Condusă la pauză cu 1-3, Informatica Timișoara răstoarnă scorul, elimină campioana Autobergamo Deva și intră în finala Ligii 1

Prim-divizionara de futsal a Timișoarei a revenit după o absență de un an în finala pentru aur a Campionatului Național sub egida FRF de fotbal în sală, prin a elimina din cursă în sala ”Constantin Jude” tocmai câștigătoarea titlului în 2017, Autobergamo Deva, de care a dispus cu 5-3 (1-3) după ce a deschis scorul într-un joc în care avea nevoie de o remiză, CS Informatica urmând a disputa ultimul act după sistemul cel mai bun din 5 partide contra finalistei de anul trecut CS United Galați, învinsă atunci acasă în al cincilea meci decisiv de cei de sub Cetate. Dunărenii vor găzdui și de astă dată primele două întâlniri ale finalei, în virtutea încheierii pe locul 2 după sezonul regular, primul cu un sezon înainte.

Informatica și United vor avea așadar la dispoziție un număr de cel puțin trei încleștări în finala ediției 2017-2018 în Liga 1, ca o ironie a sorții după ce pur și simplu și-au bătut joc de întâlnirea tur din sezonul regular, cea din Banat, rămasă nedisputată după două tentative eșuate în care fiecare formație se alinia pe rând de una singură la centru, dar și în urma unui retur transformat într-o farsă la Dunăre prin abandonul de către timișorenii în efectiv restrâns cu tineri din echipa a doua, puțin după pauză, la scorul de 10-0 în favoarea moldavilor. Rezultat metamorfozat apoi într-un 3-0 la ”masa verde”, care, coroborat cu verdictul la recursul gălățenilor în cazul confruntării tur, anunțat cu puțin înaintea disputării revanșei, și anume că în temeiul articolului 13.1 din ROC Comisia de Recurs a FRF a sancționat Clubul Informatica Timișoara cu pierderea jocului cu United Galați din etapa 9 cu forfait (5-0) și penalitate sportivă de 4.000 lei, a răsturnat ierarhia sezonului regular prin rocada între cele două formații, coborându-i pe cei de pe Bega pe locul 3 și așadar în calea devenilor în faza semifinală play-off sub forma a două serii triunghiular.

Ceea ce ar fi putut deveni așadar o finală între Autobergamo și Informatica a intrat mai repede în cadru, la ora grupelor semifinale, iar după ce timișorenii s-au impus în tur sub Cetate printr-un unic gol marcat în ultimele câteva secunde, devenii au fost nevoiți să vină la victorie în sala ”Constantin Jude” pentru a răsturna ierarhia și a rămâne în cursa pentru apărarea laurilor de campioni.

Eșuată deși au întors scorul până la pauză, conducând cu 1-3, după care jucătorii antrenați de Robert Lupu au reușit egalarea necesară deja în primele 6 minute ale părții secunde, în urma unei degajări anapoda a portarului Tonița dar și a reușitei lui Savio Valadares, completând ulterior o seară victorioasă: 5-3. Implicit, deși au pornit la drum în totalul celor 4 apariții în faza semifinală cu un handicap de două puncte în urma devenilor, în virtutea pozițiilor ocupate după sezonul regular, cei de la CS Informatica și-au croit drum spre actele finale, în care a pătruns și CS United Galați printr-o necesară și suficientă remiză la Odorheiu Secuiesc, 3-3 (2-3) cu Futsal Klub, în fața cărora moldavii se lansau la startul Seriei 2 din aceeași fază semifinală tot cu un avans de două puncte. De notat că United și harghitenii remizau și în turul din 25 aprilie de la Dunăre, 4-4 după ce tot trupa din Odorhei conducea la pauză, cu 0-1.

Se vor duela așadar pentru titlu finalistele învinse de târg-mureșeni respectiv deveni în ultimele acte din 2016 și 2017, și anume CS Informatica și CS United Galați, timișorenii pierzând cu 4-0 și 1-2 în urmă cu 2 ani în fața celor de la CityUS iar moldavii după ce au condus cu 1-0 și 2-1 la scorul general al partidelor finalei cu Autobergamo din perioada 15-30 mai 2017.

Atunci, United a învins mai întâi acasă cu 4-2 dar a și pierdut o zi mai apoi cu 3-5, învingând din nou în 22 mai la Deva cu 1-2 dar și cedând a doua zi pe același teren cu 6-2, întâlnirea decisivă, de la Dunăre, fiind cu o ploaie de goluri, 5-8 de la 3-2 la pauză. Ce va fi în finala din 2018 vom vedea luna aceasta, însă până una alta CS Informatica poate savura eliminarea campioanei, deși s-a aliniat într-un efectiv restrâns, din care s-au remarcat cu golurile serii pentru învingători sportivi prezenți la turneul final Euro 2018, atât internaționali sârbi cât și români naturalizați.

Servit de căpitanul Simic, conaționalul său Rakic a deschis scorul în minutul 7 al partidei de la ora 18 din sala ”Constantin Jude”, însă Autobergamo a egalat prin Robert Matei iar Csoma Alpar a înscris de două ori pentru deveni în același minut 17, plasându-i pe oaspeți în pole-position pentru intrarea în finală.

Deja nași ai devenilor pe frontul Cupei României, timișorenii au învins și în returul directelor din Seria 1 semifinală, făcând diferența tot în repriza a II-a, după ce tonul l-a dat degajarea portarului Tonița tocmai în Felipe. Iar odată ce Savio a egalat în minutul 26, gazdele au avut doar de conservat remiza, surprinzându-și vizitatorii pe contre finale, mai întâi în urma unei lovituri libere, cu două minute înaintea încheierii meciului, prin căpitanul Simic, iar apoi în ultimele secunde, prin Felipe, și în urma unor îmbrânceli generale, soldată cu 4 cartonașe galbene.

Încă un episod plin de suspans în seria duelurilor pe două fronturi între timișoreni și deveni, CS Informatica izbutind pătrunderea în finală tocmai în dauna campioanei și în ciuda faptului că au triumfat în revanșă deși bazându-se pe numai 8 jucători, în condițiile în care, pe lângă marcatori, a mai început partida portarul Iancu și au intrat pe parcurs Araujo, Deco și antrenorul Lupu, în comparație cu cei 10 componenți ai învinșilor.

Urmează finala est-vest, în care CS Informatica are ocazia să-și spele păcatele, și știe mult prea bine și cu exactitate despre ce este vorba.

Acest articol a fost publicat în Futsal/Minifotbal și etichetat cu , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


2 + = noua

 


Ultimele articole din categoria Futsal/Minifotbal: