CS Informatica, prim pas întins către locul 3 și ”bronz”

Acum o săptămână, marți seară, CS Informatica Timișoara juca la Galați al doilea meci al semifinalei ediției în curs din Liga 1 de futsal, pierdut de o manieră dramatică în fața gazdei CS United, care egala astfel scorul general al partidelor câștigate, 1-1, dunărenii triumfând apoi și în întâlnirea decisivă de peste alte 24 de ore. Implicit, vicecampioana de anul trecut a rămas cu consolarea disputării finalei mici, pentru locul 3, programată tot în sistemul ”două victorii din 3 jocuri”, primul pas fiind cu dreptul, fără nici un gol primit în confruntarea de la ora 18 din sala ”Constantin Jude”, chiar dacă oaspeții semnau cele mai multe reușite în sezonul regulat, 126 în 20 de etape, și nici nu pierdeau tur-retur cu bănățenii.

 

La 6 seri după ce a înghițit la malul Dunării deziluzia naufragiului în semifinalele actualului campionat al Ligii 1 de fotbal în sală, vicecampioana din 2016 n-a avut încotro și a strâns rândurile în încercarea de a se reabilita în aparițiile cădere de cortină ale campaniei în curs, contând pentru finala mică, în căutarea medaliilor de bronz, spre care a făcut un prim pas hotărât în unica partidă programată pe teren propriu în întâlnirile rezervate adjudecării locului 3: CS Informatica Timișoara – F.K. Odorheiu Secuiesc 4-0 (2-0).

Mai multe priviri au fost atrase în acest început de săptămână de demararea finalei pentru medaliile de aur ale Ligii 1 în Campionatul Național FRF de fotbal în sală, între câștigătoarele semifinalelor, CS United Galați și Autobergamo Deva, așa încât primul duel de pe malurile Begăi a rămas în umbra întâlnirilor de la Dunăre, dar nu fără importanța sa, CS Informatica având totuși astfel ocazia să rămână pe podiumul elitei la futsal, după locul 2 ocupat în prima sa stagiune în concurs.

Învinse în semifinalele de anul trecut, CS United Galați și Autobergamo Deva s-au revanșat în actuala ediție de campionat și au pătruns în ultimul act, iar după ce luni seară s-au impus moldovenii cu 4-2 (1-0), astăzi a venit rândul finalistei învinse la Timișoara a Cupei României să învingă și să egaleze la unu scorul la meciuri în lupta pentru aur, printr-un 3-5 (2-2). Confruntarea la titlu se mută la începutul săptămânii viitoare în capitala județului Hunedoara, pe 22 și 23 mai, iar dacă va mai fi cumva nevoie de un al cincilea joc, decisiv, acesta se va disputa în 29 mai, înapoi pe malurile Dunării.

Prin disputarea unei finale între gălățeni și deveni s-a respectat ordinea ierarhică finală după returul sezonului regulat, United și Autobergamo încheind cele 20 de etape pe primele două poziții, pe când F.K. Odorheiu Secuiesc și CS Informatica, implicate în ”finala mică”, sfârșeau prima fază a campionatului pe locurile 3 și 4.

Motiv pentru care gruparea mai bine clasată după retur are parte la o adică de două partide acasă, dintre care prima luni 22 mai de la ora 19, care ar putea fi însă și ultima dacă Informatica o va tranșa favorabil, evitând implicit un meci decisiv ce îi juca festa la Galați.

Alb-albastru-negrii s-au reabilitat prompt după eșecurile de la Dunăre și n-au încasat gol în această seară de la cea mai prolifică formație în sezonul regulat, pe care au învins-o în premieră în actuala ediție de campionat, după ce remiza înregistrată în retur la Timișoara a încurcat planurile elevilor și colegilor antrenorului-jucător Robert Lupu mai mult decât părea la prima vedere.

Căci în urmă cu puțin peste două luni, în antepenultima etapă a sezonului regulat, pe care Informatica o aborda cu doar un punct avans față de oaspeții săi din Odorheiu Secuiesc, timișorenii au remizat acasă 4-4 (3-3) pe 5 martie, puncte risipite ce le-au diminuat șansele de încheiere a returului pe podium. Un succes atunci în dauna vicecampioanei din 2015 și a ocupantei locului 3 în 2014 i-ar fi distanțat pe bănățeni la 4 puncte cu două runde rămase de disputat, dintre care una acasă cu reșițenii, ceea ce ar fi echivalat cu un alt traseu în play-off, în sferturi cu târg-mureșenii iar în semifinale contra devenilor, aceștia având avantajul unor eventuale două partide acasă. Într-adevăr, peste doar o etapă F.K. Odorheiu Secuiesc dispunea cu 9-2 de ex-campioana CS CityUS iar Informatica pierdea cu 4-3 la Galați, gruparea harghiteană preluând astfel poziția a treia cu două puncte avans înaintea reuniunii finale.

Ce-a urmat este deja istorie iar CS Informatica a sfârșit prin a fi eliminată de campioana sezonului regulat, însă n-a mai dat greș și la această a doua vizită a hargitenilor pe Bega în 2017. Thiago Alcantara a marcat două goluri iar Valentin Ilaș și portarul Molina câte unul, câștigătoarea Cupei României apropiindu-se de un nou set de medalii pe sezonul în curs, de bronz, în campionat.

Deplasarea de azi a reprezentat pentru cei din Odorheiu Secuiesc întâia apariție după jocurile semifinale pierdute pe 1 și 7 mai, cu 1-4 acasă și cu 3-1 în meciul al doilea, la Deva, pe când Informatica s-a aliniat din nou la start după echilibrata ”dublă” pierdută în 9 și 10 mai, săptămâna trecută.

Mai rămâne ca timișorenii să confirme și luni seară în ceea ce ar putea fi ultimul lor meci în actualul campionat, într-un loc în care nu învingeau în turul sezonului regulat, 2-2 (1-1) pe 28 octombrie 2016.

Acest articol a fost publicat în Futsal/Minifotbal și etichetat cu , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


× sapte = 63

 


Ultimele articole din categoria Futsal/Minifotbal: