Unirea Sânnicolau Mare – F.C. Marcel Băban Jimbolia 3-3 (3-0)

Dacă acum o saptămâna Unirea se impunea cu scorul de 2-1 în partida de pregătire disputată la Jimbolia, astăzi a venit rândul jimbolienilor de a întoarce favoarea, aceştia deplasându-se în oraşul de pe Aranca pentru a susţine un nou meci amical, încheiat în cele din urmă scorul de 3-3, după ce sânmiclăuşenii se desprindeau la 3-0 în primul sfert de oră.

Pe o vreme rece, susţinută de un vânt tăios, gazdele au avut un debut furibund, deschizând scorul la doar 5 minute după fluierul de start al jocului, cînd Sârbu a reuşit să trimită mingea în poartă în urma unei centrări foarte bune a lui Dragodan. Şarjele ofensive ale uniriştilor nu s-au lăsat aşteptate, astfel că în minutul 10 Jivan majora scorul printr-un voleu de excepție trimis în cross de la 15 metri. La doar 4 minute distanţă, noul venit Tulcan reuşea să urce scorul la 3-0 după un şut de la marginea careului de 16 metri.

După o primă repriză dominată în totalitate de Unirea, ambii antrenori au schimbat garniturile, partida luând o turnură neaşteptată. Revenirea oaspeţilor a fost semnalată de către Călin Stan, care a redus din diferenţă graţie unei incursiuni prin apărarea adversă.

În cel de-al doilea mitan, gazdele au evoluat cu un om în minus, fundaşul central Rejep suferind o entrosă la gleznă, la scurt timp după începerea reprizei. Lucrul acesta s-a dovedit a fi fatidic, influențînd vădit evoluţia scorului. Golul secund al jimbolienilor a venit în urma unei noi greşeli în apărarea Unirii, mingea ajungând în poartă după un autogol al lui Timoce. Jimbolienii căutând egalarea, întreg jocul a fost mutat în jumătatea de teren a Sânnicolaului iar „coţofana” a poposit pentru a treia oara în poarta nefericitului Marius Sitaru, golul fiind înscris de Ştefănescu.

Pentru Unirea Sânnicolau Mare următorul meci de pregătire va avea loc miercuri împotriva celor de la Plavii Delia Sânpetru Mare.

Unirea Sânnicolau Mare: Mitric – Crişan, Piloiu, Tache, Ghinescu – Dragodan, Telecican, Toma, Sârbu – Tulcan, Jivan.

F.C. „Marcel Băban” Jimbolia: Radu – Achim, Ugocian, Ardelean, Mitru – Schnel, Ţoţu, Popescu, Hârdău – Leonte, Ţăranu.

Acest articol a fost publicat în Divizia D Timiş, Fotbal, Timişene și etichetat cu , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


patru + 9 =

 


Alte articole legate de acest subiect: