”Violeții” egalează al doilea scor fluviu al sezonului și urcă în fotoliul de lider: ACS Poli, 7-0 cu Avântul Periam

Alb-violeților le-ar fi surâs poate ca sezonul de toamnă să mai continue în noiembrie, nu de alta dar astăzi după-amiază au câștigat și pentru a șaptea oară la rând în Seria 8, și cel mai detașat, egalând al doilea cel mai categoric triumf al turului în grupa vestică din Liga 3, un identic 7-0 pentru CS Șoimii Lipova contra Fortunei pe 30 octombrie. Arădeni care astfel au fost depășiți pe podium de bănățeni: ACS Poli Timişoara – Avântul Periam 7-0 (4-0).

Iar la maniera de desprindere a ”violeților” până la pauză, în cărți a fost și egalarea recordului absolut de scor al turului, CSC Dumbrăvița – CS Gloria Lunca-Teuz 9-1. Dornici să-i facă un frumos cadou de ziua de naștere antrenorului lor Silviu Bălace, timișorenii și-au văzut de joc și le-a ieșit, dând greutate prin fapte spuselor fundaşului Hecsko cu o zi înaintea meciului: „Sunt destul de optimist. Am făcut egal în tur, cu toate că am avut o grămadă de ocazii, iar acum sperăm să ne fructificăm mai bine șansele; de asta avem nevoie ca să fim siguri de victorie.”

Început cu emoții pe ”Electrica”, o accidentare destul de gravă la încălzire pentru portarul Robert Popet, căruia imediat i s-a imobilizat braţul drept. În locul său a intrat Toma, iar Toboșaru a luat locul lui Peter, pentru a se asigura prezența pe gazon a celor doi jucători U19. cu toate că pe raportul de arbitraj s-a înscris invers. Aspect rapid rezolvat…

Timp rece, teren moale, victorie ACS Poli la un scor care ne scuteşte de alte comentarii. Deschiderea de scor a venit deja în minutul 13, la prima ocazie a jocului, după o acţiune pe flancul stâng purtată de Călin, care a centrat în careu iar Matis a reluat cu capul în dreapta lui Ciui.

Avea să fie 2-0 în minutul 26, după o lovitură liberă de la 17 metri, şut puternic al lui Călin, mingea fiind respinsă de portarul Ciui și ajungând la Hecsko, care a trimis în fața porții, de unde Bilia înscria cu poarta goala.

În minutul  38, 3-0, Matiș ”dublă”, lovitură liberă de la 25 de metri perpendicular pe poartă, şut puternic al lui Călin, respins cu dificultate cu ambele braţe. Mingea cădea pe transversală, ca apoi să revină în faţa porţii: omul potrivit la locul potrivit. Matiş împingea din 3 metri mingea în plasă.

Se prelungea repriza cu un minut iar la o acţiune pe dreapta purtată de Toboşaru, acesta  a centrat în faţa porţii, Hecsko stabilind din apropiere scorul la pauză… 4-0.

După o pauză meritată, elevii lui Bălace au zburdat pe teren şi au mai reuşit alte trei goluri, primul în minutul 60, când Matiş a transformat o lovitură de la 11 metri, acordată just pentru faultul comis de Bobu tot asupra lui Matiş.

Opt minute mai târziu a venit rândul lui Marius Călin, cu un şut de la 18 metri în vinclul din stânga porţii lui Ciui.

În sfârşit, oaspeţii puteau înscrie golul de onoare prin Toma, dar şutul lui de la 17 metri a nimerit bara din stânga lui Toma. Iar cel care a închis tabela a fost Mihai Hecsko cu patru minute înainte de final, totodată reuşind prima ”dublă” la ACS Poli.

După meci, întreaga echipă i-a dedicat victoria antrenorului Silviu Bălace, care a împlinit 42 de primăveri.

 *

ACS Poli: 33. Eugen Toma – 3. Dănuţ Bilia (cpt), 6. Narcis Plută, 7. Michel Rosenblum (min. 75, 4. Raul Popa), 8. Sinişa Sporin (min. 70, 18. Sergiu Românu) – 17. Flavius Toboșaru (min. 70, 66. Robert Loren Stoia), 12. Marius Călin, 25. Mihai Hecsko, 14. Alexandru Dincă, 19. Cristian Mitre (min. 65, Patrick Peter) – 13. Claudiu Matiș.

Antrenor: Silviu Bălace.

Pe bancă: 1. Robert Popeţ, 5. Ouadie Mahamed Salhi, 16. Adrian Chiriac, 23. Cristian Daminuţă, 9. Ştefan Foldi.

Avântul Periam: 27. Alexandru Daniel Ciui – 17. Lucian George Vidican (min. 80, 15. Denis Laza), 4. Gabriel Nino Gavruţă (min. 55, Sorin Angelo Olteanu), 6. Cristian Bobu, 5. Robert Artimon – 10. Cristian Dobie (min. 55, 16. Alex Tismonar), 20. Mario Muscă (min. 43, Victor Toma), 19. Cosmin Mînecan, 12. Valeriu Mager (cpt.), 8. Adrian Stănilă (min. 80, Octavian Taşcă), 21. Raul Gălăţan.

Antrenor: Marius Stanache.

Pe bancă: 1. Florin Ulmet, 8. Andrei Viaşu, 77. Andrei Ciobănică.

Au arbitrat: Claudiu Gaitin (Timişoara) – Cristian Căsuţ (Arad) şi Marius Talpoş (Timişoara). Observator de arbitri Dorin Voina (Reşiţa), delegat de joc Ionel Poclid (Timişoara).

Programul etapei a X-a în C8, pe coloana clasamentelor.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 3 și etichetat cu , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


− doi = 6

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: