Informatica pierde la Dunăre la debutul în play-off

CS Informatica nu s-a întâlnit de când și-a întinerit și realcătuit lotul cu Dunărea Călărași, pe care a vizitat-o în această seară la startul celor două serii triunghiular din play-off-ul Ligii 1 de futsal, iar deznodământul n-a mai fost același precum în sezonul regular din toamnă, 3-2 în tur la Timișoara și 4-4 în returul din sud-estul țării pe 24 noiembrie 2018, însă oaspeții de pe Bega au ieșit onorant cu fruntea sus după o curajoasă replică oferită formației mai bine clasată, care recent prelua trofeul Cupei României de la bănățeni prin a câștiga cu 2-1 finala din 17 martie cu CS United Galați.  

Bănățenii au plecat cu șansa a doua în partida de la ora 18, iar cu șansa a treia și ultima în ansamblul disputelor în trei din una dintre seriile patrulater ale play-off-ului în ediția în curs a campionatului de elită din fotbalul de sală intern, cu atât mai mult cu cât echipele mai bine clasate după sezonul regular tur-retur abordau această a doua fază a competiției cu puncte din oficiu pe baza poziționării în urma primelor 18 runde, Imperial Wet Miercurea Ciuc cu 3 puncte iar Futsal Club Dunărea Călărași, cu unul. Transformat în 4 mulțumită succesului cu 3-1, la pauză 2-0, gazdele din sud-est desprinzându-se la 3-0 încă din minutul 22.

CS Informatica n-a răsturnat așadar calculele hârtiei la prima încercare în play-off, într-un duel al vecinelor de clasament despărțite de numai două puncte și cu golaveraje sensibil egale, dar mai are încă 3 încercări, dintre care prima, marți 9 aprilie de la ora 18, acasă cu harghitenii de la Imperial Wet. Până atunci însă, aceștia vor găzdui deja miercuri de la ora 18:30 prima lor apariție în grupa I valorică, împotriva Dunării Călărași, o confruntare a grupărilor care aspiră la câștigarea triunghiularului și implicit calificarea în finala Campionatului Național de futsal. Apoi, al patrulea joc din triunghiular va propune revanșa CS Informatica – Dunărea, în jurul datei de 20 aprilie, urmat și de revanșa la Călărași a încleștării cu harghitenii, ultimii în calitate de gazde, pe 4 mai, cu CS Informatica.

În celălalt triunghiular din play-off, CS United Galați, a doua după retur, așadar cu 3 puncte din oficiu la start, și-a dublat duminică zestrea printr-un 2-5 victorios la Odorheiu Secuiesc, harghitenii urmând a juca în deplasare al doilea meci al seriei, miercuri, la Deva, unde Autobergamo pornește faza a II-a cu un punct în cont.

La Călărași, favoriții au deschis scorul spre mijlocul primei reprize și l-au majorat înaintea pauzei dintr-o lovitură liberă, desprinzându-se și mai mult puțin după pauză, la care Budai a replicat prin golul de onoare al timișorenilor, insuficient pentru conturarea unui reviriment, în ciuda câtorva oportunități de a reduce și mai mult din handicap. Avantaj conservat de noua deținătoare a Cupei României, oarecum cu gândul deja și la deplasarea de miercuri în Harghita, cel puțin la fel de importantă în economia seriei triunghiular.

Însă, în ansamblul prestațiilor și rezultatelor timișorenilor de la schimbarea în iarnă a strategiei clubului prin întinerirea lotului și axarea pe aspiranți autohtoni, CS Informatica a lăsat în general o impresie bună și peste așteptări, depășindu-și noua condiție de la prima strigare, semn că s-ar putea în timp la o adică și-așa, fără mari năzuințe la gloria pe termen scurt dar printr-o reclădire din aproape în aproape.    

Acest articol a fost publicat în Futsal/Minifotbal și etichetat cu , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


+ 8 = treisprezece

 


Ultimele articole din categoria Futsal/Minifotbal: