Unirea – ACS Poli 1-2 la moment aniversar în Sânnicolau Mare

Gazda divizionară D CS Unirea și gruparea din primul eșalon ACS Poli au inaugurat astăzi de la ora 16 la Sânnicolau Mare zilele dedicate sărbătoririi a 6 decenii de activitate fotbalistică a clubului local în cel mai vestic oraș al României, formația din Liga 1 impunându-se cu 1-2 după ce a fost egalată înaintea pauzei dar a preluat din nou conducerea în partea a doua.

Pe o vreme noroasă dar totuși stabilă și mai ales pe un gazon foarte bun, cu grijă pregătit pentru momentul aniversar al fotbalului sânmiclăușan, deloc puținii spectatori din toate categoriile de vârstă au asistat la uvertura evenimentului din acest weekend, ridicare de cortină pe arena ”Gheorghe Biaș” având ca protagoniste garniturile actuale ale cluburilor din Sânnicolau Mare respectiv Timișoara, cel din Liga 1. Mai apoi, duminică, sunt anunțate trei partide demonstrative de old boys, între foste generații ale echipelor locale Voința și Unirea pe de-o parte respectiv vizitatoare de la Unirea Tomnatic sau din decenii diferite ale alb-violeților poliști în tabăra invitaților.

Până una alta, astăzi a deschis scorul brazilianul Bianconi, 0-1 deja în primul sfert de oră, după care Simon a egalat pentru CS Unirea până la pauză, Croitoru semnând scorul final dintr-o lovitură liberă fructificată la mijlocul reprizei a II-a, cu mențiunea că s-a jucat pe jumătăți de oră: 1-2 (1-1).

CS Unirea este înaintea deplasării de duminică în etapa a X-a din Divizia D Timiș, la Gătaia, pentru jocul cu Progresul de la ora 11, pe când ACS Poli mai are timp până la demararea returului în sezonul regular, programat luni 16 octombrie de la ora 18, acasă cu Concordia Chiajna.

Mai apoi, în zile de duminică, timișorenii vor da piept cu vicecampioana țării respectiv campioana din 2016, meciuri între care vor debuta și în actuala ediție a Cupei României, în faza 16-imilor de finală, din perioada 24-26 octombrie. Astfel, în etapa a XV-a, pe 22 octombrie de la ora 20,45, bănățenii vor juca la  FCSB, iar în 29 octombrie de la ora 18, în runda a XVI-a, acasă cu Astra Giurgiu, trupă în 2017 în primăvara europeană.

ACS Poli a aliniat la Sânnicolau Mare și jucători mai puțin utilizați în campionat, în plus testând și un jucător african de culoare.

Unirea: Sitaru – Vlaga, Crișan, Bizău, Costea, Galea, Simon, Cărpinișan, Pînzaru, Manoliu, Florescu.

Au mai intrat: Timiș, Bataneaț, Dima, Boangheș, Kozma, Stoianov și Grigoraș.

ACS Poli: Straton – Străuț, Bocșan, Melinte, Țigănașu – Vașvari, Artean, Doman, Ciucur, Bîrnoi, Bianconi.

Au mai jucat Smaranda, Soljic, Oprea, Croitoru, Curjuric și Camaldine Abraw, un longilin vârf din Togo cu pașaport francez, cooptat prin intermediul lui Damian și Dumitrașcu.

Programul etapelor a X-a în Divizia D Timiș respectiv a XIV-a în Liga 1, pe coloana datelor tehnice.

 

Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 1 și etichetat cu , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


8 + = saisprezece

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: