Noua Informatica întinerită cu autohtoni se ține destul de tare și cu aspiranta la onoruri United Galați

CS Informatica Timișoara și-a vândut destul de scump pielea și în această seară în fața uneia dintre principalele forțe ale Ligii 1 de futsal, CS United Galați, de fapt gruparea cu cel mai mănos bilanț pe teren al actualului sezon regular. Aspiranta la preluarea trofeelor deținute încă în serie de bănățeni a muncit pentru a-și impune statutul de favorită pe terenul merituoasei campioane, remaniate peste iarnă din puțin și într-un timp foarte scurt pentru o asemenea tranziție, de la o trupă încărcată cu internaționali și străini, la una pe cale de a fi conturată și clădită în majoritate din tineri autohtoni, un demers mai anevoios și care necesită timp, dar cu mai adânci semnificații.

Pas efectuat și desăvârșit la cumpăna dintre ani, mai mult forțat și de nevoie sub forma profundei schimbări a strategiei clubului campion, dintr-unul axat pe cooptarea din scurt de ”tricolori” consacrați sau internaționali străini ori măcar jucători de peste hotare cu potențial chiar de naturalizare, ceea ce se și întâmpla, într-unul întinerit din înregimentări autohtone și reorientat spre dezvoltarea organică de la baze, un proiect gen ”pepinieră”.

Iată însă că temerarul demers, și este nevoie de curaj pentru a te înhăma unei asemenea inițiative fără reușite garantate și trofee oarecum la îndemână grație valorilor acaparate în dotarea lotului, n-a resimțit la primele încercări șocurile tranziției bruște de la garnitura ce trăgea la onoruri pe fronturi paralele la cea având nevoie de timp să ”crească”, ieșind relativ cu fața curată și cu fruntea în orice caz sus din examinarea impusă de finalista învinsă a ediției trecute a campionatului elitei de fotbal în sală, CS United Galați.

Care și-a impus superioritatea în duelul inegal de la ora 18 din antepenultima etapă a returului Ligii 1, 1-4 în sala ”Constantin Jude”, transpirând însă pentru punctele sale.

Dunărenii, care sufereau la fine de ianuarie doar a doua înfrângere în 16 apariții din sezonul regular, 2-1 la Deva pentru Autobergamo, cu care împart podiumul și împreună cu Imperial Wet Miercurea Ciuc, au înregimentat în iarnă componenți ai timișorenilor din trupa metamorfozată ulterior descompunerii sale odată cu despărțirea de antrenorul-jucător de club Robert Lupu, rămas selecționer al reprezentativei de seniori și implicat la nivel federal în dezvoltarea structurii de creștere organică a futsalului intern.

Oricum puternică, CS United l-a preluat în tentativa de a capta anul acesta la Dunăre măcar un trofeu și pe internaționalul român Mimi Stoica, sosit vara trecută pe Bega, precum și pe Daniel Araujo, gălățenii numărându-se între beneficiarii direcți din Liga 1 ai redirecționării Informaticii pe căi mai puțin glorioase, dar cert și mai puțin artificiale.

Chiar și așa însă, mai tânăra și neexperimentata formație a Timișoarei s-a ținut destul de tare în jocul din etapa a XVI-a, creându-și inițial câteva bune oportunități de a deschide scorul, după care, odată ce mai rutinații oaspeți au absorbit presiunea gazdelor, i-au domolit entuziasmul și elanul, și au preluat frâiele disputei, s-au distanțat din aproape în aproape pe fondul plusului de rulaj competițional, pe lista marcatorilor înscriindu-se și nimeni alții decât Stoica și Araujo.

Gavrilă și Ilaș au ratat ocaziile Informaticii, primele ale returului acelui 3-1 pentru United la Dunăre în toamnă, Cireș deschizând apoi scorul iar Stoica dublând avantajul moldovenilor, drept scor la pauză: 0-2.

Gălățenii au revenit avertizați de la vestiare și le-au limitat gazdelor marjele de manevră, pentru a evita orice surprize, control al jocului pe seama căruia și-au dublat din nou avantajul, prin Crăciun și Araujo: 0-4.

CS Informatica s-a străduit ca scorul să nu capete și mai mari proporții, din contră, forțând golul de onoare prin renunțarea pe final la portar, iar perseverența i-a fost răsplătită, semnatar al reducerii din handicap în ultimul minut fiind Stojan Milovac, cooptat în iarnă în completarea efectivului, din Banatul Sârbesc… 1-4.

Deși din nou învinși, dar nu copleșiți, timișorenii se reliefează într-o raportare mai realistă și implicit mai onestă la posibilitățile concrete de abordare a campionatului Ligii 1, dar și la anumite valori de bază care merită cultivate, noul drum având o mai semnificativă greutate, fie și în absența gloriei sportive imediate.

De aceea, fără a trece complet cu vederea rezultatele imediate dar punându-le într-un context mai larg și prin prisma noilor circumstanțe cât se poate de grăitoare, cuvintele de ordine ar trebui să fie strict răbdare, echilibru, cumpătare, căci nimic durabil nu se ridică peste noapte. Iar în sport poate fi vorba chiar de sezoane, mai ales când plămădești tineri față în față cu jucători consacrați…

Este de apreciat și lăudat ralierea la o tentativă de creștere de la baze a unei formații înclinate spre rodarea în circuitul competițional a unor tineri componenți, și trebuie cineva să cultive și asemenea viziuni, cu atât mai salutare dat fiind că se implementează și la Timișoara. Frumos și notabil a fost ceea ce s-a reușit, dar cu trofeele în portofoliu se poate năzui și la altceva. Familiarizarea pe Bega cu futsalul s-a creat în acești câțiva ani, o oarecare emulație s-a generat cât de cât cu reverberații chiar ceva mai largi prin magnetizarea de trofee, iar vremea însămânțării altui vlăstar e binevenită.

Una peste alta, urmează deplasarea de duminică 10 martie de la ora 15 la codașa fără punct cucerit CFF Clujana, iar peste 3 săptămâni apariția finală în returul elitei seniorilor, acasă cu antepenultima clasată SCM Gloria Buzău.

Tot astăzi a mai câștigat afară și egala la puncte din frunte a gălățenilor, Imperial Wet Miercurea Ciuc, 4-12 la Bukovina Vicov, cu mențiunea că dunărenii de la United au un meci în plus tranșat dar și 3 puncte de suspendare aplicate în contul ediției anterioare.

Iar apropo de bucovineni, CS Informatica Timișoara va inaugura marți 5 martie de la ora 14 sferturile de finală ale Cupei României pentru juniorii U19 pe terenul neutru din Odorheiu Secuiesc, în compania celor din nord-est. În aceeași zi, pentru intrarea în semifinale, West Deva – CSM Târgu Mureș, FK Odorheiu Secuiesc – ACS Futsal Ceahlăul și CS KSE Târgu Secuiesc – CS United Galați. Apoi, în Campionatul Național de juniori 19, bănățenii vor începe luna aceasta returul seriei vestice la Șoimii Șimand.

Clasamentul actualizat al Ligii 1, pe coloana datelor tehnice.

Acest articol a fost publicat în Futsal/Minifotbal și etichetat cu , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


− trei = 3

 


Ultimele articole din categoria Futsal/Minifotbal: