Velcea: „Cu Axente am vorbit pe hârtie şi i-am trecut nişte zerouri”

Vali Velcea, care a mai opinat la întâlnirea cu presa de joi că are la dispoziţie un lot care s-ar clasa la o adică în Liga 1 „între locurile 5 şi 10, cu 2-3 achiziţii”, a explicat că „există un regulament de ordine interioară în baza căruia o sarcină tactică nerespectată în timpul jocului va fi sancţionată ca atare, şi aceasta se va întâmpla tot timpul, cât voi fi eu la Poli. Le aplicăm o amendă. Am apelat la responsabilitatea pe care o au la intrarea în teren pentru Poli”.

Axente, golgeter în pregătiri al poliştilor de când cu declasarea, a fost şi amendat şi suspendat. Dar se pregăteşte mai vârtos

Axente, golgeter în pregătiri al poliştilor de când cu declasarea, a fost şi amendat şi suspendat. Dar se pregăteşte mai vârtos

Velcea a recurs la acordarea a 3 amenzi de la startul noului sezon, cei arşi fiind Mircea Axente, eliminat la Slatina şi suspendat pentru jocul de sâmbătă, Alexandru Popovici şi Andrei Dăruială. „Cu Axente am discutat pe hârtie şi i-am trecut nişte zerouri. De-atunci s-a pregătit mai bine şi decât dacă ar fi jucat. Pe Popovici nu l-am iertat…”, a remarcat Velcea. În deficitul financiar de la club, antrenorul principal devine astfel un angajat dezirabil pentru conducere, economicos. Dar bietul de Andrei Dăruială, aflat la startul carierei, trebuie că resimte la buzunar asemenea pedepse pecuniare.

Acest articol a fost publicat în Fotbal, Poli Timişoara și etichetat cu , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Un răspuns la Velcea: „Cu Axente am vorbit pe hârtie şi i-am trecut nişte zerouri”

  1. Mambo Siria spune:

    Bai Velcea, ai ajuns si tu sa amendezi jucatori mai valorosi ca tine. Multi dintre jucatorii de la Poli au avut rezultate la care tu nici n-ai visat cand erai fotbalist. I-ai dat tu niste zerouri lui Axente insa tu esti marele ZERO de la Poli.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


trei × = 6

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: