Viorel Tănase (Energeticianul), 1-1 la ACS Poli: ”Nu le-am cerut să ne retragem, din contră, dar au făcut-o instinctiv”

Nou-promovata ACS Energeticianul a rămas neînvinsă în capitala Banatului și după cea de-a treia vizită în Liga 2 pe malurile Begăi, 1-1 pe ”Electrica” în compania penultimei clasate ACS Poli, pe care a condus-o la pauză. ”Negrii” mai deschideau scorul la Timișoara în acest sezon și pe ”Dan Păltinișanu”, în minutul 60 al unui 1-1 la Ripensia, după care mai remizau alb pe ”Știința” la finele sezonului de toamnă, cu ASU Politehnica. Rezultatul de egalitate de astăzi, obținut de cei din Valea Jiului după ce au rezistat în prima jumătate a reprizei I unei bare și unei lovituri de la 11 metri, ratată de Bădăuță, a fost înregistrat la debutul lui Viorel Tănase pe banca tehnică a echipei din Petroșani.

”Am venit aici cu planul de a lua toate cele 3 puncte, plan în care am crezut foarte tare, și am început jocul foarte bine, am dominat, am avut posesia, dar la singura noastră greșeală ei au avut penalty. Apoi ne-am creat câteva situații bune de contraatac dar nu le-am fructificat”, a explicat Viorel Tănase la începutul conferinței de presă după remiza 1-1 (0-1).

”Repriza a doua am început-o prin a ne retrage, inexplicabil, am cedat mijlocul terenului, deși n-am cerut așa ceva, din contră, ci să-l susținem pe purtătorul de balon, și am avut și șansă, dar și ei pe final, la două contraatacuri ale noastre, create de Tudorache, neinspirat la ultima pasă. Păcat de această remiză, căci la scorul ăsta nu ajută pe nimeni. Dar e totuși un punct câștigat în deplasare, pentru care îi felicit, ca atitudine, cu caracter până la final”, a continuat noul antrenor al celor din județul Hunedoara.

Tănase a subliniat apăsat că ”n-am să cer niciodată, la nici o echipă pe care o pregătesc, să se retragă în apărare, și niciodată n-am să fiu de acord să tragă de timp, nu e deloc filosofia mea. Dar e o echipă foarte tânără, cu o medie de vârstă de 22 de ani, la care am venit să-i fac mai buni, să învețe fotbal, nu să tragă de timp. Normal, ei au decis asta în teren din instinct, să se retragă, dar eu le-am solicitat tot timpul să atace, să pună presiune pe adversar”.

Tehnicianul a mai explicat: ”Încă n-am discutat de viitor, doar am semnat un contract până la finalul returului. Am colaborat cu Nicolae Dică, dar nu mă las influențat să iau o hotărâre în privința carierei mele. În funcție de ceea ce se va întâmpla până la încheierea sezonului, voi lua și decizia. Dar cred cu tărie că ne vom salva!”

Oaspeții, încă fără victorie în deplasare în Liga 2, au fost la un pas de a scoate balonul din propria plasă în prima jumătate de oră: ”A fost acel penalty și atunci au prins teamă, iar și bara a fost tot pe greșeala noastră, le-am dat noi mingea în zonă centrală și fără adversitate, pasă direct la adversar, i-a și sărit, căci până atunci ACS n-a avut nimic. Știu ce-a făcut aici Vivi, cum a luat echipa, și iată că a făcut deja 13 puncte cu cel de astăzi, se arată destul de bine ca organizare de joc. O văzusem în tur dar acum mi se pare mai sus…”

Tănase a mai explicat: ”În primul rând, ca antrenor profesionist, tind să fiu implicat tot timpul. În al doilea rând, contribuția lui Perjă, cumătrul meu, și a lui Dică, iar atunci am venit, dar lăsăm rudenia deoparte și punem profesionalismul în prim plan, căci aveau foarte mare nevoie de un antrenor, și ne asumăm acest risc. Am găsit o echipă apăsată psihic, care nu își găsea identitatea, dar și o infrastructură excelentă, cu două terenuri de antrenament, un teren bun de joc, condiții de refacere, condiții destul de bune. Avem foarte mulți tineri pe care îi vom crește. Fiind tineri, au însă fluctuații, ceea ce necesită răbdare, trebuie să le dăm încredere. Am purtat discuții individuale cu ei, dar și colective, și sper că au înțeles ceva săptămâna aceasta, căci au intrat cu atitudinea bună! A fost o săptămână la dispoziție și am discutat, să demonstreze ceva cei care vor juca. Dacă am văzut atitudinea bună în antrenamente și în jocul după antrenament, și în plan tactic, atunci am luat hotărârea de a începe cu cei aleși…”

Comentariul LIVE TEXT al jocului de pe ”Electrica”, în consemnarea anterioară.

Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 2 și etichetat cu , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


8 − opt =

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: