Imperial Wet, deja cu biletele pentru finala Ligii 1 în buzunar, 11-2 acasă cu Informatica Timișoara. Harghitenii, ultim act cu United Galați

Campioana ediției trecute a Ligii 1 de futsal, CS Informatica, a încheiat fără nici un punct și pe ultimul loc al uneia dintre seriile triunghiular din faza play-off a sezonului în curs, timișorenii înregistrând astăzi după prânz și cea de-a patra înfrângere în întâlnirile grupei valorice 1-6, pe terenul câștigătoarei uneia dintre jumătățile de tablou al acestui minicampionat, Imperial Wet Miercurea Ciuc, harghiteni care aveau deja asigurate biletele pentru finala Campionatului Național, indiferent de deznodământul încleștării acasă cu bănățenii, pe care o abordau ca mari favoriți.

Fosta campioană a țării are doar satisfacția de a fi deschis scorul în primul minut al deplasării de la ora 13:15 la Miercurea Ciuc, însă Imperial Wet s-a desprins cu alte 3 goluri în ultimele 5 minute ale reprizei I, 6-2 scor la pauză, după ce timișorenii au ținut aproape, 3-2 în primul sfert de oră. 

Meciul a avut însă doar un caracter academic, antrenament cu public și repetiție pentru harghiteni înaintea finalei la titlu, dat fiind că Imperial Wet și-a asigurat încă de vinerea trecută calificarea din această serie triunghiular în ultimul act pentru trofeu, printr-un 3-4 decisiv la Călărași, unde Futsal Club Dunărea, cu două puncte mai puțin față de lider la startul respectivei confruntări, mai putea spera doar să treacă de câștigătoarea sezonului regular iar aceasta să piardă și astăzi pe teren propriu disputa cu timișorenii.  

Astfel, primele două clasate după campionatul tur-retur, Imperial Wet și CS United Galați, vor juca și finala, calificate fiind de pe locul I în triunghiulare, primul dintre cele maxim 5 meciuri fiind programat pe 13 mai de la ora 19:30 în Harghita, unde se va derula peste alte 24 de ore și cea de-a doua partidă, dar și o decisivă la nevoie, confruntările 3 și eventual 4 urmând a avea loc pe 19 și 20 mai la Dunăre. Iar de pe locul 2 în triunghiulare, Dunărea Călărași și Autobergamo Deva vor da piept pe 9 mai în sud-estul țării în finala ”mică” pentru locul 3 în ierarhia finală și ”bronzul” Ligii 1.

Ieșite prematur din asemenea calcule, CS Informatica și FK Odorheiu Secuiesc pot rămâne numai cu satisfacția calificării în play-off, timișorenii fiind în imposibilitatea de a năzui la disputele pentru medalii, dat fiind marea schimbare survenită în iarnă în viața prim-divizionarei, despărțită de antrenorul Robert Lupu, axat de-atunci doar ca selecționer al naționalei de seniori, și implicit de titulari de forță ai echipei, un pas în lateral efectuând în decembrie și finanțatorul Lungu.

În consecință, nici eșecul la scor pe terenul aspirantei la titlu, cea mai categorică înfrângere a bănățenilor în noul format, nu are darul de a contraria, garnitura întinerită a Informaticii vizând o continuare cât mai bună în barajele tur-retur ale Campionatului Național de juniori U19, duminică 5 mai de la ora 14 la Șoimii Șimand iar peste încă o săptămână în manșa secundă, acasă, după ce bănățenii cucereau în actuala ediție Cupa României U19.

Pentru conformitate, numai Imperial Wet a mai înscris astăzi după pauza ultimului meci din faza play-off, de încă 5 ori, 11-2 rezultat final, după 6-2 la pauză, Cristi Matei și Tanko cu câte 3 goluri fiecare, Alvaro și Duque cu câte două precum și Covaci marcând în contul harghitenilor, iar Alvaro și în propria poartă, plasă scuturată din partea timișorenilor de antrenorul-jucător Valentin Ilaș. Iar tot astăzi, de la ora 13, într-un ultim joc din cealaltă serie, dar cu același caracter academic dat fiind apele deja limpezite, Autobergamo Deva a dispus cu 8-3 de CS United Galați, dunărenii evoluând cu biletele pentru finală la purtător.

Clasamentul sezonului regular cu 18 etape al Ligii 1, pe baza căruia au fost stabilite cu tot cu puncte din oficiu, nici unul pentru timișoreni, seriile de trei din play-off, pe coloana datelor tehnice. 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Futsal/Minifotbal și etichetat cu , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


9 − = sapte

 


Ultimele articole din categoria Futsal/Minifotbal: