în Liga 2 căreia i se fura locul adjudecat în teren, Cosmin Petruescu, era înlăturat fără menajamente din fruntea primei bănci tehnice a avortonului ACS Poli. Adică de folos era doar poziția în B2 câștigată cu trudă de colectivul Recașului, dar ”principalul” și efectivul său, cu remanierile pe care același ”principal” le-ar fi considerat de cuviință în respectiva vară a lui 2012, n-ar fi fost suficient de buni pentru mărețul proiect emanat din creta dizolvată în Apele Române – Banat a triumviratului de farmec și vis CLT – CJT – UPT.
Și de ce? Pentru simplul motiv că, în impetuozitatea sa ca nuca-n perete în sport, edilul pe-atunci proaspăt ales forța lucrurile în a se regăsi cât mai iute în elita fotbalistică, după rețete politice și șabloane ale ciclurilor electorale, dar ignorând vorbele ”graba strică treaba”.
Desconsiderarea și privarea respectivului colectiv al nou-promovaților în B2 de a avea continuitate în a-și juca meritat șansa în formula pentru care ar fi optat, drept credit pe seama ascensiunii deja reușite, au dezvăluit încă din mutarea de deschidere profundul faliment moral al ”proiectului” ACS, creând totodată premizele unor și mai mari discontinuități în activitate. Personalul avea să tot fie schimbat precum șosetele.
Așadar încă din acea vară de 2012 a lansării cu start furat a lui ACS Poli se turnau bazele strâmbe ale îngustelor și lipsitelor de viziune strategii ulterioare, erodate de discontinuitate, disruptive până la calare, cum a fost cazul în săptămâna începută de Robu pe facebook despre Marin și încheiată de Grigoraș prin a admite franc că-i trebuie într-adevăr timp să asocieze numele jucătorilor cu chipurile lor.
În consecință, constrâns de factorul timp dar și presat de o întreagă nefastă conjunctură, Grigoraș n-a adus ceva nou și în orice caz nici pe departe iluzoria baghetă magică, așa cum, previzibil, nici n-avea ce mari noutăți să aplice în circumstanțele date, acestea fiind mai degrabă forțate de împrejurări.
Ci doar veghează, la rândul său, pacientul din secția de boli cronice. Ca un alt episod mai lung sau mai degrabă mai scurt într-un serial cât se poate de prost, dominat de cuvintele de ordine ”repararea greșelilor” și ”contratimp”. Căci nu e doar o simplă senzație că trupa ABA de pe ”Dan Păltinișanu” se opintește și îndeletnicește cu peticirea nu tocmai ieftină a vechilor erori și pasul în contratimp.
Numiri mai mereu inadecvate și inoportune, într-un cuvânt ineficiente, care, dovedindu-se ca atare, necesitau înlocuiri și noi învestiri. Ceea ce a dus la imposibilitatea conturării în timp a unei structuri sudate a colectivului, suferind constante substituiri în mai toate pozițiile și pe toate palierele, de sus în jos și de la firul ierbii până în cel mai înalt birou, inclusiv în unele cheie, gen preparator fizic.
După chipul și asemănarea patronilor spirituali, CLT, CJT și UPT, între care existau divergențe și fricțiuni și de natură politică, dar și ca rod al orgoliilor, tot ce a însemnat ACS Poli n-a adus cu o armonioasă orchestră, ci cu o rostogolire năvalnică de cuvinte pe la colțuri.
Iar cu excepția numirii lui Ion Timofte, un atu valoric și de imagine, captând credibilitate pentru club, celelalte nu s-au pretat în covârșitoarea lor majoritate, și nici n-au dat roade, fie că era vorba de sforăitorul Consiliu Director, fie că era vorba de președinți, vicepreședinți sau manageri sportivi, unele fiind șocant de nepotrivite.
Cu efectele de rigoare, și a se citi contracte făurite empiric și transformate în timp în balast și plumb pentru club, blocarea și chiar pierderea unor tinere talente ale ”pepinierei” într-o mereu actuală impotență de a unge cum se cuvine inducerea acestora spre seniorat, achiziționarea pe bandă rulantă a unor jucători mai degrabă generând bătăi de cap decât spectacol sportiv, cu excepțiile de rigoare, iar toate la un loc regăsindu-se în rezultatele din iarbă.
O nesfârșită cacofonie a stângacelor încercări de reparare a greșelilor în lanț, noua formulă fiind doar o simplă soluție de avarie pe fondul adâncirii crizei și împuținării variantelor viabile și personalului disponibil, formulă la care nu s-ar fi ajuns și apelat dacă totul ar fi fost altfel instalat încă din start și înrâurit pe un făgaș bun. Valabil și pentru Miculaș, care n-ar putea fi nici pe departe șef al Consiliului Director al unei prim-divizionare sau manager sportiv de club în Liga 1, darmite amândouă în paralel, valabil și pentru noii săi colegi în respectivul ”Consiliu”, o adunătură fără noimă conturându-se inclusiv după jenante sforțări ale veșnicilor ”asociați” de a-și înfige până și în ceasul al 12-lea reprezentantul cu coloratură partinică în față și având un hilar apendice în statutul nedefinit al acestui bizar Opria, valabil și pentru Grigoraș, care nu putea în mod normal sări aproape de pe-o zi pe alta de la remarca legată de teama de a repeta proaspăta și nefasta experiență de la ASA la preluarea unui pacient cu tot cu targă pe jumătate în groapă.
Iar ceva început prost dar mai ales cu startul furat are toate șansele de a continua cel puțin la fel de prost și mai ales fără a aduce acea bucurie pură a frumuseții sportului, imposibilă în cazul timișorenilor prin prisma șterpelirii poziției de plecare. Motiv pentru care lumea nici nu s-a înghesuit în acești ani, ba din contră, a tot bătut recent în retragere, această nouă soluție de avarie cu lăsarea intrării libere contra Concordiei dezvăluind cel mai clar, dacă mai era nevoie, falimentul identitar și de credibilitate al ”proiectului” edilului în pragul unei noi campanii electorale.
S-a jucat sâmbăta, de la ora 18, pe vreme bună, dar nu erau 1.000 de suflete la start în condițiile gratuității pe porțile de acces. Teribil dar și foarte elocvent. Și cu atât mai relevant prin prisma prezenței a mii și mii de spectatori cu numai 4 zile înainte, la meciul de liga a III-a ASU Politehnica – CS FC Hunedoara 3-1. Picajul numărului de spectatori de la 3-1 la Liga 3 la 1-3 la Liga 1 a fost votul de blam dat de Timișoara unui proiect care nu-i face cinste și care a adus deservicii unui bolnăvicios fotbal local, necesitând altă medicamentație, alt suflu, altă prospețime, alt personal, alte viziuni și strategii, și nu formarea acelorași și acelorași numere.
Robu a vrut-o peste noapte pe ACS Poli în Liga 1 dar planurile anapoda i-au scurtcircuitat prima experiență în elită iar absența învățămintelor necesare i-o periclitează pe cea de-a doua, în ambele cazuri campaniile în B2 nefiind judicios utilizate ca potențiale platforme pregătitoare pentru o fructuoasă ședere în primul eșalon.
Iar când este să se aleagă praful, ți se accidentează până și piese de bază ale formulelor inițiale, drept dovadă că a tot schimba și a tot adăuga personal după ureche, cum se poartă și e la modă pe tărâmul mult râvnit de Robu al Ligii 1, îți poate da nefericit peste cap și nucleul închegat din destul de puțin. Căci ACS n-a venit cu nimic nou și cu personalitate, ca un exemplu al unei alte abordări a lucrurilor în șablonatul prim eșalon, ci a ținut doar morțiș să se alinieze tipicului de rigoare în divizia cu pricina, ba chiar suferind la capitolul practică, cu rezultatele de rigoare.
Robu și CLT au o foarte mare vină prin lansarea inadecvată a acestui club cu loc furat dar și prin disfuncționalitatea generată în acest sezon de lovitura primită dinspre Curtea de Conturi, iar marea majoritate a aleșilor la gruparea ACS ABA și-au apropiat la rândul lor partea lor de vină, fiecare la timpul său, cu o greutate în plus pe umerii arhitecților campaniilor de achiziții, încurcă oale din interior dar și profitori din exterior, cu mențiunea esențială că bunii platnici pentru cioburile sparte au fost pe cea mai mare parte a traseului contribuabilii timișoreni și timișeni, dintre care unii, nu prea puțini, nici nu știu câte adversare în Liga 1 are emanația celor de la CLT, CJT și UPT.
Mai sunt într-adevăr 6 etape și 18 puncte în joc însă și alte litigii după colț, dar sunt deja suficiente descinderile victorioase în Banat ale celor din Voluntari sau Chiajna pentru ca iubitorul sportului cu balonul rotund să mai poată fi altfel decât sătul de această nouă rușine în numele Timișoarei fotbalistice.
Nu era nici o rușine, dacă tot iubești sportul și te simți în stare odată înscăunat la Primărie, să vrei să lansezi în mod fair-play și onest o nouă grupare, de undeva din Campionatul Municipal, dar toate minusurile din aceste aproape 4 sezoane de ABA sunt parcă aidoma unui blestem al fotbalului pe seama debarcării unor nou-promovați, într-o manevră nu foarte mult diferită de deturnările ticluite de pirați ai aerului.
Desconsiderarea din acel moment a reușitei antrenorului și formației izbutind unica promovare în ”B” din ultimii ani pentru fotbalul timișean este cât se poate de sugestivă în privința risipirii de tânăr potențial uman pe plan local, caz valabil atât pentru antrenori cât și pentru sportivi, de care Timișoara și Timișul nu duc de fapt lipsă, dar a căror capacitate nu este valorificată în acțiuni consecvent și serios concertate sub imperiul frontului comun, în consecință risipindu-se și pierzându-se în masa amorfă de mediocritate. Iar alții sunt împrăștiați care încotro și la mare căutare pe alte coclauri, dar niciodată suficient de buni la ei acasă, unde în schimb babilonia e la putere.
Și astfel se rămâne cu aceleași numiri pompieristice, iar mai departe, pe scara ierarhică în jos, cu aceleași campanii de achiziții prevestind noi și noi Dragu ori Furtado, și ducând implicit la aceeași cronică ineficacitate, ce știrbește din plin spectacolul sportiv și lasă tribunele tot mai goale. O aceeași poveste, de 4 ani, cadrând cu mandatul lui Nicolae Robu, iar dacă Scutaru și trupa o scot totuși cât de cât la capăt în cele 9 ore de fotbal rămase, atunci prim-edilul ar putea avea nu doar la urne o foarte încinsă și plină de emoții primă jumătate a lunii iunie, ci și eventual cu ocazia barajului din 8 și 12 a șasea.
Timpul va oferi răspunsurile însă forțarea ușii de către ACS Poli împotriva unor legi nescrise ale sportului este deja proba de netăgăduit a anacronismului fotbalului păstorit de administrațiile local-județene, o incompatibilitate oricât de mult ar reînvia fățiș ciuma roșie dar frumos fardată cu tot felul de alte culori și cu așa-zisul capitalism.
