Informatica se rederesează la scor și fără gol primit cu codașa Clujana

CS Informatica Timișoara a obținut sâmbătă de la ora 18 primul succes în noul campionat al Ligii 1 de fotbal în sală, la a treia încercare după două tentative eșuate, copleșind codașa încă fără gol marcat în două ore de futsal CFF Clujana cu un 8-0 superior ca avantaj pe tabela de marcaj victoriilor cu ardelenii din stagiunea anterioară.

1901307_1097379703620671_4489366520443631981_n

Vicecampioana Informatica avea o primă revanșă de luat după startul ratat de campionat cu înfrângeri atât în ”Constantin Jude” cât și luni la Călărași, iar vizita din partea celei mai slab clasate în sezonul regular trecut dintre grupările implicate și în actuala ediție a elitei era cel mai bun prilej pentru o victorie la scor și fără dubii, acontată de gazde cu 8-0, la pauză 4-0.

Depășiți foarte clar și în primele două apariții, cu 6-0 la Iași și chiar cu 0-8 acasă cu cei din Sfântu Gheorghe, clujenii de pe ultima poziție n-au înscris nici în uvertura rundei a treia din Liga 1 de futsal, ci s-au limitat mai ales doar să întârzie cât mai mult deschiderea scorului de către favoriți iar apoi să limiteze proporțiile acestuia, dar în cele din urmă CS Informatica a fost cea care a încheiat prima reprezentație fără gol primit, după ce sucomba la debut cu 2-3 lui Autobergamo Deva, pe Bega, iar la începutul săptămânii cu 5-3 la Călărași.

Timișorenii erau mai mult decât obligați să tranșeze categoric inegalul duel cu vizitatorii de sub Feleac, ceea ce au și reușit, după ce în sezonul trecut treceau de Clujana, a 11-a după fazele tur-retur, cu 6-2 pe 1 noiembrie în Banat și cu 9-2 în returul din Ardeal. Acum a fost 8-0 în fața unei tribune ca și goale, Stefan Rakic fiind principalul marcator al câștigătorilor, cu două reușite, la care s-au adăugat golurile înscrise de Alcantara Thiago, Slobodan Rajcevic, Slobodan Janjic, Valentin Ilas, Savio Valadares dar și de antrenorul-jucător Robert Lupu.

Mai încurajator pentru învingători, Informatica s-a adăugat grupărilor care n-au scos mingea din plasă în noua campanie în fața ultimei clasate, ca o primă probă reușită în amintirea ermeticelor prestații defensive din precedenta ediție, și care au fost piatra de temelie a ascensiunii timișorene spre finala fazei play-off, ”albaștrii” repetând triumfurile fără gol primit din 2015-2016, unul în tur, la Galați, cu 5-0, iar un altul într-un derby jucat în retur în Sala ”Constantin Jude”, 1-0 cu Autobergamo Deva pe 5 aprilie.

Următoarea apariție acasă pentru albastru-alb-negri e programată în runda a cincea, din primele zile ale lunii octombrie, când pe Bega va sosi Spicom Sfântu Gheorghe, dar până atunci bănățenii vor avea parte de o altă deplasare cât se poate de lungă, la Iași, pentru jocul din etapa a IV-a cu CSM Politehnica, de luni 26 septembrie de la ora 17, cu atât mai precauți după ce pierdeau cu 4-3 în Moldova prima partidă a sferturilor din faza play-off a campaniei trecute, pe 23 aprilie, tot acolo unde se impuneau în schimb în sezonul regular, cu 1-3.

Emoțiile reprezentațiilor acasă din acest week-end însă nu s-au încheiat încă pentru gruparea timișoreană, care se lansează duminică de la ora 13 și la nivelul eșalonului secund, pe teren propriu, într-un joc al echipei a doua a clubului, ”satelit”, cu AS Inter Gheorgheni, din etapa I a Ligii 2, competiție alcătuită din zece formații, dintre care câte două din Brașov respectiv Buzău, plus din Miercurea Ciuc, Piatra Neamț, Sighișoara, Vicov și sus amintitul Gheorgheni.

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Futsal/Minifotbal și etichetat cu , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Comentariile nu sunt permise.


Ultimele articole din categoria Futsal/Minifotbal: