Informatica Timișoara câștigă la Cluj în etapa inaugurală a Cupei României la juniori sub 19 ani

Deținătoare la zi a trofeului național la nivel juvenil, CS Informatica Timișoara a debutat cu succes în noua ediție a Cupei României la futsal pentru echipe de juniori sub 19 ani, demarată săptămâna aceasta prin partidele fazei inaugurale, șapte meciuri la număr în etapa I, unul dintre acestea desfășurându-se astăzi de la ora 14 în sala sporturilor ”Horia Demian” din Cluj, unde bănățenii au trecut cu bine primul hop, în tentativa de păstrare a distincției. 

Seniorii n-au început încă a doua jumătate a sezonului 2019-2020, dat fiind alinierea reprezentativei naționale în calificările la turneul final mondial, participare în vederea căreia selecționata ”tricoloră” s-a pregătit săptămâna aceasta și în sala ”Constantin Jude” din Timișoara, așa încât primele partide din 2020 în futsalul intern s-au disputat la nivel juvenil, în etapa I din faza inaugurală a Cupei României la Juniori U19, în cadrul căreia, conform rezultatelor primelor confruntări, s-au impus câte două grupări gazdă respectiv vizitatoare, și anume Korondy Junior 2017 Corund și ACS Futsal Poli Iași, triumfătoare pe teren propriu, precum și deținătoarea trofeului, CS Informatica Timișoara, și ”pepiniera” campioanei Ligii 1, Imperial Wet Miercurea Ciuc, câștigătoare în deplasare.

Bănățenii, cu 5-7 (2-2) la Cluj, contra gazdei CFF Clujana, vecină de clasament în Seria 4 din Campionatul Național U19 după desfășurarea totalului de 10 etape din sezonul de toamnă al întrecerii tur-retur cu 5 cluburi la start, și din Deva respectiv Șimand (județul Arad).

Și seniorii Informaticii, pentru 2020 fără o pereche de recruți de peste hotare, iberici care s-au despărțit în această iarnă de timișoreni, vor debuta oficial în noul an tot în Cupa României, pe 8 februarie, în optimea de finală găzduită de Kereszthegy Remetea, după care bănățenii vor încheia returul sezonului regular al elitei prin deplasarea la Călărași pe 12 ale lunii viitoare și primirea campioanei naționale harghitene pe 16 februarie.

Până atunci, juniorii timișoreni campioni naționali la zi la categoria sub 19 ani dar și deținători ai Cupei României la același nivel au început noul an prin a trece de vecinii clujeni, adversari pe 1 februarie și în etapa a II-a, de pe Bega, a fazei inaugurale din Cupa României Juniori U19. În campionat, CFF Clujana a încheiat pe locul 5 și ultimul seria nord-vestică a ”Naționalului” U19, semnând o singură victorie, 10-4 în toamnă în prima dintre cele 10 runde, acasă tocmai cu timișorenii, clasați pe 4 și al căror unic triumf, 5-2, a fost repurtat tocmai în revanșa cu cei de sub Feleac.

Ultimele rezultate din Liga 1 de futsal, programul rundei a XIII-a, penultima a returului dar și prima din 2020, pe coloana dreaptă, a clasamentelor. 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Futsal/Minifotbal și etichetat cu , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


cinci + 4 =

 


Ultimele articole din categoria Futsal/Minifotbal: