”Violeții”, al doilea 6-2 în 4 zile, și tot după ce sunt conduși. GALERIE FOTO + declarații: ASU Politehnica – Gătaia 6-2

ASU Politehnica Timişoara s-a abonat la victorii cu 6-2, prima fiind în etapa a șasea, în tur, împotriva pe-atunci liderului Dumbrăvița, cea de-a doua pe ”Dan Păltinișanu”, în întâia deplasare a returului, contra Ripensiei, iar ultimele două miercuri și astăzi pe ”Știința”, o dată în fața Girocului iar astăzi în dauna Progresului Gătaia, dar de fiecare dată săptămâna aceasta după ce a fost condusă: 6-2 (3-1).

Liderul s-a obişnuit așadar să primească gol în debut de meci iar apoi să se trezească la realitate, galopând ulterior spre un nou triumf: al 12-lea din 12 apariții în Divizia D Timiș, din care au mai rămas 5 runde, așadar cu 15 puncte puse în joc pentru fiecare participantă, avansul primei clasate rămânând de 6 puncte.

Ca și Girocul miercuri, oaspeţii de pe ”Știința” au deschis scorul și astăzi, în minutul 2, prin Vlad Vişan, cu o execuţie superbă de la colţul careului de 16 metri, la colţul lung, pe lângă portarul Burtic.

Bucuria vizitatorilor a fost de scurtă durată, căci diagonala lui Vucea de la 14 metri lateral s-a oprit în vinclu. După 8 minute, Naidin a prins un şut puternic de la 17 metri, portarul a respins în faţă şi, pe fază, Sebastian Budur a înscris din apropiere.

Până la pauză tot tandemul Naidin – Vucea a fost la creație, ultimul, excelent servit în careu, reuşind dubla în minutul 43, rezultat mai aproape de adevăr în raport cu ceea ce s-a întâmplat pe teren.

În mitanul secund, același Ionuţ Vucea, cel mai bun de pe teren, a marcat în minutul 67,  ajungând la cota de 15 reuşite în această stagiune.

Cei de la Gătaia au mai reuşit un gol prin Cristi Deaconescu, în minutul 82, dar până la sfârșit ”violeţii” au mai înscris două goluri, prin Lucian Gavriluţă (87) şi Sebastian Budur (92). De menţionat că fostul polist Tiberiu Popoviciu s-a reîntâlnit cu această ocazie cu foştii colegi.

Au jucat formaţiile:

ASU Politehnica: Burtic – Gavriluţă, Gălan, Taub, Ilie, Contescu, Ghinescu, Vucea, Naidin, Rebenciuc şi Budur.

Antrenor Sorin Brîndescu.

Au mai jucat: Rusu, Stancu, Damian şi Rus.

Pe bancă: Drăghici.

Progresul Gătaia: Florescu – Ionilă, Ionesi, Apro, Militar, Crainic, Nichtean, Noje, Popoviciu, Buia, Vişan.

Antrenor: Romulus Buia.

Au mai intrat: Sladics, Olar, Deaconescu şi Parvany.

Pe bancă: Hajdu.

Arbitri: Liviu Bălăcescu – Ciprian Pandia şi Ioan Şerban. Obsevatori: Zaharie Ciev şi Gabriel Stoicovici.

:::::

La cald…

Sorin Brîndescu (ASU Politehnica): ”Ne-am obişnuit să primim gol şi să fim conduşi, dar se pare că asta ne motivează, căci apăsăm pe acceleraţie, jucăm cu pase rapide, chiar foarte bine, şi înscriem 6 goluri. Ne place acest rezultat de 6-2, este cel mai des cu care câştigăm. Ne aşteaptă 5 meciuri grele, pe care trebuie să le abordăm cu maximă seriozitate, căci nu avem voie să facem nici un pas greşit”.

Romulus Buia (Progresul Gătaia): ”A fost frumos să te reîntâlneşti cu o galerie aşa de minunată şi o atmosferă de invidiat, cum la alte echipe din primul eşalon nu vezi. Le doresc multă baftă să promoveze, pentru că este cea mai bună din campionatul nostru!”

Acest articol a fost publicat în Divizia D Timiş, Fotbal, Poli Timişoara și etichetat cu , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


− cinci = 4

 


Ultimele articole din categoria Divizia D Timiş: