Informatica Timișoara, scorul etapei 1 în sferturile play-off

La o săptămână și o zi după ce intra în calitate de selecționer și jucător al naționalei României la barajul play-off pentru calificarea la Euro 2018 în urma unui 0-4 la Călărași cu Portugalia, Robert Lupu a avut astăzi parte de un nou motiv de satisfacție în aceeași sală de la malul Dunării, vicecampioana Informatica Timișoara, al cărui antrenor-jucător este, debutând perfect în faza play-off din actuala ediție a Ligii 1 la futsal, prin a stabili scorul record al etapei 1 din sferturi.

Savio: două goluri în 6-2 / foto: futsaltm.ro

Savio: două goluri în 6-2 / foto: futsaltm.ro

Autoare a 100 de goluri în sezonul regulat cu 20 de apariții în elita fotbalului în sală românesc, vicecampioana CS Informatica și-a asigurat astăzi de la ora 18 încă de la prima strigare calificarea în semifinalele fazei play-off a campionatului național grație unui 6-0 (2-0) în deplasare la Dunărea Călărași, într-o reeditare a victoriei bănățene la zero în aceeași sală, tot în acest an, atunci într-o partidă eliminatorie din Cupa României.

Alb-albastru-negrii Timișoarei câștigau pe 6 februarie la Călărași cu 1-0 (1-0) în optimile întrecerii knock-out, după care se calificau tot în deplasare și din sferturi, cu 5-0 la Brașov, și își adjudecau trofeul în turneul Final4 din sala ”Constantin Jude” după 7-3 în penultimul act cu cei din Târgu Mureș și un închistat 0-0 tranșat la lovituri de departajare împotriva lui Autobergamo Deva, iar parcursul de succes din Cupa României pare a fi continuat de Lupu și colegii săi și în campionatul Ligii 1.

Drept urmare, CS Informatica poate pregăti disputele din semifinale prin a aborda ca foarte mare favorită la calificare returul cu Dunărea de luni 24 aprilie de la ora 18, în sala ”Constantin Jude”, la o zi după ce revanșele din celelalte 3 sferturi de finală vor începe tot cu avantaje poate decisive în favoarea formațiilor gazdă după triumfurile în deplasare din manșa I, și anume Spicom Sfântu Gheorghe – CS United Galați 3-7, consemnat tot astăzi, CS CityUS Târgu Mureș – FK Odorheiu Secuiesc 1-3 – înregistrat ieri, respectiv CSM Politehnica Iași – Autobergamo Deva 0-5, în uvertura de sâmbătă, în Ajun de Paști.

Se prefigurează implicit o semifinală pe ruta Galați – Timișoara, cu primul meci în sala ”Constantin Jude” după sistemul două victorii din 3 partide, cea de-a doua și eventual la nevoie a treia întâlnire, decisivă, urmând a fi programate pe Dunăre în aval.

De fapt, s-a consumat deja mai bine de o lună de la ultimul eșec al vicecampionilor de pe malurile Begăi, proaspeții câștigători ai Cupei României câștigând astăzi detașat la prima lor apariție în deplasare de la cea pierdută pe 14 martie cu 4-3 la Galați, în penultima rundă din retur. Ulterior, și după un 5-1 acasă cu reșițenii la încheierea sezonului regulat, CS Informatica se clasa a patra în urma fazei tur-retur, cu 4 puncte avans în fața Dunării Călărași, cu care era împerecheată în sferturi.

Diferența de un punct și 4 locuri a fost însă mult mai mare în această seară de la ora 18, 0-6 prin reușitele unor străini din componența timișorenilor, Simic și Savio cu câte două goluri respectiv Rakic și Felipe de Oliveira cu câte unul, Informatica revanșându-se implicit și pentru eșecul înregistrat la Călărași în sezonul regulat, de fapt chiar la prima lor deplasare, 5-3 pe 12 septembrie 2016, în etapa a doua. Lupu&Co se reabilitau în retur cât se poate de anevoios, cu 3-2 pe 28 noiembrie, în runda a 13-a, însă s-au impus detașat la momentul oportun.

Acest articol a fost publicat în Futsal/Minifotbal și etichetat cu , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Comentariile nu sunt permise.


Ultimele articole din categoria Futsal/Minifotbal: