Penitenciarul Timișoara, Altar 89, Memorialul Revoluției și Sundos-Respect 89 se califică din grupele „Cupei Memorialul Revoluţiei”. Ediția a XII-a, parte a programului de comemorare „30 de ani de la Revoluţia Română din Decembrie 1989”

Cupa Memorialul Revoluției la minifotbal a ajuns în acest decembrie la cea de-a XII-a sa ediție. De ziua națională a României, tineri din instituţii de stat sau ONG-uri care se ocupă de copii și tineri defavorizaţi din punct de vedere social, mai precis orfani din revoluţie, tineri proveniţi din orfelinate, centre de re-educare minori, penitenciare, copii ai străzii, precum şi echipe ale unor asociaţii revoluţionare, s-au întrecut în grupele preliminare ale „Cupei Memorialul Revoluţiei”. Acțiunea, ajunsă la a XII-a ediție, face parte din Programul de Comemorare „30 de ani de la Revoluţia Română din Decembrie 1989”, fiind organizată de Asociaţia Memorialul Revoluţiei din Timişoara, în colaborare cu Primăria Municipiului Timișoara.

Cele 8 echipe participante au fost repartizate în două grupe, fiecare disputând câte 3 meciuri de 25 de minute. Jucătorii echipelor care nu s-au calificat, și anume Timișoara 700, Centrul de Plasament Lugoj, Centrul Vieții și Clăbucet, au primit câte un pachet de Crăciun din partea organizatorilor. În încheiere a avut loc și un meci inedit, între două echipe mixte (fete+băieți) Albinuța Timișoara și Centrul Vieții Timișoara.

Pentru duminica următoare, 8 decembrie, s-au calificat Penitenciarul Timișoara, Altar 89, Memorialul Revoluției și Sundos-Respect 89, cărora li se vor alătura finalistele ediției trecute, Metanoia și Fundația Rudolf Walther. Acestea vor fi repartizate în grupe de câte 3 echipe, urmând ca primele două clasate în grupă să joace semifinalele și finalele în aceeași zi.

În cadrul Programului de Comemorare se vor mai organiza…

6 Decembrie 2019: Lansare de carte:

            –  „Candelă împotriva timpului. După 30 de ani”, autori Titus Suciu, Vasile Bogdan.

            – Buletin științific și de Informare Memorial 1989, nr. 23-24

            Loc de desfășurare: Uniunea Scriitorilor Timișoara, ora 12,00

8 Decembrie 2019Cupa Memorialul Revoluției la minifotbal: grupe, semifinale, finale.

            Loc de desfășurare: Sala Olimpia Timișoara, orele 10,00 – 17,00.

16 Decembrie 2019Supercupa Memorialul Revoluției la minifotbal.

            Loc de desfășurare: Sala Olimpia Timișoara, orele 14,00 – 16,00

16 Decembrie 2019Concert Cercul de copii al Liceului „Ion Vidu”

            Loc de desfășurare: Catedrala Mitropolitană, ora 19,00

16 Decembrie 2019Ziua Porților Deschise, Memorialul Revoluției, Str. Oituz nr. 2B

18 Decembrie 2019Pelerinaj la monumentele din Timișoara, în colaborare cu Casa Corpului Didactic și Inspectoratul Școlar Județean Timiș. Preoţii de la parohiile corespunzătoare vor vorbi elevilor despre semnificaţia monumentului respectiv. Vor avea loc depunere de coroane și slujbe de pomenire în memoria Eroilor Martiri.

19-20 decembrie

Pelerinaj la București: „Pe urmele Cenuşii Eroilor Martiri Timişoareni dispăruţi în Revoluţia din Decembrie 1989”:

            – Bucureşti (Piaţa Universităţii, Piaţa Revoluţiei, Cimitirul Eroilor Revoluţiei, Crematoriul Cenuşa). Vor avea loc depuneri de coroane, moment de reculegere, rugăciuni, colinzi și aprindere de lumânări.

            – Popeşti Leordeni (AXA: Monument – Biserica Suspendată – Gura de canal “Castaforum” unde s-a aruncat cenuşa). Vor avea loc o slujbă de pomenire, respectiv depuneri de coroane, rugăciuni, colinzi, se vor aprinde lumânări, vor avea loc împărţirea ofrandei și luări de cuvânt din partea invitaților din București și țară.

21 decembrie

Pelerinaj la Slatina: „Pe urmele Martirilor Timişoreni dispăruţi în Revoluţia din

Decembrie 1989”. Vor avea loc o slujbă de pomenire, respectiv depuneri de coroane, rugăciuni, colinzi, aprinderi de lumânări, candele, împărţirea ofrandei şi luări de cuvânt.

Plecarea în Pelerinaje se va face în data de 19 decembrie, după-amiaza cu autocar de la Primăria Timișoara, respectiv cu trenul de noapte. Întoarcerea va avea loc în data de 21 decembrie.

 

Acest articol a fost publicat în Futsal/Minifotbal și etichetat cu , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


noua × 5 =

 


Ultimele articole din categoria Futsal/Minifotbal: