Ziua generalului

În urmă cu mulți ani am vizionat un film de referință, „Noaptea generalilor”. Printr-o comparație forțată, mă gândesc că generalul Anghel Iordănescu ar putea fi antrenorul echipei naționale, chiar și interimar. Pe președintele FRF, Răzvan Burleanu, acest Harry Potter al fotbalului românesc, l-a prins pe nepregătite plecarea lui Pițurcă pe tărâmul făgăduinței, adică în lumea arabă. La fel cum pe majoritatea primarilor din marile orașe îi surprinde prima zăpadă de 10 centimetri.

La plecare, Victor Pițurcă se victimizează și le aduce reproșuri tuturor celor care l-au contestat. Posturile de televiziune obediente au pus imediat botul și îl regretă pe Pițurcă. Ar fi bine să se facă un raport între rezultatele obținute de Pițurcă și banii încasați din contractele cu FRF. Vă veți sidera!

Când mai sunt trei săptămâni până la partida cu Irlanda de Nord, se caută soluții de antrenori, mai multe nume fiind vehiculate. Departe de a cataloga antrenori, îi apreciez pe aceia care antrenează în Europa mai la vest de noi și nu pe cei care antrenează după dune de nisip și cămile. Interesantă și de luat în seamă este opinia lui Cosmin Contra, care nu are nevoie de sfătuitori și directori tehnici într-o eventuală numire a lui la echipa națională.

Până atunci, liga a II-a ne rezervă o întrecere cel puțin interesantă. ACS Poli, într-un real progres, reușește trei victorii consecutive cu același scor. Și acestea în detrimentul rivalei sale, Metalul Reșița, care a capotat la Slatina. Proba de foc pentru ambele formații va avea loc la sfârșitul acestei săptămâni, când vor întâlni în deplasare două echipe aflate în suferință, Șoimii Pâncota, respectiv FC Caransebeș.

În divizia C, seria a III-a, Sebișul nu cedează și continuă să fie lider, chiar dacă a remizat acasă în ultima etapă disputată. Apreciez comportamentul celor doi tineri din staff-ul UTA-ei Bătrâna Doamnă, Decebal Codruț Grădinaru și Claudiu Drăgan, doi oameni trecuți prin fotbal și nu oricum.

Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 1 și etichetat cu , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


+ 9 = saisprezece

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: