Unirea ia și mai multe puncte din Timiș după ce se desprinde la 0-3 în repriza I: Alba Iulia, 1-4 la Giarmata

AFC Unirea 1924 Alba Iulia n-a fost departe de a egala în această seară scorul record în deplasare al noului sezon în seria vestică din Liga 3, 1-5, stabilit săptămâna trecută de Șoimii Lipova la Ocna Mureș, însă tot și-a trecut detașat în cont a doua victorie succesivă, plusând după precedenta ieșire în Timiș, 1-1 la Lugoj, și depășirea cu 2-0 a hunedorenilor: CS Millenium Giarmata – Unirea Alba Iulia 1-4 (1-3).

Divizionara ”C” din Giarmata a inaugurat cu stângul aparițiile acasă din noul campionat, pendulând de la victoria din etapa trecută în deplasare la Deva la un usturător eșec conturat încă dinaintea pauzei cu o aspirantă la cățărarea spre Liga 2.

Timișenii lui Răzvan Leucă au fost învinși clar pe teren propriu la prima reprezentație pe arena ”Nicu Moraru” după meciurile de campionat din județul Hunedoara, AFC Unirea 1924 repetând în schimb cu succes în perspectiva partidei eliminatorii acasă de marți de la ora 16:30, cu ACS Industria Galda, în faza a patra națională a Cupei României.

Oaspeţii au condus clar până înaintea pauzei, prin golurile marcate de Răzvan Ivan în minutele 21 şi 33 şi Ciprian Selagea în minutul 38, handicap la care gazdele au avut o tresărire de orgoliu prin reușita din minutul 45, în urma unui corner executat de Gavruţă şi fructificat cu capul din apropiere de Raul Cochinţu: 1-3.

Millenium n-a izbutit însă la reluare continuarea revirimentului, din contră, recepționând spre final lovitura decisivă, când tot vizitatorii ardeleni ai Unirii au marcat cu şase minute înainte de ultimul fluier al arbitrului, prin Alexandru Giurgiu: 1-4.

Și urmează două examene dificile pentru bănățeni, la Cugir și acasă cu reșițenii…

Răzvan Leucă a folosit următorii jucători: Trifon – Rosenblum (min. 83, Damian), Cochinţu, Olteanu (min. 66, Popan), Sporin, Ochea (min. 60, Gavruţă), Gavrilă (min. 70, Ciubotariu), Stupu, Buzdugan, Ferţu, Beloescu.

Pe bancă: Nariţa, Dincă şi Florin Călin.

Antrenorul gazdelor ne-a declarat: ”Din păcate, au fost mai buni ca noi, scorul reflectă diferenţa dintre cele două echipe. Asta este valoarea noastră. Arbitrajul a fost acceptabil”.

Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 3 și etichetat cu , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


6 + = opt

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: