Unirea, a treia pe țară la juniori B1. Trei ani la rând pe podiumul național

Dinamo București, din turneul semifinal triunghiular derulat la Pipera, și CSS Slatina, din patrulaterul disputat la Sânnicolau Mare, s-au calificat în finala ediției în curs a Campionatului Național U 17 Județean, conform noii denumiri atribuite întrecerii de FRF, de fapt fosta competiție a juniorilor B1, adjudecată anul trecut tocmai de clubul timișean CS Unirea, abonat așadar la fazele înalte la această categorie de vârstă. 

 

Finalistă învinsă a categoriei B1 în 2015, 2-0 pentru Dinamo București în finala ilfoveană din urmă cu 2 ani, CS Unirea Sânnicolau Mare își adjudeca titlul național în iunie 2016 iar în ediția în curs a fost la un pas de a intra și pentru a treia oară consecutiv în ultimul act, cedând însă dintr-o lovitură de la 11 metri dictată în minutul 70 în jocul decisiv pentru calificare, 0-1 acasă cu CSS Slatina. Chiar și așa, după ce în 2015 s-a clasat a doua iar anul trecut pe prima poziție, CS Unirea s-a plasat la nivel național pe locul 3 în anul în curs.

Inițial, pe plan județean, Unirea s-a clasat pe locul 1 în ierarhia timișeana, la luptă cu CSS Bega. Apoi, la faza interjudețeană, s-a impus în ambele jocuri disputate împotriva celor de la CS Moldova Nouă, 1-0 pe teren propriu, prin golul înscris de Bogdan Costea, și 5-0 in deplasare, marcatori fiind Andrei Ciobotariu, Bogdan Costea, Emanuel Posteucă, Rafael Tucă și Denis Coiov.

CS Unirea a izbutit să organizeze la Sânnicolau Mare faza semifinală, cu participarea echipelor AȘA Tg Mureș, Jiul Petrosani și CSS Slatina, rezultatele inregistrate fiind: 

CS Jiul Petroșani – CSS Slatina 0-6

ASA TG. Mureș – CS Unirea 2-3 ( Sustrean Radu, Costea Bogdan și Posteuca Emanuel)

CSS Jiul – CS Unirea 1-0′

AȘA Tg Mureș – Jiul Petroșani 3-1

ASA Tg Mureș – CSS Slatina 1-1

CS Unirea – Jiul Petroșani 5-1 (Pamfil Marian, Posteuca Emanuel, Costea Bogdan, Arsin Sava și Coiov Denis ).

Lotul Unirii (antrenor Stanache Marius; delegat Balog Ștefan; antrenor cu portarii: Sitaru Marius; coordonator al Centrului de copii și juniori: Contescu Cristian): Ureche Andrei, Mizu Laurențiu, Mihut Manuel – portari; (fundași) Șoproni Petru, Pamfil Marian, Posteuca Emanuel, Popa Fabian, Cimpeanu Sergiu, Ciui Bogdan, Pit Cătălin, Picu Bogdan; (mijlocași): Ciobotariu Andrei, Tudorache Doru, Jivici Cristian, Sustrean Radu, Gheorghieș Mario, Moldova Raul, Chirigut Raul, Tucă Rafael, Bora Paul; (atacanți): Costea Bogdan, Arsin Sava, Coiov Denis.

„Din păcate, nu am reușit calificarea in finala in detrimentul celor de la Slatina, obținând astfel locul 3 național. De menționat ca federația a permis la aceasta categorie de vârsta sa participe și jucatori care au jucat la campionatul de Elite și Național, dezavantajand echipele mai mici. Mulțumim pentru sprijin Primăriei și Consiliului Local Sannicolau Mare, AJF Timis – reprezentata prin domnul Sandu Dumitraşcu, și domnului Nicolae Grigorescu. Felicit antrenorul și băieții pentru aceste rezultate deosebite!” a spus Flavius Sitaru, diriguitor al Unirii.

Acest articol a fost publicat în Fotbal, Juniori și etichetat cu , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


cinci × = 40

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: