Victorii la zero

AS FC Bazoșu Vechi a câștigat astăzi pentru prima oară acasă în noul campionat iar nou-promovata CSC Dudeștii Noi a obținut a doua victorie în deplasare prin a înscrie tot 3 goluri, izbânzi înregistrate astăzi de la ora 11, când s-au jucat încă două meciuri din cadrul etapei a IV-a în Divizia D Timiș.

AS FC Bazoşu Vechi – CSO Făget 1-0 (0-0)

Oaspeţii, învinși până acum în deplasare cu 6-3 și 5-2, au trimis mingea în transversală în minutul 6, la primul lor atac. Iar tot în primele minute, dar ale reprizei a doua, s-a marcat și unicul gol al meciului, Vasile Mecleş aducând a doua victorie din noua ediție celor din Bazoșu Vechi, care se mai impuneau în runda inaugurală, cu 0-3, în deplasare.

Progresul Ciacova – CSC Dudeştii Noi 0-3 (0-1)

Meciul s-a jucat pe terenul din Parţa, întrucât cel din Ciacova este suspendat.

Sebastian Lobonea – foto pagina I în minutele 30 și 65, şi Alin Berceanu (min. 55) au înscris cele trei goluri pentru vizitatorii care în etapa a II-a învingeau afară cu 2-3. Cei din Ciacova sunt în schimb la al doilea eșec pe teren propriu.

Antrenorul oaspeţilor, Vali Miculescu, ne-a declarat: ”A fost un meci fără istoric, a fost controlat în întregime de noi. Dar din nou am ratat foarte mult, însă este bine că totuşi am reuşit să marcăm trei goluri”. A arbitrat o brigadă lugojeană, Cosmin Ripan – Vlad Boicu şi Alexandru Nagy. Observator de arbitri Ioan Lazăr, iar delegat de joc Vasile Ciorogar.

Ultimul joc al rundei este programat de la ora 18, Unirea Tomnatic – Fortuna Becicherec, care se joacă la Sânnicolau Mare  dat fiind că terenul gazdelor a fost suspendat patru etape pentru incidentele de la partida cu Pobeda Dudeştii Vechi.

Clasamentul actualizat, ultimele rezultate și programul etapei viitoare, pe coloana datelor tehnice.

Acest articol a fost publicat în Divizia D Timiş, Fotbal și etichetat cu , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


unu × = 9

 


Ultimele articole din categoria Divizia D Timiş: