UVT bară, Babeș-Bolyai Cluj nu mult mai apoi cu 3 goluri în 12 minute. FOTO: UVT – UBB 0-3 (0-0) în finala universitară

”Albaștrii” Clujului au cucerit duminică după-amiază trofeul Campionatului Național Universitar al României de fotbal, studenții formației Universitatea Babeș-Bolyai câștigând prin 3 goluri marcate după mijlocul reprizei a II-a a ultimului act din turneul final de la Timișoara, în completarea victoriilor din sferturile și semifinalele de vineri și sâmbătă. Foștii campioni de la Universitatea de Vest Timișoara au ochit bara la mijlocul părții secunde dar apoi ardelenii s-au desprins cu o ”triplă” în 12 minute, ducând cu ei sub Feleac și premii individuale, pentru cel mai bun portar al turneului, Sebastian Moroz, respectiv pentru titlul de golgeter al finalelor, Iulius Haţiegan, cu 4 reușite. Iar puțin mai apoi, seara, în Cluj, CFR câștiga titlul pe țară și între seniorii divizionari.

Iar pomenind despre sportul competițional divizionar la nivelul seniorilor, este de consemnat încă din primele rânduri că nici întrecerea studențească din ediția abia încheiată nu s-a desfășurat strict în canoanele firești a ceea ce ar trebui să constituie o competiție de acest tip, rezervată numai și numai amatorilor nelegitimați cu statut de cursanți ai sistemului de învățământ superior universitar, ci a permis și alinierea unor fotbaliști de la cluburi chiar și din Liga 2 sau Liga 3, portiță de care unele participante s-au folosit fără a clipi, cu riscul de a știrbi autenticitatea spiritului studențesc. Dar ce-ar mai fi oare cât de cât autentic în societatea românească?

Au încercat să dea un răspuns duminică de la ora 16 pe arena timișoreană ”Știința” finalistele ediției 2018, calificate în trombă în ultimul act, în care studenții de sub Feleac s-au impus în condiții de deplasare cu scorul de 0-3 (0-0), prin golurile înscrise în ultimul sfert al partidei cu Universitatea de Vest din Timişoara.

Iar apropo de secund divizionari implicați, a fost un meci cu mult peste nivelul ligii a treia, la acest spectacol fotbalistic studenţesc contribuit şi brigada de arbitri, una locală, ceea ce nu a constituit un detriment în privința echidistanței deciziilor luate, aspect salutat și de vizitatorii învingători.

După o primă repriză albă, cu ratări din partea ambelor echipe, se părea că vom asista la prelungiri şi eventual chiar la lovituri de la 11 metri, dar ultima pătrime a partidei a adus și mai mari erori, sub apăsarea căldurii dar și a acumulării oboselii inclusiv după meciuri jucate și sâmbătă și duminică, greșeli de care s-a profitat.

Astfel, în mitanul secund, după ce Marco Giuricici a ochit transversala porții vizitatorilor în urma unei centrări expediate de pe flancul drept în minutul 65, au urmat reușitele clujenilor, fără replică din partea galben-albaștrilor de pe Bega.

Elevii lui Septimiu Ormenişan au deschis scorul prin Romario Rus în minutul 73, în urma unei acţiuni pe flancul stâng, în care a intrat în careu şi de la 8 metri lateral a şutat la colţul scurt, învingându-l pe portarul Gakos: 0-1.

A dublat avantajul pentru echipa sa Sebastian Salcău, nu mult mai apoi, în minutul 79, cu un şut puternic de la 16 metri , mingea fiind deviată de un fundaş în propria poartă: 0-2. Iar peste un interval tot de 6 minute a înscris și golgeterul competiției, Iulius Haţiegan, dintr-o lovitură liberă de la 17 metri, direct spre vinclul porţii. A fost și cel mai frumos gol al finalei, 0-3 în minutul 85.

Una peste alta, o înfrângerea prea severă pentru ex-campioni după aspectul general al jocului, dar un triumf meritat pentru clujenii care au preluat trofeul, calificându-se pentru… Europa.

*

UV Timişoara: Giorgios Gakos – Florin Olariu, Miodrag Todorov, Claudiu Apro, Alexandru Cherecheş, Gabriel Stoi, Cătălin Horcea (min. 75, Ovidiu Oancea), Răzvan Rus, Robert Szalkai, Andrei Dumiter (min. 60, Patrick Niță), Denis Golda (min. 55, Marco Giuricici).

Antrenor Sorin Brindescu.

Pe bancă: Florin Rusu, Radu Domşa, Mihai Olariu.

UBB Cluj-Napoca: Sebastian Moroz – Ştefan Takacs, Mihai Onicaş, Mihai Kereki, Cristian Paul, Adrian Lupu (min. 77, Răzvan Ititeș), Romario Rus (min. 85, Sorin Acatrinei), Adrian Micaş, Adrian Steri (min. 77, Claudiu Rogojan), Sebastian Salcău (min. 80, Marius Ionescu), Iulius Haţiegan.

Antrenor Septimiu Ormenişan.

Pe bancă: Andrei Jura, Ioan Timiş, Horaţiu Popa.

Au arbitrat: Cătălin Botaş – Raul Ghiciulescu şi Nicolae-Chiţoiu.

Ulterior, în cadrul festivității de premiere cu participarea echipelor finaliste şi a unui reprezentant al ieșenilor clasați pe locul trei, s-au acordat medalii, cupe şi diplome.

 

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Fotbal, Sport Universitar și etichetat cu , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


sapte − 6 =

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: