Mia San Mia, locul 3 în Olanda la ”Cupa Europeană Vambos”, George Ștefanovici golgheter la Amsterdam. ”Tigrii”, primii

Competiția internațională de minifotbal Vambos, organizată de regulă în Bulgaria de vecinii de la sud de Dunăre, s-a derulat la sfârșitul acestui an în vestul continentului, în Olanda, găzduită fiind de Footy NL, și în acest caz cu sportivi din România la start, Mia San Mia, o formație din Timișoara, care s-a calificat din grupe în ”careul” semifinalelor, ocupând în cele din urmă locul 4.    

”Tigrii lui Arkan” au câștigat ”Cupa Europeană – Vambos Footy 2019”, trecând în finala de la Amsterdam de Beauty, a doua în ierarhia întrecerii, pe când Frady a încheiat pe locul al treilea, învingătoare a finalei mici, în vreme ce Mia San Mia s-a consolat pentru pierderea jocurilor la medalii cu faptul că vârful George Ștefanovici a câștigat titlul de golgheter al competiției, cu un impresionant total de 12 de goluri. Tot la capitolul individualități, premiul pentru cel mai bun portar a fost adjudecat de goalkeeper-ul lui Frady, iar cel mai bun jucător al finalei a fost votat un component al bulgarilor de la Beauty, cel mai valoros jucător al turneului fiind Vladi Baharov, din tabăra campionilor.

Finala a promis un fotbal ofensiv, iar mulțimea nu a fost dezamăgită. „Frumoasele” au început puternic, iar Lyuben Shuklev a lovit bara, câteva minute mai târziu preluând conducerea datorită unui gol al lui Emil Shandurkov. „Tigrii” au crescut treptat ritmul iar la scurt timp au egalat, grație aceluiași bun joc combinativ înscriind de încă 3 ori. În ciuda tuturor eforturilor, Beauty n-a mai putut reveni, ”Tigrii lui Arkan” dovedind fără nici o îndoială cine a meritat locul I în competiție.

În deschidere, în finala mică, după ce au pierdut meciurile din semifinale, atât Frady cât și Mia San Mia au jucat fără presiune ultimul lor meci la ”Cupa Europeană Vambos”, meci pentru ”bronz” între câștigătoarele grupelor, oferind o interesantă partidă cu multe goluri, încheiată 5-3, cu un hattrick al lui George Ștefanovici.

Semifinalele turneului s-au dovedit a fi cele mai interesante meciuri din întreaga competiție, ambele încheindu-se într-un mod dramatic. În prima semifinală, Mia San Mia a dat piept celor de la ”Beauty”, opunând două stiluri total diferite. Bulgarii și-au făcut jocul ofensiv dar n-au putut străpunge apărarea puternică și foarte bine organizată a timișorenilor, cele două echipe anulându-se reciproc. Și totuși, în ultimul moment, bulgarii au înscris unicul gol, suficient pentru a se califica dramatic în finala turneului: 1-0.

În cealaltă semifinala, s-a jucat tactic, ambele echipe știind cât de puternici sunt adversarii lor. Jocul era pe cale să se încheie nedecis, când o greșeală în apărarea lui Frady a dus la o lovitură liberă indirectă din propria lor suprafață de pedeapsă. Înainte de a executa lovitura liberă, toți cei implicați au auzit strigătele de bucurie ale celor de la Beauty, de pe celălalt teren, care tocmai au marcat golul victoriei. Iar la câteva secunde, și ”Tigrii” au înscris prin Juli Hristov, suficient pentru un loc în finală… 1-0. 

Inițial, în Grupa A, ”Tigrii lui Arkan”, din Bulgaria, au fost repartizați cu Mia San Mia (Timișoara), FC Spritz și FC Kapriz, ambele din Țările de Jos. Iar „Tigrii” au început turneul cu un festin de goluri, câștigând 12-0 împotriva lui FC Kapriz. Celălalt joc din prima rundă a fost în schimb mult mai dramatic, FC Spritz luând un avantaj timpuriu împotriva lui Mia San Mia dar românii etalând combativitatea ce le-a asigurat revenirea completă: 2-1. FC Spritz și-a continuat evoluțiile bune și împotriva ”Tigrilor lui Arkan”, iar scorul s-a menținut 1-1 pentru o lungă perioadă de timp. Dar bulgarii au continuat să atace până la sfârșitul meciului și au marcat de două ori, câștigând astfel cu 3-1. FC Kapriz nu a făcut față în aceeași etapă a doua celor de la Mia San Mia iar echipa lui Alin Lațcu a câștigat ușor cu 15-1, ceea ce a plasat-o pe un loc de calificare.

Trupa lui Metin Romilov a făcut tot ce a putut împotriva lui FC Spritz și a marcat 3 goluri, dar a încasat 12, pierzând și pentru a treia oară, pe ultimul loc în grupă.

 

Mia San Mia a început de pe o poziție mai bună meciul cheie la locul I cu „Tigrii”, presiunea fiind pe bulgari, deoarece aveau nevoie de o victorie pentru șefia Grupei A. ”Tigrii lui Arkan” au început ofensiv meciul, dar s-au confruntat cu o apărare puternică și bine organizată a celor de la Mia San Mia. Care au și preluat conducerea după un atac bine derulat. Bulgarii au reluat atacurile iar în cele din urmă au egalat, dar nu au putut găsi calea spre un al doilea gol, meciul încheindu-se 1-1, ceea ce a conservat pozițiile la vârf dinaintea etapei a III-a. Mia San Mia a câștigat Grupa A, lăsându-i pe bulgari pe locul 2…

Beauty (Bulgaria), Frady (Ungaria) și olandezele Stars și Legendele au jucat în Grupa B. Runda a început cu două meciuri foarte interesante. Legendele – XXX Stars au încheiat 1:1 un joc strâns, pe care nici una dintre echipe nu merita să-l piardă. Frady a abordat ca favorită partida cu Beauty, dar bulgarii au etalat cartea atacului, ceea ce i-a surprins pe adversari, cu 5 de minute înainte de fluierul final fiind 2-2. Ungurii au obținut un penalty dar l-au ratat, însă, cu toate acestea, nu s-au dat bătuți și în ultimele minute au marcat un alt gol, câștigând astfel jocul împotriva unei echipe foarte dificile și motivate.

Frady a continuat în același stil, câștigând însă doar cu 2-1 împotriva Legendelor, pe când în celălalt joc Beauty și-a pus în valoare stilul ofensiv și a câștigat ușor cu 5-0 în fața celor de la XXX Stars. Și a continuat cu o inspirată prestație și în ultimul meci de grupă, câștigându-l detașat în fața ”Legendelor”.

Maghiarii au luat un avans de 3 goluri împotriva celor de la XXX Stars dar au ales apoi să scadă ritmul, ceea ce a deschis ”Stelelor” portița mai multor oportunități, meciul încheindu-se cu 8-3 pentru unguri, după o sărbătoare de goluri. Iar Frady a câștigat astfel Grupa B cu punctaj maxim. Al doilea loc a fost ocupat de Beauty, care a câștigat cu ușurință ultimele două jocuri, după pierderea celui inaugural.

Echipa Vambos își exprimă recunoștința față de gazda turneului, Footy NL, și partenerilor de la Sub Armour Amsterdam, care au oferit premii tuturor participanților la turneu.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Futsal/Minifotbal și etichetat cu , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


opt − 4 =

 


Ultimele articole din categoria Futsal/Minifotbal: