Informatica Timișoara, prima echipă care nu ia gol într-un meci din noul sezon al Ligii 1

CS Informatica Timișoara a învins pentru a treia oară consecutiv în ultimele 9 zile în campionatul elitei de fotbal în sală, de astă dată a doua oară la rând în deplasare, dar în premieră pentru un club prim-divizionar în noul sezon al Ligii 1 prin a nu primi nici un gol, izbândă semnată de la ora 18 în restanța din etapa a II-a disputată la Odorheiu Secuiesc: 0-2 (0-0). 

Informatica s-a apărat foarte bine în această seară în partida de pe terenul lui Futsal Klub și a înscris golurile victoriei în penultimul respectiv ultimul minut de joc, deschizând scorul la capătul unui contraatac declanșat din preajma propriului careu și dublându-și avantajul tocmai prin goalkeeper-ul Voin, cu o trimitere din poartă în poartă, taxând opțiunea gazdelor de a forța egalarea prin a renunța în ultimele faze de atac la portar, în favoarea unui jucător de câmp în plus.

Timișorenii pregătiți din noul sezon de Vitor Hugo Costa au primit tot mai puține goluri în meciurile jucate la începutul ediției în curs, mai întâi patru pe teren propriu în înfrângerea cu United Galați, dar apoi doar două în depășirea săptămâna trecută cu 5-2 în sala ”Constantin Jude” a celor din Deva, respectiv unul singur în victoria la scor de duminică, la Cluj. Unde Milovac a excelat la poarta adversă prin a înscrie 5 goluri, tot el finalizând astăzi contraatacul din penultimul minut, rămas singur cu portarul celor din Odorheiu Secuiesc: 0-1.  

Portarul Voin a dublat avantajul iar CS Informatica a tranșat astfel pe final duelul formațiilor ocupante ale locului 3 și ultimul în cele două serii triunghiular din faza play-off a sezonului trecut: 0-2. Este primul rezultat din ediția în curs în care una dintre echipe nu primește nici un gol, din 12 partide desfășurate în primele patru runde.

Pe de altă parte, este și al doilea eșec pe teren propriu în această săptămână pentru Futsal Klub, depășită luni seară cu 2-6 de Imperial Wet Miercurea Ciuc. Iar sâmbătă seară cei din Odorheiu Secuiesc vor juca la Galați, în unul din cele două meciuri ale zilei din cadrul rundei a V-a, a treia întâlnire a etapei în care Informatica va sta fiind amânată.

CS Informatica va debuta în schimb cu echipa sa campioană și deținătoare a Cupei României în noul sezon al Campionatului Național U19, duminică de la ora 16, acasă cu Autobergamo Deva, în etapa a II-a din Seria 4. 

Clasamentul Ligii 1 de futsal, pe coloana dreaptă.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Futsal/Minifotbal și etichetat cu , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


9 − opt =

 


Ultimele articole din categoria Futsal/Minifotbal: