Egalată, campioana Informatica preia din nou conducerea prin recrutul Ovsiannikov și păstrează Supercupa României

În ciuda dificultăților financiare care au produs peste vară o hemoragie la nivelul nucleului efectivului câștigător a mai multor trofee, printre despărțiri numărându-se și cea de căpitanul sârb, neajunsuri care însă n-au copleșit-o ci doar au motivat-o suplimentar, CS Informatica Timișoara a exersat cu succes în vederea triunghiularului acasă de săptămâna viitoare din preliminariile Futsal Champions League, păstrându-și în această seară, pe teren neutru, trofeul Supercupei României. Campioana a condus aproape în permanență vicecampioana din Galați, într-o reeditare a finalei la titlu în play-off-ul din primăvară, și a reacționat prompt odată egalată, tocmai prin unul dintre noii achiziționați, ucraineanul Ovsiannikov.

La ce vară toridă a avut prin prisma incertitudinilor date de constrângerile financiare, campioana României la fotbal în sală a supraviețuit spectaculos întru a limita pagubele, CS Informatica putându-se declara în cele din urmă satisfăcută că a izbutit menținerea în lot a unor componenți cheie, deși pe picior de plecare, precum Savio, brazilianul naturalizat cu succes ca marcator pentru ”tricolori”, și că va reprezenta totuși futsalul carpatin în preliminariile principalei competiții continentale intercluburi, primul hop fiind conferit de triunghiularul de săptămâna viitoare din sala ”Constantin Jude”, cu Lynx, campioană a Gibraltarului, și Osmanlispor, campioana Turciei.

În perspectiva debutului european, o repetiție de succes în jocul unic al Supercupei României, tradițională ridicare de cortină a fiecărui sezon intern, constituia o necesitate pentru Informatica, iar faptul că timișorenii îndrumați de Robert Lupu și-au păstrat trofeul tocmai prin golul la debut al unui sportiv proaspăt achiziționat din Ucraina ca reacție imediată la egalarea izbutită de CS United Galați a dat de înțeles încă de la prima încercare că bănățenii s-au mișcat chiar bine pe piața transferurilor, căutând să facă față cât mai eficient circumstanțelor ivite.

Câștigători vara trecută ai Supercupei României în dauna devenilor pe care i-au depășit în meci unic și în ultimele două finale ale Cupei României, timișorenii deținători la zi ai tuturor celor 3 trofee interne și-au mărit zestrea cabinetului prin a trece cu 4-3 în această seară de CS United Galați, învinsa lor din finala play-off a ediției trecute.

CS Informatica, la start cu Iancu între buturi și Savio cu Deco completați de noile achiziții ucrainiene Bondar și Ovsinniakov, a deschis scorul în minutul 10 prin Araujo, sosit la mijlocul sezonului trecut, servit fiind de Savio, iar după nici 90 de secunde și-a dublat avantajul prin Mimi Stoica, experimentat recrut aflat la prima reușită pentru garnitura îndrumată de Lupu după sosirea de la deveni, printre alte completări ale efectivului: 2-0. ”Dubla” bănățeană nu i-a demobilizat însă total pe dunăreni, care, cu numai 5 secunde înainte de pauză, au relansat ”Supercupa” prin a reduce din handicap grație golului lui Nuno Coco, unul dintre străinii moldavilor: 2-1.

Minim avantaj pe care timișorenii l-au conservat nu fără emoții la reluarea partidei, când mai întâi același Mimi Stoica a semnat din nou desprinderea la două goluri, dat tot Nuno Coco a redus din handicap după o recuperare iar Lascu chiar a și egalat.

Mai treceau însă doar alte zece secunde și noua achiziție Ovsiannikov o readucea decisiv pe Informatica în avantaj, 4-3, alb-violeții făcând ceea ce știu mai bine, să câștige în regim de adversitate, semn că cel mai bine și mai bine le prinde să joace la victorie, iar cel mai rău, să se lase apăsați de situație și puși pe gânduri.

Încă un triumf, încă un trofeu, și câte s-or fi strâns deja oare!?, fiind greu de ținut evidența într-o perioadă atât de scurtă de timp de la lansarea clubului în arena competițională, și implicit încă un motiv de a continua indiferent de nivelul provocărilor sau dificultăților, ba chiar tocmai în pofida acestora.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Futsal/Minifotbal și etichetat cu , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


× 6 = patruzeci opt

 


Ultimele articole din categoria Futsal/Minifotbal: