Gabriel Lungu: ”Futsalul românesc a devenit o haită! Prin decizia care s-a luat şi de către FRF, am spus stop joc” Prime efecte ale pierderii lui Lupu: Informatica Timișoara – Autobergamo Deva 1-4. GALERIE FOTO

Orice joc direct cu vecinii din Deva a fost de fiecare dată de maximă însemnătate în registrul Informaticii Timișoara, iar nici cel programat luni seară în sala ”Constantin Jude” nu putea face excepție, dat fiind că un succes al campionilor naționali ”violeți” de pe Bega i-ar fi săltat ierarhic peste Autobergamo, pentru o iernare pe locul 2 în Liga 1 de futsal înaintea ultimelor 6 etape rămase din retur pe 2019. Însă disputa la vârf de la finele campaniei de toamnă a căpătat un caracter cu totul aparte pentru gazde odată ce antrenorul-jucător al bănățenilor, Robert Lupu, a anunțat vineri că nu va mai sta pe banca deținătoarei tuturor trofeelor interne, ci în tribună, din postura de selecţioner al naţionalei României. Primele efecte s-au resimțit apoi în teren, CS Informatica Timişoara – Autobergamo Deva 1-4 (0-2), iar ulterior Gabriel Lungu, conducător al amfitrionilor, a fost cât se poate de tranșant pe adresa FRF.

Fără doar și poate, CS Informatica ținea să încheie cu bine un an calendaristic în care obținuse în premieră titlul național în elita fotbalului de sală intern, însă meciul cădere de cortină dar și derby de luni seară a fost abordat de gruparea timișoreană sub spectrul proaspetei renunțări a antrenorului-jucător Robert Lupu la rolurile deținute la echipa de pe Bega, renunțarea în favoarea axării strict pe postul de selecționer al reprezentativei de seniori, pe care îl deținea în paralel.

Iar gazdele, fără până mai ieri antrenorul-jucător Robert Lupu, nu au reuşit să câştige disputa din retur cu Autobergamo Deva, ca prim efect evident al pasului pe margine efectuat de cel care își unea destinele cu cel al clubului bănățean încă de la lansarea Informaticii direct în Liga 1 de futsal, în vara lui 2015. Iar după jocul pierdut de timișoreni cu 1-4 (0-2), diriguitorul clubului gazdă, Gabriel Lungu, a oferit un crâmpei al posibilelor consecințe ulterioare rupturii de zilele trecute.

Cu Lupu pe banca tehnică sau în teren, CS Informatica Timișoara câștiga în ultimii 3 ani încet și sigur tot mai mult teren în dauna devenilor, protagoniști de frunte în acest deceniu ai futsalului autohton, atât prin prisma rezultatelor directe, ca prim pas pe calea modificării unor raporturi de forțe, cât și prin depășirea în mod repetat a celor de la Autobergamo în finale cu trofeul pe masă, cu bis în Cupa României, completarea venind în 2017 în Supercupă iar cireașa pe tort fiind pusă în campionat, anul acesta. Cel mai adesea, în condițiile unor dificultăți financiare întâmpinate de bănățeni…

Câștigători pe 2018 a tot ceea ce se putea câștiga, Liga 1, Cupa României și Supercupa, cei de la Informatica aveau deja de păstrat un blazon, iar fiecare duel direct cu devenii, fie și în faza incipientă a sezonului regular din campionat, constituia o piatră de încercare. Devenită însă dintr-o dată piatră de moară, odată ce Robert Lupu a lansat vineri anunțul.

O partidă acasă cu Autobergamo în sezonul regular nu era oricum floare la ureche, drept dovadă că Informatica nu se mai impusese în ”Constantin Jude” în precedentele două confruntări de acest gen, 2-3 și 2-2, după ce o câștiga pe prima, 1-0 în campania lansării, dar în noul context tocmai conturat a devenit cu atât mai dificilă. Lupu a făcut pasul, anunțat sec vineri de FRF în sensul că ”se dedică exclusiv echipei naționale de futsal”, iar momentul lansării veștii a complicat pentru gazde ecuația derby-ului. „Acum, înainte de startul unei noi campanii de calificare, pentru Cupa Mondială din 2020, a venit momentul să mă dedic doar echipei naționale, să îmi ofer întreg timpul în beneficiul proiectului pe care l-am început în urmă cu trei ani. Am obținut între timp o calificare la EURO, am fost aproape de a merge în următoarea fază, dar obiectivele mele sunt și mai îndrăznețe. Tocmai de aceea am luat această hotărâre. Doresc să mulțumesc întregii echipe și conducerii Informaticii Timișoara, care mi-a înțeles decizia, și, în același timp, să îi asigur pe fanii futsalului din România că voi face tot ce depinde de mine pentru ca naționala noastră să ajungă la un nivel cât mai înalt”.

Tare puțini au fost amatorii de futsal care s-au arătat interesați luni seară să vadă cum se vor descurca timișorenii în absența lui Robert Lupu, circa 150 de spectatori, iar prima constatare a ținut de retragerea numărului 7 dintre tricourile campioanei țării, o amintire atârnată pe umeraș de balcon, în vreme ce fostul antrenor-jucător lua loc doar în tribuna din ”Constantin Jude”, cu Gabriel Lungu alături. Ex-tehnicianul Informaticii, de-acum doar ca selecționer al reprezentativei de seniori a României, într-o bruscă delimitare de planul paralel la nivelul echipelor de club. Ulterior, la finalul partidei, Lungu nu se ferea să spună fățiș și răspicat ce și cum pe adresa Federației Române de Fotbal, for având sub tutelă futsalul intern, însă toate acestea fiind zise, bătăile de cap îi rămân aceleași, sau mai bine spus chiar mult mai mari decât le-a avut oricum până mai ieri.

Iar chiar cea mai mică problemă de moment în registrul lui Lungu ar fi că Informatica n-a urcat în clasament peste deveni, ba din contră, aceștia s-au distanțat grație victoriei de pe Bega la 5 puncte de timișoreni, Autobergamo devenind lider peste iarnă și mulțumită penalizării gălățenilor din sezonul trecut, 29 de puncte pentru ”albii” din județul Hunedoara. Care s-au impus la scor prin prisma celor înscrise pe tabela de marcaj, 1-4, rezultat ce nu reflectă însă realitatea din teren. Un ultim meci al timișorenilor pe 2018, prim pas cu stângul pentru antrenorul Daniel Rupa. Și un rezultat bun pentru Obadă & Co în așteptarea noului lor antrenor principal, Nelu Stancea, care a acceptat oferta celor de la Autobergamo Deva după 5 ani şi jumătate de activitate la Iaşi, încheiat sâmbătă printr-un 3-3 acasă cu buzoienii. ”A venit vremea să mă bat şi la titlu, pentru că mergând la Autobergamo Deva, acesta va fi obiectivul”, a explicat și Stancea, o altă mutare ca parte a glisării plăcilor tectonice la vârful futsalului de club românesc.

Ce va urma, rămâne de văzut, însă cert este că pe moment CS Informatica Timişoara a rămas cu 24 de puncte şi va ierna pe locul patru până la deplasarea din 19 ianuarie 2019 la Imperial WET Miercurea Ciuc, în speranța continuității, pusă sub semn de întrebare prin cele relevate la cald după înfrângere de Gabriel Lungu. A mai aruncat prosopul în 2018 și proaspăta campioană națională la zi a voleiului masculin, ”Tricolorul” Ploiești, așa încât precedente ar exista.

Cert este și că Informatica a mai trecut deja prin alte momente de cumpănă în scurta-i istorie, în care, la fel, n-a fost departe de a arunca prosopul, continuând totuși și mulțumită catalizatorului Lupu, antrenorul-jucător, însă se pune întrebarea cum va face față actualei provocări, în absența sa.

În teren, primul efect s-a resimțit cât se poate de rapid, căci chiar în primul minut de joc căpitanul Cristian Obadă a deschis scorul pentru oaspeţii de la Autobergamo. Iar reacția gazdelor s-a lăsat așteptată, semn al impactului psihologic major…

Astfel, în minutul 4, Stoica a ratat egalarea cu poarta goală. Iar în minutul 6, portarul timişorean Roberto Voin primea ”galben” pentru jucarea mingii cu mâna în afara careului de 7 metri. Alte cartonașe acordate la retragere de Gabriel Gherman și în minutul 7, lui Fereira din rândurile celor din Deva şi lui Deco de la timişoreni, pentru îmbrânceli. Și încă unul pentru oaspeți, primit de Cristian Obadă…

Minutul 11 aducea desprinderea, 0-2 puțin după mijlocul primei reprize, când Pardo Noe a pus latul de la 7 metri lateral stânga, catapultând balonul în vinclu. În schimb gazdele ratau pe rând prin Deco, Ilaş și Stoica fie și chiar de trei ori, portarul Petrişor salvând goluri ca şi făcute.

Și după pauză gazdele au fost aproape de gol, dar și alte cartonaşe galbene și-au aflat destinatarii. Pedro de la bănățeni, dar și Calvo Pardo. În sfârşit, după atâtea ocazii irosite, Stoica a și înscris, cu un şut de la 15 metri direct în dreapta lui Petrişor, care scotea pentru prima oară mingea din plasă… 1-2. Avea să fie însă și pentru ultima oară.

Căci, chiar dacă și în continuare meciul a fost cât se poate de frumos, Informatica s-a rezumat la a rămâne în special imprecisă la finalizare, deși tare aproape de egalare. Ce mai ocazie rarisimă în contul ucraineanului Denis Ovsyannikov, călcâi spre poarta goală, dar mingea trece de puţin pe lângă bară.

După care căpitanul devean era eliminat pentru două ”galbene” şi pleca în tribună. De-acum nu doar Lupu urmărea jocul dintr-o postură necaracteristică lui până mai ieri, ci și Obadă. Se mai întâmplau oare multe?

Da… Timişoara rata din nou iar Deva marca, 1-3 în minutul 33, prin Pânzaru, cu un şut în vinclu de pe flancul drept, de la 8 metri. Pedro a şutat în bară în minutul 39, spulberând și ultimele speranțe de revenire ale gazdelor bănățene, iar ca tristețea să fie și mai apăsătoare, în chiar ultima secundă, oaspeţii au mai marcat și golul patru, prin Andre Luis. Ceea ce a amplificat nu doar senzația că rezultatul nu reflectă cele întâmplate pe teren, dar fotbalul se joacă pe goluri, nu pe ocazii. Fără talismanul său, fostul antrenor-jucător Robert Lupu, în tribună, Informatica a încheiat anul în cel mai neplăcut mod cu putință, fără ca Gabriel Lungu să-și ascundă apoi simțămintele.

*

CS Informatica Timişoara: 1. Vlad Iancu, 12. Roberto Voin – 3. Andrei Stănilă, 4. Da Silva Pedrinho, 8. Valentin Ilaş, 9. Daniel Araujo, 10. Andre Nogueira Deco – cpt., 11. Florentin Denis Dan, 14. Dmytro Bondar, 17. Theodor Lungu, 20. Denis Ovsyannikov, 5. Dumitru Stoica.

Antrenor: Daniel Rupa.

Autobergamo Deva: 20. Petrişor Toniţa, 1. Darius Savu – 2. Pânzaru, 10. Cristian Obadă – cpt., 8. Andre Luis Sase, 14. Calvo Pardo Noe, 16. Paulo Ferreira, 11. Sergiu Tacot, 12. Guillerme Varela, 3. Atila Biro, 9. Mihnea Toader.

Antrenor interimar: Adrian Moţ.

Au arbitrat: Gabriel Gherman şi Marian Ivănescu (ambii Bucureşti). Rezervă de arbitru Liviu Ghiţă (Piteşti).

*

La cald…

Adrian Moţ  (antrenor interimar Autobergamo): ”Într-adevăr, e o victorie importantă, o opţiune pentru a termina acolo sus sezonul regulat. Ştim cu toţii că e lung campionatul, importantă e forma din play-off. Vom avea sărbători frumoase, ne pregătim pentru obiectivul final. Planul nostru a fost să dea fiecare ce are mai bun. E meritul tuturor, începând de la preşedinte și până la ei, care au demonstrat că merită să fie la această echipă… Ne-am apărat bine, până la urmă a ieşit bine, cu tot cu acea eliminare. Sunt sigur că Informatica va găsi soluţiile de a continua… Nelu Stancea va prelua echipa deveană din iarnă”.

Gabriel Lungu (preşedintele clubului Informatica): ”A fost un meci foarte bun, din păcate s-a întâmplat așa, pentru că mă uit că Robert Lupu e acolo, pe margine, şi nu trebuia să fie acolo. Nu aveai cum să faci o asemenea mutare, tu, ca federaţie, şi să ne iei şi jucătorul, şi antrenorul. S-a văzut în această seară că nu l-am avut nici pe jucătorul Robert Lupu, şi nici antrenorul, și nu e posibil aşa ceva. Vine de la aceste cluburi, inclusiv Deva, care altfel nu puteau să câştige, şi s-au pus pe federaţie. Au atâta influenţă, nu mai are rost să vorbesc… Informatica probabil deranjează, a câştigat tot ce se putea câştiga anul trecut. Să vedem, din aceste echipe, câte o să mai câştige un trofeu. Şi-au bătut joc de noi! Îi mulţumesc lui Robi şi acestor jucători minunaţi, azi au jucat foarte bine, dar din păcate… Trebuie să se întâmple ceva!!! Futsalul românesc a devenit o haită, și nu ştiu pentru ce atâta patimă, căci bani nu sunt. Vor să câştige!? Nici un fel de problemă… Am vorbit cu Răzvan Burleanu, i-am spus că nu sunt de acord cu decizia respectivă. Nu vreau să spun cum a fost luată această decizie, printr-o simplă discuţie în cadrul unei comisii. Comisia respectivă, când se doreşte să treacă ceva, e întrebată. Când nu, trimite un comunicat….Vedeţi că am discutat şi s-a întâmplat chestia asta. Nu e posibil pentru sportul timişorean, să nu fim susţinuţi, e inadmisibil, şi vreau să anunţ că e ultimul meu meci la Informatica. Îmi pare foarte rău, cred că am făcut destule sacrificii, destule performanţe. Eu sunt mândru de aceşti băieţi, de ceea ce am făcut, dar nu se poate! Am ajuns la capătul puterilor! Prin decizia care s-a luat şi de către FRF, am spus stop joc… Mai sunt oameni, Florin Chiriţescu, şi alţi oameni care se luptă pentru această echipă. Nu mai are nici un rost, pentru că am făcut eforturi, am încercat să discut cu o grămadă de oameni… Nu vreţi sport, nu are rost să vă dăm! Ce să fac!? Să-i oblig!? M-am săturat să bat la porţi. După ce că nu am antrenor, nu am avut unde să mă antrenez. A trebuit să merg la Săcălaz. Din păcate, asta este infrastructura. Îmi pare rău, pentru că am pus suflet. Am jucat şi în Liga Campionilor. Nu ştiu ce o să se întâmple! Echipa nu se va retrage, pentru că am aranjat cât de cât un buget. Vreau să rămână toţi jucătorii. Am vrut să mă retrag mai demult… Când ajungi în vârf, e mai greu. Toată lumea vrea ceva de la tine, dar nimeni nu-ţi dă. Sunt convins că Informatica va merge mai departe, poate în sfârşit se va gândi cineva să se îndrepte şi către Informatica. Uitaţi-vă la handbal, Ambros e antrenor la Rostov şi la naţională. De ce trebuie noi să cedăm la presiunea unora sau altora!? Noi am făcut aici performanţă din plăcere. Ne-au blamat că nu dăm banii jucătorilor… Dar important e să-i respecţi, să discuţi cu ei, că dacă nu-i dai salariul acum, i-l dai luna viitoare…”

Rezultatele etapei a XII-a în Liga 1 de futsal, clasamentul actualizat și programul primei runde din 2019, pe coloana datelor tehnice.

Fotografiile

 

 

Acest articol a fost publicat în Futsal/Minifotbal și etichetat cu , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


+ trei = 9

 


Ultimele articole din categoria Futsal/Minifotbal: