”Cupa Automotive 2014”, și cu lovituri de departajare în jocurile de clasament. Cătană, golgheterul competiției

La câteva zile după ce a fost dat verdictul în privința câștigătoarei din acest an, Continental Automotive păstrându-și trofeul și egalând-o la titluri cucerite pe Delphi Packard, care se impunea în 2011 și 2012, cea de-a patra ediție a ”Cupei Automotive” a luat sfârșit prin conturarea ierarhiei finale de la locurile 5 în jos.

Ultimele meciuri ale Cupei Automotive 2014 la minifotbal, întrecere rezervată echipelor alcătuite din sportive amatory angajați în cadrul companiilor din zonă din industria automotive, a adus așadar și ultimele clarificări în clasament.

Florin Cătană (TT Electronics), golgheterul ”Cupei Automotive 2014” la minifotbal, în organizarea Helios Sport

 

 

În primul joc al zilei s-au întâlnit, pentru ocuparea locului 7, echipele Leman Industrie și MGI Coutier. Deși au condus majoritatea timpului, cei de la Leman Industrie au fost de fiecare dată egalați, jocul încheindu-se la egalitate, scor 7-7. Mai siguri pe ei la loviturile de departajare de la 7 metri, cei de la MGI Coutier s-au impus cu 9-8.

În cel de-al doilea meci au jucat TT Electronics și Yazaki, miza fiind ocuparea locului 5. După un duel fără dubii în privința învingătorului, cei de la TT Electronics au învins cu scorul de 5-3, după ce au condus la un moment dat cu 5-1. Cei de la Yazaki ne mărturiseau înaintea partidei că vor fi atenți la marcajul aplicat golgheterului celor de la TT Electronics, Florin Cătană, dar planul le-a funcționat doar până la un anumit punct, abonatul la goluri înscriind de 3 ori și ajungându-l astfel din urmă pe golgeterul celor de la Delphi Packard. Restul golurilor au fost opera jucătorilor Tătaru și Croitoru respectiv Melintoni și Nicolae.

În consecință, ierarhia finală a ediției din 2014 a Cupei Automotive este după cum urmează: 1. Continental Automotive; 2. Delphi Packard Sânnicolau Mare, 3. TMD Friction, 4 Mahle, 5. TT Electronics, 6. Yazaki, 7. MGI Coutier Rom, 8. Leman Industrie, 9. HUF Timișoara, 10. HUF Arad.

Golgheter al competiției este Florin Cătană, de la TT Electronics, răsplătit pentru eficacitatea sa cu o minge Joma.

Iată și consemnarea anterioară, despre meciurile decisive pentru desemnarea ocupantelor podiumului: http://sporttim.ro/sport-de-masa/continental-automotive-isi-pastreaza-trofeul-%E2%80%9Ccupei-automotive%E2%80%9D

Iar conform bunelor obiceiuri la finele unei întreceri între amatori, tradiționala urare ”Felicitări învingătorilor, cinste învinșilor!” dar și la mai mare în 2015.

Iar de la minifotbal, tot pe baza sportivă Helios, la squash, în acest weekend: http://sporttim.ro/squash-2/squash-cupa-romaniei-mewi-in-timisoara-la-helios-sport

 

Acest articol a fost publicat în Futsal/Minifotbal și etichetat cu , , , , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


7 + unu =

 


Ultimele articole din categoria Futsal/Minifotbal: