Vulturii – Flacăra 1-1. Ce va fi în duelul timişean din octombrie?

Două divizionare C timişene care se vor întîlni în campionat, în C4, pe 12 octombrie, la ora 15, în runda a şaptea a turului, au remizat la unu într-un joc amical disputat sîmbătă de la ora 11 la Lugoj, Lucian Stoica (foto) egalînd pentru gazda Vulturii 2009 după ce Abiodun, remarcabil prin periculozitatea sa, deschidea scorul pentru Flacăra Făget.

A fost Vulturii 2009 – Flacăra 1-1 (0-1), lugojenii urmînd a fi oaspeţi ai făgeţenilor strămutaţi la Timişoara în runda marcînd mijlocul turului în C4. Pînă atunci însă mai sunt două săptămîni de pregătiri pentru Flacăra antrenată de Sorin Brândescu, ce urmează a debuta pe teren propriu, în Timişoara, contra Milleniumului Giarmata, respectiv 3 săptămîni pentru „Vulturi”, care zboară abia din 6 septembrie, în runda a doua, la Pandurii II.

Nou-promovata din Lugoj, pentru care săptămîna viitoare, conţinînd alte două partide de pregătire, va fi hotărîtoare în ceea ce priveşte conturarea lotului de jucători şi semnarea contractelor cu clubul, a apelat pentru toate cele 90 de minute la Ardelean şi Patrona, reprofilaţi la pauză din mijlocaşi în fundaşi, în vreme ce Mînecan a evoluat 75 de minute iar Crişan, autor al centrării la golul egalării, 60 de minute, în rest antrenorii Stan, Hromei şi Jivulescu rulînd majoritatea componenţilor Vulturilor, în două garnituri aproape distincte.

Meciul de sîmbătă s-a dovedit a fi destul de slab, jucătorii lugojeni părînd obosiţi, lipsiţi de vlagă, cu preponderenţă în ceea ce-i priveşte pe componenţii utilizaţi în prima repriză.O explicaţie ar putea fi şi startul întîrziat în campionat al Vulturilor, care le-a permis ca perioada de acumulări şi încărcătură fizică să continue chiar şi pînă în aceste zile, de unde şi o oarecare lipsă de prospeţime, deloc primordială în acest moment al pregătirilor. Totuşi, Vulturii 2009 şi-a mai creat o uriaşă ocazie, prin Şerban, iar după ce a egalat, 1-1, alte 3 foarte mari oportunităţi.

Pînă la urmă, cei circa 100 de spectatori au asistat la două goluri, golgeterul Lucian Stoica anulînd în minutul 65, din centrarea expediată de pe stînga de Crişan, fructificată printr-o preluare spre stînga şi un şut cu stîngul la colţul lung, reuşita lui Abiodun (foto) din minutul 30.

Abiodun Olayeni, 21 de ani, mijlocaşul ofensiv adus în iarnă de Flacăra de la colega reşiţeană de eşalon

Vulturii 2009 au păstrat sistemul 3-4-3, în componenţele Rusu – Mînecan, Hromei, Ştreangă – Ardelean, Patrona, Argatu, Ciorei – Anagor, Şerban, Crişan, respectiv Micşa – Ardelean, Patrona, Buliga – Drăguş, Vînătu, Barburescu, Crişan (60, Mînecan) – Precupanu, Gruneanţu, Stoica.

Dragostin şi Ploscariu au fost învoiţi iar Dobra şi Solomon continuă să ocupe infirmeria nou-promovatei, care va juca miercuri după-amiază în deplasare la Reşiţa, in Valea Domanului, cu un ex-Şcolar al cărui nume a fost deasemenea schimbat peste vară, iar sîmbătă la Timişoara, cu ACS Poli.

Abiodun, cu alte 3 ocazii în cont, precum şi Speroni, au dovedit prin evoluţia lor de sîmbătă că sunt peste media actualei garnituri a făgeţenilor şi chiar peste cota ligii a treia.

Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 3, Timişene și etichetat cu , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


× 9 = saptezeci doi

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: