Un nou lot de cursanţi pentru obţinerea licenţei C

În fiecare luni, un grup de 25 de aspiranţi la obţinerea licenţei C UEFA pentru a fi calificaţi în rolurile de instructori sportivi şi monitori sportivi îşi continuă instruirea teoretică pe băncile Universităţii de Vest Timişoara, Florian Mierea, Preşedintele Comisiei Tehnice, fost colegiu judeţean al antrenorilor, explicând că un nou curs îşi va găsi finalitatea luna viitoare.

„Ne aliniem recomandărilor UEFA şi FIFA pentru asigurarea unui cadru calificat la fiecare echipă, inclusiv de la nivelul eşalonului 5, Campionatul Judeţean, motiv pentru care AJF Timiş continuă să organizeze cursuri de formare a instructorilor sportivi. Sunt cursuri pentru obţinerea licenţei C UEFA de instructori şi monitori sportivi, frecventate în general de foşti fotbalişti, constând din 30 de ore teoretice şi 30 de practică, urmate de examen. Cu licenţa C poţi antrena echipe inclusiv la nivelul ligii a patra, Divizia D. Ulterior, pot face pasul spre obţinerea licenţei B”, a spus Mierea, vicepreşedinte al AJF Timiş şi regăsindu-se între cadrele didactice, alături de profesori, antrenori în activitate, ca Sorin Brândescu, Alin Artimon, Valentin Velcea sau Robert Fruşa.

Petru Ţurcaş, Călin Mada sau Răzvan Leucă se numără printre actualii cursanţi, durata de studiu întinzându-se pe parcursul a o lună şi jumătate. „Carnetele de antrenori au devenit licenţe şi nu poţi activa la un anumit nivel al fotbalului divizionar decât dacă ai absolvit cu brio cursurile pentru anumite licenţe. Este ca o promovare pe cale ierarhică. Cursul pentru licenţa C se încheie luna următoare, ca noutate fiind că începând din returul actualului sezon şi la nivelul Campionatului Judeţean va activa în postura de antrenor doar personal calificat, regrelentare introdusă deja la nivelul Diviziei D. Cursurile le dezvoltă o altă mentalitate de conducere a echipei, pentru că de regulă primul care se manifestă ostil în cursul jocurilor poate fi tocmai antrenorul, ori dacă stăpâneşte fenomenul, nu se mai pot întâmpla atâtea nereguli. Rolul antrenorului este covârşitor iar atitudinea sa contează”, a mai explicat Florian Mierea, care, făcând un istoric al acestor cursuri anuale, demarate în 2009, a remarcat că în acest an s-a întâmplat să fie pentru prima oară două, primul în perioada mai-iulie, „cu solicitări primite pentru încă unul. În consecinţă am intervenit la Şcoala de Antrenori, care ne-a aprobat demersul. Cursurile se organizează în toate cele 6 judeţe din zonă, aş spune că şi ele sunt în linie cu noi, cei din Timiş”.

Toate bune şi frumoase, rămânând însă de văzut dacă toţi viitorii absolvenţi îşi vor găsi cât de curând echipe iar dacă respectivele cluburi îşi vor permite să-i contracteze, în condiţiile în care climatul socio-economic este oarecum defavorabil fotbalului. „Este o nivelare în jos a competiţiei la nivelul Diviziei D Timiş, existând doar unul, două cluburi care se respectă prin modul cum se pregătesc şi abordează competiţia. CSM Lugoj, CFR Timişoara, poate FC Chişoda, Timişul Şag, sunt cluburile care au o valoare superioară şi ies în evidenţă în cursul actualului sezon, existând alte exemple în care componenţii echipelor se adună doar la jocuri. Totul pleacă din cauza infrastructurii şi a faptului că nu mai vin copiii la fotbal, jocul suferind la nivelul juvenil. Sunt puţine echipe care pot cu adevărat face faţă”, a mai spus Mierea, subliniind că întru reducerea la 16 a numărului competitoarelor în liga a patra timişeană ar trebui lansată o înştiinţare în acest sens cu un an înaintea efectuării demersului.

Joi dimineaţă, la ora 10,30, comisia de disciplină a AJF Timiş va analiza cazul de indisciplină survenit sâmbătă la jocul de liga a patra dintre AS Peciu Nou şi Progresul Gătaia, întrerupt în minutul 34 la scorul de 0-0 pe motivul lovirii arbitrului de centru Ţuţurigă de către Duda, de la oaspeţi, nefiind exclusă suspendarea şi amendarea jucătorului, pe lângă clasicul 3-0 ce-o paşte pe nou-promovata la masa verde, profitând de prosoapele aruncate în vară de alte divizionare D.

De fapt, neputinţa uneia ca Progresul, fără vreun punct câştigat în primele 12 etape, generând inclusiv asemenea frustrări alimentate uneori şi de maniere de arbitraj lipsite de consecvenţă, consistenţă şi acel know-how şi simţ al interpretării fazei de joc dobândit din experienţa anilor în „iarbă”, naşte semne de întrebare în privinţa utilităţii unei competiţii diluate cu 18 formaţii la start, în condiţiile în care ultimele clasate realmente se chinuie, abia strângându-se 11 componenţi la meciuri.

Dacă tot formează cu migală viitori instructori sportivi, AJF Timiş ar face bine să şi pregătească terenul pentru o mai redusă numeric competiţie a Diviziei D Timiş, cu cluburi însă ceva mai consolidate.

Acest articol a fost publicat în Divizia D Timiş, Fotbal, Timişene și etichetat cu , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


opt × 1 =

 


Ultimele articole din categoria Divizia D Timiş: