Informatica Timișoara învinge la scor gazda Nikars Riga, 6-2 în ziua a doua din Grupa 7 în Futsal Champions League, și rămâne în cursă pentru turul de elită

CS Informatica Timișoara, campioană a României la futsal, a câștigat detașat în această seară în completarea celei de-a doua runde de meciuri din ”seria baltică” a fazei principale a grupelor în UEFA Futsal Champions League, trecând în Letonia tocmai de gazda turneului patrulater, FK Nikars Riga, de care s-a desprins la 3-0 și 6-1, impunându-se în cele din urmă cu 6-2 (2-0) și rămânând astfel în cursa pentru calificarea în turul de elită.

Învinși ieri la debut printr-un unic gol primit în penultimul minut de la campionii Germaniei, elevii și totodată colegii lui Robert Lupu au obținut în această seară la Jelgava prima victorie în faza principală a grupelor din competiția numărul 1 a cluburilor de futsal din Europa, scoțând-o astfel din cursă pe campioana Letoniei, gazdă a Grupei 7, una dintre cele opt serii patrulater pe acest palier al întrecerii.

Dat fiind rezultatele zilei inaugurale, în care FK Nikars era surclasat de alb-verzii polonezi de la Rekord Bielsko-Biala cu 0-7, dar și deznodământul primei partide de astăzi, în care Rekord s-a desprins din nou la scor, duelul campioanelor Letoniei și României a intrat sub spectrul lui a fi sau a nu fi și în continuare în calculele calificării spre turul de elită, alcătuit în faza următoare din 4 serii a câte 4 formații, și a cărui tragere la sorți va fi efectuată după completarea în acest weekend a rundelor de jocuri din faza principală a grupelor.

Rekord Bielsko-Biala a demarat și astăzi ca la carte contra nemților de la VfL 05 Hohenheim-Ernstthal, Budniak deschizând scorul deja în secunda 10, dar, spre deosebire de prima lor victorie, pe care o conturau deja după nici 70 de secunde de la debutul meciului prin desprinderea la 2-0, polonezii au fost egalați în minutul 8 de campioana Germaniei, care n-a mai ținut în schimb pasul în repriza a II-a, ”verzii” preluând din nou conducerea în cel de-al doilea minut după pauză și triumfând în cele din urmă cu 5-1 (1-1). Un rezultat echivalând cu ieșirea nemților din cursă…

A urmat o altă victorie la patru goluri diferență, semnată de CS Informatica în dauna letonilor, gruparea timișoreană, care a abordat jocul în componența Iancu – Stoica, Araujo, Bondar, Ovsyannikov, desprinzându-se destul de rapid la 2-0 prin golurile lui Denys Ovsiannikov în minutul 4, tocmai din pasa antrenorului-jucător Robert Lupu, și Savio Valadares, revenit după problemele medicale și servit de Pedrinho după nici 6 minute de joc.

Același Pedrinho a majorat și mai mult avantajul Informaticii, 3-0 în minutul 26 din pasa lui Flavinho, iar apoi, într-un final de meci în care letonii au mizat totul pe cartea atacului, nemaiavând nimic de pierdut, campioana României a mai înscris de încă 3 ori, gol după gol la câte un minut și ceva, în ultimele puțin peste 3 minute ale unui notabil triumf.

Maksims Seņs reducea mai întâi din handicap pentru FK Nikars, 3-1 în minutul 37, însă orice speranțe ale celor din Riga de a răsturna soarta partidei au fost spulberate de ucraineanul Denys Ovsyannikov după numai alte 33 de secunde, lovitură care i-a descumpănit definitiv pe baltici, depășiți cu atât mai mult prin reușitele selecționerului României, Robert Lupu, în minutul 39, și Daniel Araujo cu 39 de secunde înainte de final, din lovitură de pedeapsă. Nici măcar o extrem de palidă consolare, Baklanovs stabilea apoi, peste alte 15 secunde, rezultatul final… 2-6.

Implicit, decizia finală în privința calificării de pe locul 1 în turul de elită, între primele 16 cluburi de futsal ale continentului, a fost lăsată pe duminică de la ora 15, când CS Informatica va da piept cu liderul cu punctaj maxim al Grupei 7, Rekord Bielsko-Biala. Iar dat fiind că regulamentul competiției stipulează rezultatul direct drept prim criteriu de calificare în cazul egalității la puncte între două sau mai multe formații, timișorenii se mențin așadar încă în cursă, cu condiția obligatorie de a obține victoria peste două zile. Într-o asemenea situație, polonezii și sportivii de pe Bega ar avea apoi de așteptat și deznodământul celei de-a doua partide a zilei, FK Nikars – Hohenheim-Ernstthal, în care, în cazul unui succes al campioanei Germaniei, și aceasta ar atinge nivelul celor 6 puncte, pe același palier la acest capitol, eventualitate în care clubul calificat s-ar desemna pe baza rezultatelor directe într-un clasament parțial în trei, alcătuit între Rekord, CS Informatica și nemți, ultimii însă ieșiți în orice caz din cursă, indiferent de ultimele două rezultate.

Momentan, ierarhia după două etape este următoarea: 1. Rekord Bielsko-Biala 6 puncte (2 2 0 0 12-1); 2. Hohenheim-Ernstthal 3 puncte (2 1 0 1 2-5); 3. CS Informatica 3 puncte (2 1 0 1 6-3); 4. FK Nikars 0 (2-13).

Polonezii au prima șansă la păstrarea locului de calificare și le este suficientă o remiză cu CS Informatica, pe de altă parte celelalte rezultate directe în meciurile dintre cele 3 formații care ar putea încheia cu același număr de puncte, 6, fiind Hohenheim-Ernstthal – CS Informatica 1-0 și Rekord Bielsko-Biala – Hohenheim-Ernstthal 5-1. Polonezii dețin așadar 3 puncte și golaverajul 5-1 într-o asemenea eventuală ierarhie în trei, iar nemții tot 3 puncte și golaverajul 2-5, dar fără a emite pretenții. Cu alte cuvinte, dacă timișorenii înving duminică fie și la limită iar nemții nu-i depășesc pe letoni, CS Informatica preia locul I și se califică în Turul de Elită. Însă, pentru a fi siguri de continuarea cursei chiar și în cazul unei ulterioare victorii a germanilor, ”violeții” de pe Bega ar avea nevoie de un succes la 3 goluri diferență în dauna polonezilor.

Acest articol a fost publicat în Futsal/Minifotbal și etichetat cu , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


doi × = 16

 


Ultimele articole din categoria Futsal/Minifotbal: