Zicu incert, Colţescu inoportun iar Pandurii – Oţelul e pe rol

La conferinţa de presă înaintea meciului de miercuri cu Pandurii, antrenorul principal polist Dusan Uhrin jr. (în foto) s-a declarat nemulţumit de faptul că are foarte multe indisponibilităţi în lot, aceasta fiind o mare problemă în alcătuirea echipei de start în jocul de mâine la orele 19:30, pe “Dan Păltinişanu”, împotriva echipei Pandurii Tg-Jiu. Uhrin jr. a declarat : „Ceea ce spuneam înainte ultimelor etape, cu Astra și Sportul, vă voi spune și acum, şi anume că ne așteaptă un adversar foarte greu. Pandurii a câștigat ultimele meciuri, a înscris multe goluri şi cred că vor juca un fotbal ofensiv. Faptul că ne batem în fruntea clasamentului ne face să ne gândim doar la victorie. Dorim să ne întărim poziția din clasament. Cred că jucătorii sunt foarte obosiți dar pe de altă parte schimbăm echipa etapă de etapă. Aș spune că sunt prea multe schimbări de la meci la meci. Zicu este accidentat, nu știu cât de mult am putea să ne pronunțăm în privința lui, dar 100% nu știm dăcă va juca. În orice caz, nu voi menaja nici un jucător pentru meciul cu Rapid. Vor juca cei care sunt în formă la ora meciului. Magera și-a revenit, dar nu complet, după fiecare meci durându-l glezna. La fiecare joc încerc să aliniez cei mai buni fotbalişti pe care îi am la dispoziţie. Vom încerca să jucăm cât mai bine. Pandurii joacă relaxat, fără vreun obiectiv anume, ci doar să câştige.”

Daniel Stanciu (în foto) este bucuros de informaţia care a auzit-o în dimineaţa aceasta din sursele proprii, aceea că meciul dintre Pandurii şi Oţelul se va juca, iar scorul de 3-0 pentru gălăţeni se va anula. În cadrul conferinţei de presă a declarat : „Aşa cum zicea şi Dusan, ne asteaptă o partida grea. Jucăm cu o echipa care are nevoie de puncte. Sunt meciuri în care din păcate traversăm o perioadă proastă, avem foarte multe absenţe. Mâine avem şase jucători accidentaţi şi doi suspendaţi, Nikolic şi Alexa. Despre Pandurii, de la venirea lui Grigoraş echipa arată altfel. Din câte am înţeles, au câştigat rejucarea partidei cu Oţelul, e o informaţie, decizia finală va fi la finalul săptămâni. Sunt nemulţumit de delegarea lui Sebastian Colţescu la meciul cu Pandurii. Nu mi se pare corect ca la numai trei etape după ce a greşit categoric la Buzău împotriva noastră, tot el să fie desemnat să fluiere pe Dan Păltinişanu.”

Într-un exces de zel, LPF a anunţat programarea meciurilor din următoarele 3 runde după cea în curs, alb-violeţii urmând să joace în Giuleşti duminică 17 aprilie, de la ora 21,30, apoi în seara de Înviere, sâmbătă 23 aprilie de la ora 17, pe „Dan Păltinişanu”, cu FCM Târgu Mureş, iar apoi, joi 28 aprilie, de la ora 18,30, sub Feleac, cu „U” Cluj.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Fotbal, Poli Timişoara și etichetat cu , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


× 4 = douazeci

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: