Un meci antipatic

Răzvan Toma prefațează în stilu-i caracteristic în ”Statisticianul fotbalului” apariția finală acasă a României în preliminariile Campionatului Mondial de anul viitor din Rusia, meci ce coincide cu debutul pe banca tehnică a ”tricolorilor” a timișoreanului Cosmin Contra…

Vrei nu vrei, atunci când vezi Kazahstanul în Europa, automat te gândești la două elemente care se intersectează: UEFA și corupție. O țară eminamente asiatică, cu doar o fâșiuță de pământ dincoace de Urali, a fost făcută peste noapte europeană, forul de la Nyon forțând geografia pentru bani și un vot în plus. Nu i-a păsat nimănui că orice deplasare spre Astana, Almatî și alte orașe din această îndepărtată țară reprezintă o grea încercare din toate punctele de vedere pentru oricine.

Doar după tragerile la sorți, reprezentanții celor care au avut ghinionul să aibă adversară vreo entitate sportivă din această țară, încep să se plângă de ce nenorocire de drum îi așteptă până în preajma Siberiei. Ar fi trebuit ca reprezentanții lor să fi avut coloană vertebrală atunci când Platini și acoliții săi au pus pe ordinea de zi primirea Kazahstanului în UEFA și să se fi opus vehement. Dar niște „yesmani” nu pot face așa ceva, mai ales că era și incorect politic…

De aceea, nu are cum să-mi fie prea simpatică această reprezentativă, mai ales când am și văzut ce fel de fotbal „joacă”. O echipă bună însă o bate în orice condiții. E adevărat că și Polonia a făcut egal acolo, dar sunt convins că a fost doar o întâmplare, și dacă ar mai juca de încă 10 ori, de fiecare dată Lewandowski și ai lui ar învinge.

Un alt motiv de antipatie mi-l dau și actualele preliminarii pentru Mondialul rus, pe care le vrem terminate și uitate cât mai repede. O campanie pe care o vom lua ca etalon de „așa nu”. Însă cu actuala conducere FRF mă tem să nu se ajungă a se afirma „ce bine jucam cu Daum!”

Este totodată meciul de debut pentru Cosmin Contra ca selecționer. O numire de care nu sunt foarte convins, căci nu avea în spate ceva deosebit care să-l recomande pentru o asemenea onorantă dar totodată dificilă postură. Cupa României cu Petrolul din 2013, unicul trofeu câștigat de el, nu mi se pare o mărturie cu greutate, ca să nu mai amintesc că n-a dus încă vreun sezon de la un capăt la altul. Iar când văd în ce hal arată acum Dinamo, mă înfior, căci este o echipă creată și alcătuită chiar de actualul selecționer. Tare aș vrea să mă înșel și să mi se alunge toate aceste îndoieli, motiv pentru care îi doresc succes.

*

CELE DOUĂ LOTURI…

ROMÂNIA

Portari:

Bogdan Ionuț LOBONȚ, născut 18.01.1978 (Roma AS / Italia, 85 meciuri/0 goluri)

Florin Constantin NIȚĂ, n. 03.07.1987 (FC Steaua București, debutant)

Costel Fane PANTILIMON, n. 01.02.1987 (RC Deportivo La Coruña / Spania, 25/0)

Anton Ciprian TĂTĂRUȘANU, n. 09.02.1986 (FC Nantes / Franța, 47/0)

Fundași:

Mihai Alexandru BĂLAȘA, n. 14.01.1995 (FC Steaua București, debutant)

Romario BENZAR, n. 26.03.1992 (FC Steaua București, 9/0)

Vlad Iulian CHIRICHEȘ, n. 14.11.1989 (Napoli SSC / Italia, 50/0)

Cristian George GANEA, n. 24.05.1992 (FC Viitorul Constanța, 2/0)

Dragoș GRIGORE, n. 07.09.1986 (Al-Sailiya / Qatar, 28/0)

Sergiu Cătălin HANCA, n. 04.04.1992 (FC Dinamo 1948 București, 3/0)

Cosmin Iosif MOȚI, n. 03.12.1984 (PFC Ludogoreț Razgrad / Bulgaria, 11/0)

Mijlocași:

Nicușor Silviu BANCU, n. 18.09.1992 (CSU Craiova, debutant)

Alexandru Mihail BĂLUȚĂ, 13.09.1993 (CSU Craiova, 3/1)

Constantin Valentin BUDESCU, n. 19.02.1989 (FC Steaua București, 4/2)

Alexandru Mihăiță CHIPCIU, n. 18.05.1989 (RSC Anderlecht / Belgia, 31/4)

Ciprian Ioan DEAC, n. 16.02.1986 (FC CFR 1907 Cluj, 11/0)

Gheorghe Teodor GROZAV, n. 29.09.1990 (Kardemir DÇ Karabükspor / Turcia, 21/3)

Ovidiu Ștefan HOBAN, 27.12.1982 (FC CFR 1907 Cluj-Napoca, 27/1)

Alexandru IONIȚĂ II, n. 14.12.1994 (AFC Astra Giurgiu, debutant)

Răzvan Gabriel MARIN, n. 23.05.1996 (R Standard C Liège / Belgia, 8/1)

Doru Mihai PINTILII, n. 09.11.1984 (FC Steaua București, 38/1)

Nicolae Claudiu STANCIU, n. 07.05.1993 (RSC Anderlecht / Belgia, 16/6)

Atacanți:

Florin ANDONE, n. 11.04.1993 (RC Deportivo La Coruña / Spania, 17/1)

Claudiu Andrei KESERÜ, n. 02.12.1986 (PFC Ludogoreț Razgrad / Bulgaria, 18/5)

Marius George ȚUCUDEAN, n. 30.04.1991 (Viitorul Constanța, debutant)

Selecționer

Cosmin Marius CONTRA, n. 15.12.1975, debutant

+

KAZAHSTAN

Portari:

David LORIA, n. 31.10.1981 (Irtîș Pavlodar, 45/0)

Aleksandr MOKIN, n. 19.06.1981 (FK Astana, 20/0)

Stas POKATILOV, n. 08.12.1992 (Kairat Almatî, 14/0)

Igor ȘAȚKIY, n.11.05.1989 (Șahter Karaganda, debutant)

Fundași:

Eldos AHMETOV, n. 01.06.1990 (Kairat Almatî, 9/0)

Abzal BEISEBEKOV, n. 30.11.1992 (FK Astana, 15/0)

Viktor DMITRENKO, n. 04.04.1991 (Șahter Karaganda, 17/1)

Temirlan ERLANOV, n. 09.07.1993 (Ordabasî Șîmkent, debutant)

Iuri LOGVINENKO, n. 22.07.1988 (FK Astana, 42/4)

Aleksandr MAROCIKIN, n. 14.07.1990 (Okjetpes Kokșetau, debutant)

Dmitri MIROȘNICENKO, n. 26.02.1992 (Tobol Kostanai, 6/0)

Gafurjan SUIUMBAEV, n. 19.08.1990 (Kairat Almatî, 19/1)

Dmitri ȘOMKO, n. 19.03.1990 (FK Astana, 34/2)

Mijlocași:

Maksat BAIJANOV, n. 06.08.1984 (Kaisar Kîzîlorda, 28/1)

Aslan DARABAEV, n. 21.01.1989 (Irtîș Pavlodar, 4/0)

Bauîrjan ISLAMHAN, n. 23.02.1993 (Kairat Almatî, 28/2)

Islambek KUAT, n. 12.01.1993 (Kairat Almatî, 15/3)

Serikjan MUJIKOV, n. 17.06.1989 (FK Astana, 15/0)

Azat NURGALIEV, n. 01.07.1987 (Ordabasî Șîmkent, 37/3)

Ashat TAGÎBERGHEN, n. 09.08.1990 (FK Astana, 16/0)

Ierkebulan TUNGÎȘBAEV, n. 14.01.1995 (Ordabasî Șimkent, 4/0)

Atacanți:

Serghei HIJNICENKO, n. 17.07.1991 (Șahter Karaganda, 43/8)

Roman MURTAZAEV, n. 10.09.1993 (FK Astana, 8/0)

Tanat NUSERBAEV, n. 01.01.1987 (Ordabasî Șimkent, 28/3)

Aleksei ȘCETKIN, n. 21.05.1991 (Tobol Kostanai, 20/1)

Selecționer

Aleksandr Ghenrihovici BORODIUK, n. 30.11.1962, bilanț 3. 0. 0. 3. 1-9

MECIUL 682

Meciul cu Kazahstan va fi al 682-lea din palmaresul echipei naționale. Bilanțul la zi este: 300 victorii, 175 egaluri, 206 înfrângeri, golaveraj 1121-871

Cu Kazahstan ne vom întâlni pentru a doua oară, prima confruntare fiind cea de anul trecut, tot în cadrul acestor preliminarii.

11.10.2016 Astana: KAZAHSTAN – ROMÂNIA 0-0 prel.CM

Stadion: Astana Arena. Spectatori: 12.300. Arbitru: Neves Moreira de Sousa (Portugalia).

KAZAHSTAN: Pokatilov – Beisebekov, Ahmetov, Maliy, Logvinenko, Șomko – Mujikov, Smakov, Kuat (86 Tagîberghen) – M.Baijanov (66 Nurgaliev) – Hijnicenko (82 Murtazaev). Antr. Talgat Baisufinov.

ROMÂNIA: Tătărușanu – Benzar, Săpunaru, Dr.Grigore (26 Moți), Toșca – R.Marin, Hoban – Ad.Popa (84 Fl.Andone), N.Stanciu, Chipciu (46 G.Enache) – B.Stancu. Antr. Christoph Daum.

AL 16-LEA ARBITRU ELVEȚIAN

Pentru acest meci s-a hotărât delegarea unei brigăzi elvețiene, avându-l la centru pe Sandro Schärer, ajutat de asistenții Stéphane De Almeida și Sladan Josipovic. În vârstă de 29 de ani (născut la 06.06.1988, în localitatea Büttikon), Schärer este relativ nou în lumea internațională, primind ecusonul FIFA în urmă cu doi ani. De aceea are și puține meciuri importante la activ, cel mai important fiin OGC Nice – FK Krasnodar, din 2016, în grupele Europa League. În rest, partide din preliminariile cupelor europene, ale unor echipe naționale juvenile sau meciuri amicale pentru echipe naționale mari. Acesta de-acum este primul lui meci inter-țări oficial, așadar este vorba de un debut.

Până în prezent, reprezentativa României a avut parte de 20 de partide arbitrate de 15 cavaleri ai fluierului din Elveția. Dintre aceștia, Gottfried Dienst, Jacob Baumann, Kurt Röthlisberger, Urs Meier și Nikolay Jänni ne-au arbitrat de câte două ori. Pe Urs Meier și-l aduc cel mai bine aminte microbiștii de la noi, care pentru câteva zile, săptămâni chiar ale anului 2003 a fost inamicul numărul 1 al României. Judecând însă acum, după atâta vreme, ne dăm seama că vina lui în acel meci decisiv din Danemarca nu a fost atât de mare, așa cum a fost a echipierilor de-atunci ai naționalei, care pe lângă faptul că au ratat numeroase ocazii uriașe de a se desprinde decisiv, nici nu au avut știința să păstreze avantajul de pe tabelă când mai erau câteva secunde de joc. Și s-a uitat că avându-l la centru pe același URS Meier, cu trei ani înainte eliminasem Anglia de la Euro 2000 prin intermediul unui penalty acordat de el. De altfel, bilanțul general cu arbitri din Țara Cantoanelor la centru este unul ușor pozitiv pentru noi, având 9 victorii, 4 egaluri și 7 înfrângeri.

PENTRU A 6-A OARĂ LA PLOIEȘTI

Va fi al 226-lea meci jucat de România pe teren propriu care nu va fi găzduit de București. Este însă pe-aproape, la Ploiești, ca o recunoștință din partea lui Contra față de orașul aurului negru pentru perioada petrecută ca antrenor la Petrolul. Astfel, la Ploiești naționala va evolua pentru a 6-a oară de-a lungul timpului. Precedentele 5 partide:

17.11.1966 Ploiești (stadion „1 Mai”): ROMÂNIA – POLONIA 4-3 (2-0) amical

06.06.1998 Ploiești (stadion „Ilie Oană”): ROMÂNIA – MOLDOVA 5-1 (2-0) amical

25.04.2001 Ploiești (stadion Astra): ROMÂNIA – SLOVACIA 0-0 amical

06.09.2003 Ploiești (stadion Astra): ROMÂNIA – LUXEMBURG 4-0 (3-0) prel.CE

29.03.2015 Ploiești (stadion „Ilie Oană”): ROMÂNIA – FEROE 1-0 (1-0) prel.CE

Așadar un bilanț aproape de 100%, doar amicalul cu Slovacia împiedicând procentajul maxim. Este adevărat, nici nu au fost adversare de mare calibru. Se mai poate remarca faptul că două dintre partide s-au jucat pe micuța arenă Astra, iar celelalte trei au fost găzduite de fostul (pe când se numea „1 Mai”) sau actualul „Ilie Oană”.

REÎNTÂLNIRE DUPĂ 27 DE ANI

Aleksandr Borodiuk a fost un fotbalist important al țărilor sale din anii 80-90. Am scris țărilor sale, pentru că a jucat atât în naționala URSS (7 partide), cât și în cea a Rusiei (8 partide). Evolua fie pe postul de atacant central, fie pe cel de vârf secund. El s-a confruntat și cu România, în acel joc de plăcută amintire pentru noi, când am învins URSS la Bari (2-0), în cadrul turneului final al CM din Italia 1990. A jucat atunci în ultimele 29 de minute, după ce îl înlocuise pe Dobrovolski.

A început fotbalul în echipa orașului natal, la Fakel Vornej, ajungând apoi pe perioada stagiului militar la o echipă mică, Dinamo Vologda. Acolo însă a fost ochit de cei de la Dinamo Moscova, unde s-a lansat în lumea mare a fotbalului. În 1986 a fost golgeterul campionatului unional, cu 21 reușite, după ce în 1984 cucerise o cupă a URSS. În 1988 a ieșit campion olimpic la Seoul cu reprezentativa olimpică a URSS. După șapte sezoane petrecute la clubul moscovit, a profitat de deschiderea granițelor, semnând pentru Schalke 04, unde a evoluat patru ani, fiind printre golgeterii echipei. În 1.Budesliga a mai jucat la SC Freiburg, pentru ca ultimul stău stagiu în Germania să se încheie în al doilea eșalon, la Hannover 96. Reîntors în Rusia, avea de gând să se lase, numai că antrenorul Iuri Semin l-a invitat să se alăture echipe de care se ocupa pe-atunci, Lokomotiv Moscova. Două sezoane a jucat la feroviari, cu care a câștigat o cupă a Rusiei și a atins o semifinală de Cupa UEFA. Ultimele sezoane le-a petrecut la Torpedo-ZIL Moscova și Krîlia Sovetov Samara, retrăgându-se la 38 de ani. A strâns cu toate echipele de club la care a evoluat un total de 445 de partide și 118 goluri.

Ca antrenor a început mai întâi ca secund al lui Aleksandr Tarhanov la Krîlia Sovetov, și apoi al lui Gheorghi Iarțev la naționala Rusiei. Între decembrie 2005 și iunie 2006 a fost chiar antrenorul interimar al reprezentativei ruse, până aceasta a fost preluată de Guus Hiddink, căruia avea apoi să-i rămână secund, dar în același timp și antrenor al naționalei U21. Tot secund avea să-i rămână și celuilalt olandez adus la cârma naționalei ruse, Dick Advocaat. În 2013-2014 a fost pentru prima oară principal, la Torpedo Moscova, în eșalonul secund. În decembrie 2015 a ajuns în campionatul Kazahstanului, la Kairat Almatî. A demisionat însă în aprilie 2016, din cauza startului slab de sezon. Reprezentativa Kazahstanului a preluat-o la mijlocul acestui an, însă și aici are parte de un start ratat, suferind trei înfrângeri din tot atâtea posibile, și în toate primind câte trei goluri: 1-3 cu Danemarca, 0-3 cu Muntenegru și Polonia. De altfel, în acest an, Kazahstan a disputat în total 5 partide, pierzându-le pe toate, în afara celor menționate mai înainte mai fiind 1-3 cu Cipru în amical, și 0-2 cu Armenia în preliminarii.

 

Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 1 și etichetat cu , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


7 × opt =

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: